Mereu visăm la ceea ce nu avem (încă). Iar când avem, visăm la ceea ce am avut.
Un paradox aplicabil și anilor de școală, când visam să fim adulți și să avem responsabilități de oameni mari, fără să știm exact ce înseamnă asta. Dar timpul nu poate fi dat înapoi! Fiecare etapă își are farmecul ei, la fel cum are și propriile provocări și obstacole care par mai complicate decât sunt în realitate.
Din această săptămână unii dintre noi sunt înapoi la școală.
Viața de adult arată însă că școala nu ia vacanță. Doar că lecțiile vin sub forme diferite, profesorii sunt uneori cele mai neașteptate persoane, iar situațiile cu care ne confruntăm au toate rolul de a ne ajuta să acumulăm lecții.
Anii de școală pun bazele unor comportamente și noțiuni care ne ajută să facem față școlii vieții.
Și, până la urmă, școala nu ar trebui să fie doar despre matematică, chimie, fizică, biologie, limbi materne sau străine, ci despre a oferi instrumentele care să ne ajute să luăm din tot ceea ce ne așteaptă lecțiile care ajută.
Școala nu ar trebui să fie despre teorie, nici despre vreo meserie, ci despre formarea noastră ca oameni gata să absoarbă informații utile pentru tot restul vieții.
Profesorii cu har știu să arate că matematica, fizica, chimia, biologia și orice mai pare complicat își găsește un rost practic în viața de zi cu zi. Iar pentru cine caută să aprofundeze un domeniu, există căi prin care pot face asta.
Pasiunea dă multă putere pentru a înțelege și absorbi ceea ce altora le pare imposibil. De asta nici nu putem să fim toți buni la toate. Ne-am minți pe noi, pe ceilalți și am ajunge să nu fim buni la nimic.
Modul condensat și forțat în care școala funcționează în România ne face să fugim de ea, când în realitate ar trebui să nu o părăsim niciodată.
Doar locul și profesorii se schimbă. Pentru a rezista azi și a fi competitivi pe piața muncii, învățarea nu se oprește la anii de școală așa cum îi găsim definiți în mod clasic. Nu după liceu, profesională sau facultate. Nu diplomele sunt cele după care ar trebui să alergăm, ci lărgirea orizontului de cunoaștere, a abilităților noastre practice. Iar asta presupune o școală permanentă și un respect pentru cei care ne pot ajuta: profesorii.
Nu este deloc ușor să stai în fața unor oameni și să cauți să-i înveți ceva nou. Pentru a face asta, trebuie mai întâi să înțelegi și poate să strălucești tu în acel domeniu, să te pasioneze și să te îndrăgostești atât de mult de el încât să simți nevoia să îi faci și pe alții să-l descopere.
Asta fac profesorii cu har. Am avut norocul de asemenea oameni din primii ani de școală și până când am terminat facultatea. Am avut șansa unor oameni pasionați de la care să învăț în continuare. Chiar dacă au fost colegi, șefi sau prieteni și nu au avut titlul de profesor.
În realitate putem învăța foarte multe unii de la alții și de la toate evenimentele pe care viața ni le scoate în cale. Școala e acea perioadă când te poți concentra pe acumularea de informații și lărgirea orizontului fără să fie cu alte presiuni majore la pachet.
Poate învățăm ca societate să le fim mai recunoscători profesorilor și dascălilor și să le oferim respectul cuvenit, din toate punctele de vedere, pentru ca cei mai pasionați și talentați dintre ei să rămână în sistemul care ne formează ca oameni și care ne întărește baza de la care ne putem construi viitorul.
Pentru că, da, educația e temelia pe care se ridică o societate prosperă. Acolo unde toți știu și nimeni nu știe nimic în realitate, e clar că educația a eșuat. O seară pe principalele posturi de TV arată că nu ne îndreptăm într-o direcție prea fericită. Așa că Înapoi la școală!
Împreună schimbăm lumea în care trăim!