Declaraţie măreaţă cu zero garanţii
Marcel Ciolacu vrea prezentarea bugetului pe anul viitor în Parlament, înainte de alegeri şi acuză PNL că a îndatorat ţara.
”Să ştiţi că pe Ceauşescu l-am împuşcat pentru că a plătit datoriile. Ce facem cu cei care au îndatorat ţara acum, cât n-a îndatorat-o nimeni, niciodată? Eu nu vorbesc de împuşcat, nu, Doamne fereşte!”, a declarat preşedintele PSD.
Liderul PSD a găsit altă temă de campanie, dacă şmecheria cu covidul nu prea i-a ieşit. Bineînţeles că pentru domnul Marcel nu conteaza golul lăsat în visterie de Teodorovici Orlando sub oblăduirea doamnei Dăncilă. Nu contează cheltuielile care s-au făcut din cauza pandemiei. Nu contează cât au scăzut veniturile la buget din cauza contractării economiei.
În fine, nu contează o analiză serioasă a situaţiei financiare, dacă aveau chef o puteau face şi singuri sau cereau unor profesionişti să o facă.
Dacă mureau dumnealor de dragul ţării, cereau dezbaterea bugetului în Parlament pentru motivele din legea bugetului, nu din considerente electorale, iată continuarea declaraţiei: ”Noi vrem un singur lucru de la domnul Cîţu şi de la domnul Orban: să vină cu proiectul de buget în transparenţă, nu le cere nimeni să vină acuma să îl voteze în Parlament să spună că le stricăm noi bugetul. Vino în transparenţă, spune-le românilor exact cum va arăta România anului 2021, ce faci cu pensiile, cu alocaţiile, cu taxele şi impozitele! Nu-i păcăli şi nu-i minţi să le iei votul!”.
Dar matale de ce-i chemi pe liberali în Parlament, nu tot ca să le iei votul românilor? Ce dovadă mai bună de politicianism ieftin mai dorim?
O parte din vină este şi a PNL, care chiar evită introducerea bugetului în Parlament pentru că se teme că votul le-ar bloca felul de a vedea cursul economic anul viitor, aici domnul Ciolacu are dreptate.
Concluzia este că avem aici de-a face cu un soi de hârjoneală electorală pentru un pumn de voturi, de aceea, cred ca avem dreptul de a răspunde în acelaşi registru. Domnule Marcel Ciolacu, eu vă votez dacă veniţi la alegeri cu promisiunea ca veţi plăti datoriile făcute de PNL. Dar dacă nu le veţi plăti şi veţi face altele, din cauză de pandemie, ce garanţii oferiţi că vă veţi ţine de cuvânt?
Nu vorbesc de împuşcat, Doamne fereşte şi apără, doar de plecatul din politică pentru totdeauna. Dacă nu, rămânem la capitolul declaraţiilor savuroase pentru presă, care ar fi trebuit să facă parte din articolul de luni.
Deşi caricaturile nu sunt bombe
Cel putin 50.000 de persoane au manifestat luni, 2 noiembrie, la Dacca, capitala statului Bangladesh, potrivit poliţiei, îndemnand la boicotarea produselor franţuzeşti şi acuzând Franţa de susţinerea caricaturilor profetului Mahomed. Manifestanţii au scandat: Nu ne este frică de gloanţe şi de bombe!
Când mor creştini asasinaţi de ISIS nu se manifestează la Dacca. Poate că credincioşii sunt de acord cu jihadul, altă explicaţie nu există. Dar când apare o caricatură a profetului Mahomed taman în Europa, adică la dracu-n praznic pentru cei din Dacca, lumea se inflamează rapid la comanda organizaţiilor islamiste.
Chestiunea cu sloganul acesta legat de gloanţe şi bombe este că n-are nimic de-a face cu caricatura sau cu boicotarea produselor franţuzeşti, dar are de-a face cu ideea războiului sfânt, marota organizaţiilor islamiste. Nu-i va bombarda nimeni pe manifestanţii de la Dacca, asta-i cert, sloganul acela e vorbă goală, nu curaj religios.
Dar, dacă nu se tem de gloanţe şi bombe, adică dacă sunt gata să moară pentru credinţă, de ce se tem de o caricatură? Caricatura nu e glonţ, caricatura nu e bombă, caricatura este doar o biată idee hazlie.
Cel ce a făcut caricatura nici măcar nu e musulman, e un ateu. Mai mult, e un cetăţean străin. De ce musulmanii pot afurisi ateii străini şi-i pot condamna la moarte printr-un decret religios, iar ateii nu pot glumi pe chestiunea asta? Revin la întrebare, de ce se tem islamiştii mai mult de idei decât de bombe?
Poate că aceasta este difernţa fundamentală între un stat laic şi unul religios: în laicitate oamenii au dreptul să pună la îndoială orice, chiar şi credinţa. Iar dacă o fac cu idei, nu cu bombe, devin de-a dreptul periculoşi.
Neplacerea de a nu fi numit ţar
O nouă lege care se doreşte a fi trecută rapid prin parlamentul rus l-ar face pe Vladimir Putin senator pe viaţă în cazul în care va părăsi funcţia de preşedinte al ţării.
După ce a zăpăcit întreaga ţară cu referendumul ăla care îi dă dreptul să candideze la funcţia de preşedinte de câte ori doreşte, acum zăpăceşte iar naţiunea cu teama ca s-ar putea totuşi să piardă alegerile şi are nevoie de garanţia unei retrageri care să-l scutească de neplăceri.
O fi ştiind omul ceva ce opinia publică nu ştie, poate că revenirea lui Navalnîi poate fi de rău augur, poate că se gândeşte că şi Rusia s-ar putea îmbolnăvi de boala Belarusului, poate că pandemia şi sancţiunile au găurit vistieria rusă aşa de grav că nu mai poate suporta cheltuielle curente.
Sau poate că omul o fi bolnav sau pur şi simplu obosit şi ne-gândirea sa dă rateuri. L-o fi uzat fizic şi nervos războiul ăsta stupid de neconvenţional ce este, pe care-l tot poartă cu Uniunea Europeană.
Asta-i problema când nu eşti ţar adevărat, nu te poţi retrage din funcţie fără să-ţi tremure omuşorul de teamă că va întâlni securea gâdelui politic, cât o fi ea de simbolică. Sau o şti Putin ceva ce Angela Merkel nici măcar nu bănuieşte?
