Când vom termina inventarul ritual al WC-urilor din curțile școlilor, am avea motive să ne îngrozim de faptul că elevii, indiferent unde se duc la toaletă, sunt supuși unui regim de epuizare, obligați ca dinainte de a avea buletin să muncească mai mult decât un adult cu contract de muncă și să care în spate greutăți care ar cocoșa și un bărbat în putere.
Am primit duminică orarul copiilor mei de clasa a VII-a. Luni – 7 ore, marți – 6 ore, miercuri – 6 ore, joi – 5 ore, vineri – 7 ore. Total pe săptămână – 31 de ore.
Acestea sunt doar orele petrecute efectiv la școală, pe un scaun, cu ochii spre o tablă (minus cele 2 ore de sport/săptămână), ascultând în general chestiuni abstracte, predate în mare viteză.
După care, desigur, acasă urmează temele. Dacă e vorba despre numai 2 ore pe zi, la finalul săptămânii adaugăm încă 10 ore de stat pe scaun, cu ochii într-un caiet sau un ecran, probabil la lumină artificială, mai ales iarna. În total, un copil de 13 ani muncește minimum 41 de ore/săptămână, mai mult decât durata săptămânii de lucru a unui adult.
Pe lângă asta ar trebui să aibă loc să aprofundeze ceva. Că e vorba de limbi străine, că e vorba, în cel mai bun caz, de un sport, că e vorba despre inevitabilele meditații pentru examenele naționale, se mai adaugă niște ore bune în care copilul trebuie să fie concentrat și să asimileze.
Și, desigur, în marile orașe să adaugăm și orele petrecute în tramvai, autobuz, troleibuz, metrou sau chiar în mașina părintelui blocat în trafic. Goana după o școală bună, după un liceu bun, presupune și acest sacrificiu.
“Copiii pleacă de acasă în jur de 6:30, termină orele la ora 15:00 și ajung acasă în jurul orei 16:00. Sunt flămânzi și obosiți (…) și încep lecțiile pentru a doua zi! (nu am adăugat programul unui elev navetist, acolo e și mai crunt). Programa din gimnaziu trebuie predată în 5 ani, nu în 4 ani (în viteză, fără timp de consolidare, gândire critică, joc, fundament etc) pentru că în acești ani se construiește 'fundația' pentru pregătirea tânărului pentru societate!" , scria în martie pe Facebook dna profesor de matematică din Iași, Mihaela Popa.
Câți adulți ar rezista unui asemenea regim de viață?
Din start, aceste planuri cadru încalcă grosier Normele de igienă stabilite de Ministerul Sănătății în 2020 și publicate în Monitorul Oficial nr. 787 din 28 august 2020. Normele stabilesc limite clare pentru numărul de ore:
a) pentru învățământul primar:– clasa 0 și I = 3-4 ore pe zi;– de la clasa a II-a = 4 ore pe zi;
b) pentru învățământul gimnazial: 4-5 ore pe zi;
c) pentru învățământul liceal, profesional: 5-6 ore pe zi;
d) pentru învățământul postliceal și universitar: 6-7 ore pe zi.
Deci în cazul elevilor de clasa a VII-a, cu 31 de ore pe săptămână, depășirea este cu peste 50% față de numărul maxim de 20 de ore prevăzute de normele MS.
Legea nr. 221/2019 era ceva mai generoasă: „Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie de 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, în medie de 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în medie de 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal”. Dar 31 este cu mult și peste cele 25 prevăzute de lege.
Cum prevederea nu a fost niciodată respectată, ea a dispărut din noua lege a României Educate. Problema a fost rezolvată, elevii pot avea ore fără număr.
Efectele acestui plan cadru dement sunt pe toate planurile și dintre cele mai grave.
În primul rând, este vorba despre sănătatea fizică și psihică a copiilor. Numărul imens de cazuri de obezitate, diabet, afecțiuni ale vederii, dar și ale coloanei vertebrale, din cauza multelor kilograme pe care trebuie să le care zilnic în spate, își au originea și în această concepție delirantă despre școală.
Să ne uităm apoi la numărul mare de depresii, anxietăți și tot felul de alte tulburări, adesea nici măcar diagnosticate, pentru nici accesul la îngrijirea sănătății mintale nu e facil în România.
Când le mai lăsăm acestor copii timp să fie copii și să se joace? Ne plângem că nu citesc, dar după orele infinite de stat cu ochii fixați pe o tablă sau un caiet, ce energie psihică mai ai să citești? E normal să se refugieze în jocuri care reprezintă o schimbare totală de paradigmă, precum cele video, adică un alt pericol.
Cât timp le mai lăsăm să iasă afară, măcar în fața blocului, să alerge, să bată mingea, să se bucure de copilărie?
Și, nu în ultimul rând, copiii ajung să deteste școala, așa cum fiecare dintre noi ajunge să deteste o slujbă care îl suprasolicită. Prinși în malaxor, nu au timp să își descopere adevăratele înclinații, vocația, să le dezvolte, să se bucure de învățare.
Ce putere de concentrare mai are un copil la a șasea, a șaptea oră? Care mai e calitatea învățării? Ce rost mai are acea oră de curs? Îi îndopăm ca pe gâște, facem cincinalul programei în 4 ani, iar efectul este dezastruos.
Nu știu ce ar trebui tăiat, ce ar trebui regândit, de asta ar trebui să se ocupe specialiștii în educație. Dar în mod cert plecând de la sănătatea copiilor și eficiența învățării, nu de la nevoia de a avea cât mai multe norme și de a satisface cât mai multe orgolii.