Blue Air introduce zboruri Otopeni - Heathrow de la 1 decembrie

Blue Air introduce zboruri Otopeni - Heathrow de la 1 decembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Blue Air adaugă două zboruri pe săptămână, operând şapte servicii săptămânale în perioada sărbătorilor de iarnă şi până la sfârşitul lunii martie 2021 pentru a satisface cererea în creştere pentru ruta Bucureşti Otopeni – Londra Heathrow, a anunţat marţi compania.

Potrivit unui comunicat preţurile biletelor încep de la 29,99 euro/segment, cu taxe incluse.

Interes ridicat exprimat de pasageri

"Începând cu 1 decembrie 2020, Blue Air va opera zboruri zilnice pe ruta Bucureşti Otopeni - Londra Heathrow. Blue Air planificase iniţial să opereze 5 servicii săptămânale, totuşi, pentru a răspunde interesului ridicat exprimat de pasageri, compania a decis suplimentarea frecvenţei, adăugând zboruri noi în zilele de miercuri şi sâmbătă pe toată durata programului de iarnă 20/21", se menţionează în comunicat.

ADVERTISING

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business ULC - Ultra Low Cost centrat pe nevoile pasagerilor.

Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇