Președintele Klaus Iohannis a deschis luni anul școlar în Sectorul 1, la Şcoala Gimnazială Nr. 162, cu un discurs în care a anunțat că problema drogurilor va fi discutată în CSAT și s-a lăudat din nou cu Legile Educației și România Educată.
În plus, după ce i-a ignorat în timpul grevei, Iohannis le-a transmis profesorilor cât de indispensabili sunt societății, le-a spus că va veghea să se asigure că primesc măririle de salarii promise, susținând că și așa sunt mici față de ce merită, și a criticat societatea că nu le-a „arătat mereu aprecierea și recunoștința care li se cuvin.
Scena școlii 162 din Capitală a fost neîncăpătoare pentru numeroșii oficiali veniți să marcheze începutul noului an școlar. Alături de Iohannis s-au aflat și au luat cuvântul ministrul Educației, Ligia Deca, și primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. Au fost prezenți și viceprimarul sectorului și inspectorul școlar general, iar un preot a recitat la microfon „Tatăl Nostru” și a ținut o scurtă slujbă.
Iohannis a fost primul care a luat cuvântul după directorul instituției de învățământ și a ținut să-i informeze pe elevi că fac parte din primele generații care vor beneficia de noile Legi ale Educației.
„Este o atmosferă extraordinară aici. Deschiderea acestui an școlar are semnificația unui nou început din mai multe perspective. După îndelungi și temeinice dezbateri, avem în sfârșit legi ale educației moderne, care transpun în practica proiectul România Educată. Cu toții ne dorim o Românie competitivă, iar asta se poate realiza numai printr-o educație de calitate, accesibila tuturor studenților și elevilor.
Sunteți primele generații care vor beneficia de noile reforme aplicate. Îndrăzneți vă îndemn să fiți în a vă urma visurile, a învăța cât mai mult din domeniile care vă pasionează.
Viitorul se clădește cu și prin educație, investind în potențialul copiilor. Este de departe cea mai buna investiție pe care o putem face”, a spus Iohannis.
Apoi s-a adresat profesorilor, părând că a uitat că i-a ignorat zile la rând în timpul grevei din mai și s-a și răstit la ei că îndrăznesc „să pună în dificultate examenele naționale, după ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut”.
Acum, i-a lăudat pentru vocație, le-a spus că sunt indispensabili și că merită mai mulți bani decât le-a promis Guvernul, dar și mai multă recunoștință de la societate.
„Dragi profesori, pasiunea pentru cunoaștere și talentul pentru a o împărtăși reprezintă trăsăturile celei mai nobile vocații, care mi-as dori să fie mai des o alegere în carieră. (...) Societatea nu v-a arătat mereu aprecierea și recunoștința care vi se cuvin. Mesajul meu este același: sunteți indispensabili viitorului țării noastre.
Măririle de salarii sunt un pas în direcția corectă, dar meritați mai mult. Continui să susțin creșterea salariilor începând cu 1 ianuarie 2024 și rămân ferm în a sprijini toate demersurile prin care angajamentele luate de guvern în vară să devină realitate”, a spus Iohannis.
Părinților și bunicilor le-a transmis că prin noile legi ale Educației copiii și nepoții lor vor fi „pe deplin pregătiți pentru o societate în permanentă schimbare și adaptați unei piețe dinamice” și a decretat și că trebuie schimbată paradigma diplomelor pe bandă rulantă.
Față de alți ani nu a deschis deloc subiectul plagiatului. L-a abordat însă pe cel al consumului de droguri, și a anunțat că aceasta devine oficial o problemă de siguranță națională.
„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant - cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel. Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT această problemă”, a anunțat șeful statului.