Casa Națională de Pensii, explicații după scandalul pensiilor calculate greșit: Sunt estimări, nu înseamnă că toate dosarele au fost verificate individual

Casa Națională de Pensii, explicații după scandalul pensiilor calculate greșit: Sunt estimări, nu înseamnă că toate dosarele au fost verificate individual
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Casa Națională de Pensii Publice a făcut vineri precizări după apariția informațiilor potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit, în urma unui audit realizat de Curtea de Conturi. CNPP susține că această concluzie nu poate fi desprinsă direct din raport, deoarece, pentru o parte dintre aspectele analizate, auditorii au verificat eșantioane de dosare, iar rezultatele au fost apoi extrapolate statistic la un număr mai mare de beneficiari.

CNPP subliniază că existența și cuantumul unei eventuale diferențe pot fi stabilite numai prin verificarea individuală a fiecărui dosar și a documentelor care au stat la baza stabilirii sau recalculării pensiei.

ADVERTISING

„O valoare estimată prin extrapolare statistică nu înseamnă că toate dosarele la care aceasta se referă au fost verificate individual și constatate ca fiind calculate greșit”, precizează instituția citată de TVR Info.

Casa Națională de Pensii precizează însă că nu minimalizează cazurile punctuale identificate de auditorii Curții de Conturi. Acestea vor fi analizate, iar acolo unde se confirmă diferențe vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege, inclusiv recuperarea sumelor plătite necuvenit sau acordarea diferențelor cuvenite beneficiarilor.

Potrivit CNPP, procesul de recalculare a pensiilor a fost unul de o amploare fără precedent, desfășurat într-un interval relativ scurt și în condițiile aplicării unui nou cadru legislativ. Au fost procesate volume foarte mari de date și documente, iar personalul caselor teritoriale de pensii a trebuit, în paralel, să asigure și plata curentă a pensiilor, explică instituția.

ADVERTISING

Într-un proces de asemenea amploare, pot apărea situații punctuale care necesită verificare și corectare, admite CNPP, însă acestea nu pot fi generalizate fără verificarea individuală a dosarelor.

Reacția instituției vine după ce un audit al Curții de Conturi a scos la iveală probleme grave în activitatea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Recalcularea pensiilor pe baza noii legi s-a făcut în unele cazuri cu punctaje greșite, iar sistemul informatic nu a preluat toate datele necesare.

Auditorii au identificat 574.060 de cazuri în care ar fi fost acordat un punctaj anual mai mare decât cel cuvenit și suspiciuni privind acordarea unui punctaj mai mic pentru 2.211.060 de beneficiari, arată un raport al Curții de Conturi, consultat de Antena3.

ADVERTISING

Ce nereguli a identificat Curtea de Conturi

Documentul CNPP include și observațiile Curții de Conturi privind mai multe tipuri de erori.

  • La pensiile pentru limită de vârstă recalculate în baza Legii 360/2023, au fost identificate, într-un eșantion, cazuri în care au fost preluate punctaje anuale mai mari sau mai mici decât cele cuvenite. Prin extrapolare, Curtea de Conturi a estimat o supraevaluare de aproximativ 71,1 milioane de lei și o subevaluare de circa 230,3 milioane de lei.
  • În alte cazuri, pentru pensii calculate anterior recalculării, Curtea de Conturi a estimat o subevaluare de aproximativ 311,7 milioane de lei.
  • Au fost semnalate și situații în care pensii pentru limită de vârstă ar fi fost plătite după decesul beneficiarilor, cu o valoare estimată prin extrapolare de aproape 549.000 de lei.
  • Alte probleme depistate vizează pensii de invaliditate, pensii anticipate și pensii de urmaș. Printre acestea se numără cazuri în care drepturile ar fi fost menținute în plată deși beneficiarii nu mai îndeplineau condițiile legale sau situații în care punctajele și stagiile de cotizare ar fi fost calculate eronat.
  • În cazul pensiilor de urmaș, Curtea de Conturi a estimat plăți necuvenite de peste 510.000 de lei pentru beneficiari care fie obțineau venituri incompatibile cu plata pensiei, fie nu mai făceau dovada continuării studiilor sau figurau ca exmatriculați.

Casa Națională de Pensii a precizat că va verifica toate situațiile semnalate și că prioritatea instituției rămâne stabilirea și plata corectă a drepturilor de pensie, precum și întărirea mecanismelor de control.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google