Marile companii care vând haine, accesorii vestimentare și încălțăminte în Uniunea Europeană nu vor mai putea, începând din 19 iulie, să distrugă produsele rămase nevândute.
Interdicția urmărește să oprească o practică prin care articole noi, care nu au ajuns niciodată să fie purtate, sunt incinerate, trimise la groapa de gunoi sau transformate în deșeuri pentru că nu s-au vândut, au fost returnate ori au ieșit din colecție.
Măsura face parte din Regulamentul european privind ecoproiectarea produselor sustenabile, adoptat în 2024. Regulamentul a intrat deja în vigoare, însă interdicția privind distrugerea stocurilor textile începe să se aplice marilor companii la 19 iulie 2026.
Companiile mijlocii vor intra sub incidența interdicției din 19 iulie 2030. Microîntreprinderile și companiile mici sunt exceptate, cel puțin în această etapă.
Ce înseamnă „distrugerea” unui produs
În sensul regulamentului european, distrugerea nu înseamnă numai arderea sau trimiterea produselor la groapa de gunoi.
Este considerată distrugere orice deteriorare intenționată sau eliminare a produsului. Inclusiv reciclarea hainelor nevândute este încadrată juridic drept distrugere, deoarece articolul încetează să mai fie utilizat în forma în care a fost produs.
Nu sunt însă considerate distrugere operațiunile prin care produsul este pregătit pentru reutilizare, reparat, recondiționat sau refabricat. Logica este că o haină nouă trebuie, pe cât posibil, să rămână haină și să ajungă să fie folosită, nu să fie transformată direct în fibră reciclată sau în deșeu.
Astfel, companiile vor trebui să aleagă alte soluții pentru stocurile rămase: vânzarea la preț redus, revânzarea prin magazine outlet sau platforme specializate, donarea, reutilizarea, repararea, recondiționarea ori refabricarea.
Regulamentul interzice și ocolirea regulii prin trimiterea mărfurilor către companii mai mici. O firmă care nu intră direct sub incidența interdicției nu va avea voie să distrugă produse primite de la o companie mare tocmai pentru ca aceasta să evite obligația legală.
Când va fi permisă totuși distrugerea
Interdicția nu este absolută. Distrugerea va putea fi permisă în situații justificate, de exemplu atunci când produsele prezintă riscuri pentru sănătate, igienă sau siguranță.
Excepțiile pot fi aplicate și pentru produsele deteriorate în timpul transportului, manipulării sau după returnare, dacă acestea nu mai pot fi reparate în condiții rezonabile.
Mai pot fi distruse produsele care nu mai sunt adecvate utilizării, cele care nu pot fi donate, reutilizate sau refabricate, precum și mărfurile contrafăcute ori cele care încalcă drepturi de proprietate intelectuală.
În cazuri particulare, distrugerea poate fi acceptată dacă se demonstrează că reprezintă soluția cu cel mai redus impact asupra mediului.
Companiile vor trebui însă să poată justifica excepția și să păstreze documentele necesare. Autoritățile naționale vor fi responsabile de verificarea respectării interdicției, iar sancțiunile vor fi stabilite de fiecare stat membru. Regulamentul cere ca acestea să fie eficiente, proporționale și suficient de descurajatoare.
Mai multă transparență asupra stocurilor aruncate
De asemenea, marile companii au și obligația de a publica anual informații despre produsele nevândute pe care le elimină.
Ele trebuie să precizeze numărul și greutatea produselor, motivele pentru care au fost eliminate, proporția trimisă către reutilizare, reciclare, recuperare energetică sau depozitare, precum și măsurile luate pentru reducerea distrugerii stocurilor.
Informațiile trebuie publicate într-un loc ușor accesibil pe site-ul companiei. Din februarie 2027 va fi folosit un format european standardizat, astfel încât datele raportate de companii să poată fi comparate.
La cererea autorităților, firmele vor trebui să furnizeze, în termen de 30 de zile, documentele care demonstrează ce s-a întâmplat cu produsele declarate.
În plus, Comisia Europeană va publica, începând din 2027 și apoi la fiecare trei ani, date consolidate despre amploarea distrugerii produselor nevândute și impactul acestei practici asupra mediului.
Între 4% și 9% dintre textile sunt distruse fără să fie purtate
Dimensiunea exactă a fenomenului este greu de stabilit, deoarece companiile nu au raportat până acum uniform cantitățile de produse eliminate. Estimările Comisiei Europene arată însă că între 4% și 9% dintre produsele textile introduse pe piața europeană sunt distruse înainte de a fi folosite vreodată.
Emisiile asociate producerii acestor bunuri ajung la aproximativ 5,6 milioane de tone de dioxid de carbon. Este o cantitate apropiată de totalul emisiilor nete anuale ale Suediei în 2021.
În Franța, valoarea produselor nevândute distruse într-un singur an a fost estimată la aproximativ 630 de milioane de euro. În Germania, aproape 20 de milioane de produse returnate în urma cumpărăturilor online ar fi eliminate anual.
Produsele ajung să nu fie vândute din mai multe cauze: estimarea greșită a cererii, colecțiile schimbate foarte rapid, retururile din comerțul online, mici defecte estetice, deteriorarea ambalajului sau decizia unor mărci de a nu-și vinde articolele la reduceri mari.
Pentru unele companii, distrugerea stocurilor a fost considerată mai ieftină decât depozitarea, redistribuirea sau revânzarea lor. În cazul mărcilor premium, eliminarea produselor a fost folosită și pentru a evita scăderea prețului și deprecierea imaginii exclusiviste.
De ce este atât de mare impactul asupra mediului
O haină distrusă înainte de a fi purtată nu înseamnă numai un deșeu în plus. Au fost deja consumate toate resursele necesare pentru producerea ei: materii prime, apă, energie, substanțe chimice, transport și forță de muncă.
Consumul de textile are al patrulea cel mai mare impact asupra mediului și climei dintre principalele categorii de consum din Europa, după hrană, locuințe și transport.
În 2022, cumpărăturile de textile din UE au generat aproximativ 355 de kilograme de emisii de carbon pentru fiecare locuitor, echivalentul emisiilor produse de un automobil pe benzină pe o distanță de aproximativ 1.800 de kilometri.
Uniunea Europeană produce anual aproximativ 12,6 milioane de tone de deșeuri textile. Hainele și încălțămintea reprezintă aproximativ 5,2 milioane de tone, adică aproape 12 kilograme pentru fiecare locuitor.
Numai o parte redusă este recuperată eficient. Mai puțin de jumătate dintre hainele folosite sunt colectate separat pentru reutilizare sau reciclare și doar aproximativ 1% sunt reciclate în fibre utilizate pentru fabricarea unor haine noi.
Interdicția elimină astfel una dintre cele mai greu de justificat forme de risipă: distrugerea unor produse noi, înainte ca acestea să îndeplinească măcar funcția pentru care au fost fabricate.
Cum va schimba măsura industria modei
Pentru marile companii, problema nu mai poate fi rezolvată la final, prin eliminarea surplusului. Ele vor trebui să reducă stocurile încă din etapa de proiectare și producție.
Măsura poate accelera investițiile în prognozarea cererii, producția în serii mai mici, comenzile anticipate și fabricarea mai rapidă, în funcție de vânzările reale. De asemenea, retailerii vor trebui să își îmbunătățească gestionarea retururilor și să creeze circuite prin care produsele să poată fi verificate, reparate și readuse la vânzare.
Va crește probabil și rolul magazinelor outlet, al platformelor de revânzare, al centrelor de recondiționare și al organizațiilor care preiau donații.
Interdicția poate determina și o schimbare a designului produselor. Hainele greu de reparat, de separat sau de refabricat vor genera costuri mai mari atunci când rămân în stoc. Companiile vor avea astfel un motiv economic să producă articole mai durabile și mai ușor de reutilizat.
Costurile nu dispar însă. Depozitarea, sortarea, transportul, repararea și revânzarea stocurilor pot fi mai scumpe decât distrugerea lor. Pentru companii, vor apărea și cheltuieli cu evidența produselor, documentarea excepțiilor și raportarea datelor.
Impactul va fi mai mare asupra firmelor care produc volume mari, schimbă rapid colecțiile și lucrează cu rate ridicate de retur.
Ce se poate schimba pentru public
Pentru cumpărători, efectul cel mai vizibil ar putea fi apariția mai multor produse în magazine outlet, la reduceri, pe platformele de revânzare sau în programe gestionate direct de branduri. Companiile pot prefera să reducă prețul unei colecții vechi decât să suporte costurile depozitării și recondiționării. Măsura poate crește astfel oferta de haine noi vândute la prețuri mai mici.
Nu există însă o garanție că toate stocurile vor fi ieftinite. Unele mărci pot limita de la început producția pentru a evita surplusul, iar altele pot include noile costuri logistice și administrative în prețurile produselor.
Informațiile publicate de companii vor permite, în același timp, compararea mai realistă a practicilor lor de mediu. Un brand care se prezintă drept sustenabil va trebui să arate câte produse nevândute elimină, din ce motive și ce face pentru a preveni risipa.
Măsura nu rezolvă singură problema modei de consum rapid. Nu limitează direct numărul hainelor produse și nici ritmul în care sunt lansate colecțiile. Dar schimbă calculul economic al supraproducției. Astfel, marile companii nu vor mai putea transforma simplu și ieftin surplusul în deșeu.
Multitaskingul chiar e posibil? Ce-au descoperit omenii de știință despre creier
Stare de urgență în Grecia: Hotelurile încep să economisească apa, iar turiștii sunt recompensați dacă renunță la curățenia zilnică
Acord de principiu la Cotroceni pe Codul Urbanismului: Autorizațiile de construcție, emise de Primăria Generală. Fără reglementări speciale pentru spațiile verzi
FCSB pregătește o lovitură pe piața transferurilor
