Cazul minorei din Mehedinţi incendiate. Procurorul general anunța un control, ”in contextul interesului generat în spaţiul public”

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorul general a dispus un control în cazul minorei din Mehedinţi care a fost incendiată, informează Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

„În contextul interesului generat în spaţiul public de cauza privind minora victimă a tentativei de omor prin incendiere din judeţul Mehedinţi, precizez că, pe baza informării preliminare transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, am dispus efectuarea unui control cu privire la instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare în care au fost formulate acuzaţii de viol.

ADVERTISING

Scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor realizate de la formularea plângerii şi până în data de 12 iunie 2020, în special în ceea ce priveşte actele referitoare la persoana vizată de acuzaţii", se arată într-un mesaj al procurorului general, Gabriela Scutea (Foto).

Procurorul general anunţă că a solicitat şi Inspectoratului General al Poliţiei Române să facă verificări la nivelul subunităţilor care au fost implicate în gestionarea acestui caz.

"Indiferent de vârsta persoanei vătămate, luarea în mod imediat a tuturor măsurilor investigative specifice anchetării infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale este imperativă.

ADVERTISING

Aceasta se aplică deopotrivă în cauzele în care urmărirea este efectuată de către procuror sau în cele în care procurorul supraveghează activitatea poliţiei judiciare", se precizează în mesaj.

A intrat peste copilă în casă și i-a dat foc

Un bărbat de 45 de ani din comuna Dârvari, judeţul Mehedinţi, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor după ce a incendiat o fată de 17 ani.

"În fapt, s-a reţinut că, în data de 12.06.2020, în jurul orei 23:00, inculpatul T.I. (…) s-a deplasat la locuinţa victimei Ş.M.L.A., din aceeaşi localitate şi a pătruns în camera unde se afla sus-numita, a stropit-o cu o substanţă inflamabilă şi apoi i-a dat foc.

ADVERTISING

Din concluziile preliminarii rezultă că victima, Ş.M.L.A., prezintă leziuni de violenţă, produse prin flacără, care necesită 45-50 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, victima depusese anterior o plângere împotriva bărbatului pentru viol.

Agresorul a fost condamnat la închisoare pe viaţă în anul 1994, fiind acuzat că a omorât cinci oameni, dar a fost eliberat condiţionat în 2019.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇