Lucrările de execuţie a metroului clujean au început, miercuri. Valoarea totală a contractului este de 13,69 miliarde de lei, din care 1,48 de miliarde de lei sunt fonduri din PNRR, 41 de milioane de lei de la bugetul Primăriei, iar 10,04 miliarde de lei de la bugetul de stat.
„Încep lucrările la prima magistrală de metrou din afara Capitalei! Construcţia metroului clujean este finanţată de Ministerul Transporturilor prin #PNRR, dar derulată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Este un nou exemplu de rezultat al unui parteneriat eficient al autorităţilor centrale şi locale în beneficiul românilor!”, a arătat Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, linia de metrou va deveni complet funcţională în 2031 când se mizează pe un număr de 164.000 de călători zilnic.
”Clujenii vor avea la dispoziţie, din acel moment, o linie de metrou uşor în lungime de peste 21 de kilometri şi 19 staţii", a mai arătat Sorin Grindeanu.
La rândul său, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că, prin construirea metroului, 29.000 de autovehicule nu vor mai circula, ceea ce este un număr relevant.
”Este relevant şi pentru trafic, dar din perspectiva mea este relevant şi pentru ceea ce înseamnă obiectivul de continuare a transformării verzi a municipiului Cluj-Napoca şi a localităţilor din jurul municipiului", a mai spus Nicolae Ciucă.