Bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi a murit luni seară în Spitalul din Drobeta Turnu Severin, unde fusese adus joi, după ce a încercat să se sinucidă în arestul IPJ Mehedinţi.
”El a venit de la început foarte grav, a făcut acolo stop cardio-respirator, în penitenciar, în momentul tentativei de sinucidere, a fost resuscitat de colegii de la Ambulanţă şi adus în stare gravă, în comă de gradul 4 la noi, fără şanse practice de a supravieţui.
Starea s-a agravat permanent, a apărut febra mare de tip central care nu mai scădea cu nimic, iar ieri era foarte grav, nici nu ne-am aşteptat să prindă dimineaţa. A decedat aseară, pe la 11:30”, a declarat la Antena 3 Radu Iman, managerul Spitalului Judeţean Mehedinţi.
Joi, IPJ Mehedinţi a anunţat că Ion Turnagiu, reţinut pentru 30 de zile după ce a incendiat o fată de 17 ani, a încercat să se sinucidă.
Bărbatul a folosit lenjeria intimă şi tricoul pentru a se spânzura. El a fost transportat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.
Ion Turnagiu a ucis cinci persoane şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind eliberat după 25 de ani.
După ce a incendiat adolescenta, Ion Turnagiu a fost arestat pentru 30 de zile.
Citește și:
Analiza - Mehedinți, cronica unei tragedii anunțate. Cine a greșit?