Mii de profesori au mărșăluit și vineri în Capitală, de la Guvern la Cotroceni, în cea de-a 12-a zi de grevă generală în Educație.
Protestul a început în Piaţa Victoriei, unde s-au strâns peste 12.000 de persoane. La ora 12:00, liderii sindicali au fost chemați la discuții la Guvern, și s-au dovedit a fi cele mai lungi negocieri de până acum – 2 ore și jumătate.
Însă profesorii care așteptau în Piața Victoriei și-au pierdut răbdarea după o oră jumătate și au plecat în marș spre Cotroceni scandând „Jos Guvernul!”.
Mitingul era autorizat până la ora 16:00, cu un program agreat cu autoritățile, și oamenii se temeau că nu vor mai fi lăsați să mărșăluiască și să protesteze la poarta lui Klaus Iohannis.
Când mulți dintre protestatari ajunseseră deja la Cotroceni, au ieșit de la negocieri și liderii sindicali, în mare parte cu același răspuns: Guvernul clar nu are cum să ofere banii ceruți.
Liderii sindicali au venit însă cu o ofertă ușor modificată - la promisiunea de creștere a fost adăugat un 5% față de oferta inițială și un bonus anual de 1.500 de lei, ce ar urma să fie acordat în octombrie, până în 2027.
Oamenii din stradă nu par să fi primit cu bucurie noua ofertă, ba chiar din contră. Ei i-au cerut și lui Iohannis demisia, supărați că de această dată șeful statului i-a ignorat complet.
Ați putut urmări, LIVE TEXT, desfăşurarea protestului, cu informaţii şi imagini de la faţa locului oferite de corespodentul SpotMedia.ro:
16:40 - În cele din urmă, dascălii au plecat acasă și protestul din cea de-a 12-a zi de grevă a luat sfârșit. Rămâne ca liderii sindicali să anunțe ce decizie e luată și dacă luni se va face sau nu școală.
16:16 - În jur de 3.000 de oameni încă protestează la Cotroceni, deși manifestația a fost autorizată doar până la ora 16:00. Șeful statului nu a mai chemat reprezentanții dascălilor la discuții și nici nu a transmis vreun mesaj către aceștia. Astfel, pe parcursul protestului de la poarta președintelui, s-a scandat de mai multe ori „Iohannis, demisia!”.
15:21 - Liderul sindical Marius Nistor a fost rugat să explice la ce se referă concret majorările de 45% despre care vorbește Guvernul.
„45% din diferența din grila pe care încă nu am construit-o. Sperăm să fie cea pe care am discutat-o cu ministrul Educației și care e făcută din ianuarie. Celelalte procente nu se cunosc. 45% de la 1 din diferența din maximul din grilă, minus salariile de la 1 iunie care sunt acum prin ordonanța”, a explicat Nistor.
14:47 - După două ore și jumătate de discuții, sindicaliștii au ieșit cu o nouă ofertă, doar puțin diferită decât ce a oferit până acum Guvernul, deci tot departe de ce cer profesorii. Rămâne de văzut dacă greva va continua sau nu, după ce liderii sindicali îi vor informa pe membri.
„Guvernul României a spus clar că nu poate oferi această creștere. Singurul lucru pe care poate să îl facă este acela de a acorda în loc de 40% cât au promis inițial 45% și suplimentar să se acorde până în 2027, în fiecare an, din 5 octombrie, suma de 1.500 lei. Aceasta este oferta Guvernului. Noi vom consulta oamenii. Da, pentru că, așa cum am spus mereu, oamenii au declanșat greva. Oamenii sunt cei care hotărăsc dacă încetează sau nu”, a declarat la ieșirea de la Guvern Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
14:40 - Primii profesori protestatari au început să ajungă la Cotroceni. Acolo au fost așteptați de câțiva părinți care susțin greva și le-au cerut să nu cedeze, potrivit Edupedu.ro.
14:04 - Cei de la începutul coloanei au parcurs deja Bulevardul Titulescu și au urcat pe Podul Basarab. Pe parcurs, mulți oameni au ieșit la geamuri să își arate susținerea.
13:46 - Dascălii și-au pierdut răbdarea cu guvernanții, spun că se simt înșelați și că tot ce au făcut responsabilii politici a fost doar să tragă de timp, sperând că profesorii vor renunța singuri la grevă. Astfel, au apărut inclusiv pancarte care cer demisia ministrului Educației Ligia Deca sau care îi numesc pe decidenți corigenți.
13:30 - Cu o întârziere de o oră, profesorii au plecat în marș spre Cotroceni, fără să mai aștepte rezultatul negocierile de la Palatul Victoria. Oamenii sunt furioși și scandează „Jos Guvernul!”.
12:58 - Discuțiile de la Palatul Victoria au întârziat programul protestului. La 12:30 trebuia să se plece în marș spre Cotroceni, pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu. Rămâne de văzut dacă marșul va avea loc în continuare, având în vedere că protestul este autorizat până la ora 16:00.
12:43 - Potrivit estimărilor Jandarmeriei, în Piața Victoriei sunt peste 12.000 de persoane și continuă să vină grupuri mari. Sunt prezenți și studenți și elevi care susțin revendicările dascălilor.
12:20 - Manifestanţii fac zgomot infernal cu vuvuzelele, dar nu se strigă nimic.
12:04 - Ca de obicei protestatarii afişează judeţul de unde provin.
11:58 - Manifestanţii au veste galbene cu numele sindicatului Spiru Haret.
Alţii poartă şepci albastre de la FSLI sau se feresc de soare cu umbrele, pentru că sunt peste 30 de grade în Bucureşti la amiază.
11:43 - Pancartele şi mesajele profesorilor sunt foarte inventive:
11:39 - Un cetăţean a venit chiar şi cu o cruce pentru proiectul prezidenţial România Educată:
11:30 - De altfel, preşedintele este personaj pe mai multe pancarte:
11:24 - Traficul în Piaţa Victoriei este parţial întrerupt pentru desfăşurarea mitingului, transmite corespondentul SpotMedia.ro.
11:12 - Principala revendicare: salarii decente.
11:00 - Potrivit unui anunţ oficial al Guvernului, programul premierului Nicolae Ciucă prevede o nouă întâlnire cu liderii sindicaliştilor, la ora 12:00, la Palatul Victoria, însă oferta statului nu s-a schimbat pentru că bugetul nu permite alte majorări.
Iată programul anunţat al acestui protest:
- 11:00 – 12:00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei
- 12:30 – 15:00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu
- 15:00 – 16:00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor.
Ce li s-a dat până acum profesorilor şi ce mai revendică
În urmă cu două săptămâni, Guvernul a crescut prin OUG unele salarii din Educație la nivelul la care trebuiau să fie din 2022. Apoi, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat majorarea salariilor în Educație cu 1.000 de lei brut pentru cadrele didactice şi 400 de lei pentru restul de personal. Angajații din învățământ nu au fost însă mulțumiți, iar greva continuă.
Guvernul a adoptat joi un memorandum având ca temă unele principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului din sistemul de învăţământ şi valorizarea carierei didactice.
Specialiştii în Drept consideră că acest document nu are nicio valoare legală, fiind în general un act intern al Guvernului, fără valoare juridică sau impact pentru populație, iar în trecut astfel de documente au fost încălcate de instituția care le-a emis.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a afirmat că sindicaliştii se aşteaptă la aplicarea în integralitate a grilei de salarizare.
„Pe mine, sincer să fiu, m-ar fi mulţumit aplicarea în integralitate a grilei de salarizare. Aşa cum s-a procedat pentru medici aşa ar fi trebuit să se procedeze şi pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar”, a declarat Nistor.
Cele mai recente date prezentate oficial de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, arătau că, de la 1 iunie, când au fost acordate majorări salariale şi până joi, 21.000 de angajaţi din sistem au renunţat la grevă, 13.500 fiind cadre didactice.