17 milioane de nurci vor fi omorâte în Danemarca. Sunt purtătoarele unei versiuni mutante de coronavirus, ce poate fi transmisă oamenilor

17 milioane de nurci vor fi omorâte în Danemarca. Sunt purtătoarele unei versiuni mutante de coronavirus, ce poate fi transmisă oamenilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproximativ 17 milioane de nurci urmează să fie sacrificate în Danemarca după ce a fost descoperit, în mai multe ferme, că sunt purtătoare ale unei versiuni mutante de SARS-CoV-2 ce poate fi transmisă oamenilor.

Prim-ministrul Mette Frederiksen a spus că virusul care a suferit mutaţii reprezintă „un risc cu privire la eficienţa” unui viitor vaccin împotriva Covid-19.

Danemarca este cea mai mare producătoare de blană de nurcă din lume.

Poliţia a transmis că sacrificarea animalelor ar trebui făcută cât de curând posibil, relatează BBC.

ADVERTISING

Cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost detectate de mai multe luni în ferme de nurci din regiunea nordică Jutland (Danemarca), dar şi în alte părţi ale Europei. Însă se răspândesc rapid în Danemarca, unde cinci cazuri de infectare cu noua tulpină au fost descoperite în fermele de nurci. Doisprezece oameni au fost contaminaţi, au mai spus autorităţile.

Sute de elefanţi au fost descoperiţi morţi. Specialiști: Posibil să fie Covid-19

E afectată capacitatea organismului de a forma anticorpi

Frederiksen a descris situaţia ca „foarte, foarte gravă”. Ea a citat rezultatele unui raport guvernamental potrivit căruia versiunea mutantă slăbeşte capacitatea organismului de a forma anticorpi, putând face astfel posibil ineficiente vaccinurile aflate acum în dezvoltare.

ADVERTISING

„Avem o mare responsabilitate faţă de populaţia noastră, dar, odată cu mutaţia descoperită, avem şi o mai mare responsabilitate pentru şi faţă de restul lumii”, a declarat ea la o conferinţă de presă.

Nurcile din mai mult de o mie de ferme vor fi sacrificate. 

Localitatea care întrerupe iluminatul public pentru a salva o specie ameninţată cu dispariţia

Și alte țări au sacrificat nurcile

În luna iulie, Spania a sacrificat 100.000 de nurci după ce au fost detectate cazuri la o fermă din regiunea Aragon. Zeci de mii de exemplare au fost de asemenea sacrificate în Olanda, unde au fost constatate focare în mai multe ferme.

ADVERTISING

Sunt în derulare studii pentru a afla cum şi de ce nurcile au contractat şi răspândit coronavirusul.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇