Este mare profitul băncilor active în România?

Este mare profitul băncilor active în România?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

În contextul creșterii profitului absolut al sectorului bancar din România în ultimii ani, apar discuții în spațiul public care cataloghează rezultatul obținut drept un „supraprofit”, ceea ce nu este deloc adevărat.

De asemenea, am observat corelații neadecvate, incomplete, eronate sau manipulatoare dintre dimensiunea profitului băncilor și nivelul dobânzilor aplicate creditelor în sold, fără să se țină cont și de nivelul dobânzilor la depozite (diferența dintre acestea fiind chiar la un minim istoric), randamentul capitalului investit comparativ cu alte sectoare de afaceri din România (sectorul bancar înregistrând un randament al investiției semnificativ sub media la nivel național), ori dinamica și nivelul inflației sau riscurile din România (ambele peste media europeană).

Prin această scurtă analiză clarificăm toate aceste aspecte, pentru a înțelege adevărul economic.

Context. Ce se întâmplă?

În primul rând, se fac erori superficiale prin comparația randamentului capitalului investit obținut de sectorul bancar din România cu cel înregistrat în alte țări din Europa, fără să se ia în considerare diferența de inflație, riscul de țară (reflectat prin diferențialul randamentului oferit de titlurile de stat) sau riscul de afaceri (reflectat prin frecvența superioară a insolvenței în rândul companiilor active în România sau economia subterană ridicată).

ADVERTISING

Cu alte cuvinte, randamentul mai mare oferit în România este corelat cu nivelul superior de risc și inflație.

În al doilea rând, randamentul capitalului investit obținut de orice industrie trebuie evaluat în funcție de cele trei componente de risc: țara, sectorul privat de business și riscul afacerilor punctuale.

Nu în ultimul rând, randamentul pe capitalul investit se analizează întotdeauna pe un ciclu de business de cel puțin 10 ani, preferabil două decenii, pentru a observa imaginea de ansamblu a tuturor riscurilor vizibile în perioade mai dificile economic, dar și a oportunităților din perioadele de creștere. Niciun analist și investitor serios nu va aprecia atractivitatea unei afaceri sau industrii analizând un singur an, fie el ultimul sau oricare aleator din trecut.

Dacă analizăm din această perspectivă rezultatele pe termen lung, observăm că randamentul capitalului aferent sectorului bancar din România este net inferior celui obținut de întreg mediul de afaceri în ultimul deceniu (de-abia în anul 2023 și 2024 acestea fiind apropiate).

Acest lucru este valabil dacă analizăm atât randamentul capitalului investit (ROE = Rezultat Net / Capitaluri Proprii), cât și randamentul activelor (ROA = Rezultat Net / Active). Rezultatele sunt evidente dacă analizăm cifrele ilustrate în tabelul următor, respectiv graficul 1 și 2, care sunt realizate în baza analizei situațiilor financiare aferente tuturor companiilor active în România în perioada analizată.

ADVERTISING

Practic, aceste analize trebuie realizate pe durata unui întreg ciclu de afaceri, adică minimum 10 ani, deoarece investiția realizată de un investitor bancar nu este niciodată speculativă (nimeni nu deschide o bancă într-o țară pentru a funcționa 1 an sau mai puțin de 5 ani).

Din absolut toate aceste perspective, sectorul bancar din România a înregistrat rezultate semnificativ sub media înregistrată la nivelul întregului sector de afaceri private, randamentul capitalului și cel al activelor fiind semnificativ inferioare față de media națională în ultimul deceniu. Practic:

  • Profitul net înregistrat de sectorul bancar în România crește la cca. 15,5 mld RON în anul 2025, dar randamentul pe capitalul investit (profitul raportat la banii investiți de acționari) scade pentru al treilea an consecutiv la 14,1%, fiind sub media la nivel național (16,4%), în condițiile în care 11 sectoare înregistrează un randament superior
  • Calculat pe ultimii 10 ani (2015-2025), randamentul pe capitalul investit al sectorului bancar este de 13,5%, comparativ cu media la nivel național de 16,2%, în timp ce analiza pe ultimele 2 decenii indică chiar o provocare pentru sectorul financiar bancar: randamentul pe capitalul investit este de numai 7,2% / an (în condițiile unei inflații medii anuale de 4,8% sau unui randament al obligațiunilor de stat de cca. 6,5% cu efort și risc zero) în timp ce media randamentului pe capitalul investit pentru afacerile din România este de 11,6% / an.
ADVERTISING

Tabel 1: Profitul obținut de afacerile active în România vs sectorul bancar

image
image
image

Analizând cifrele privind creditarea economiei publicate de BNR, adevărul despre profitul sectorului bancar este următorul:

  • Profitul băncilor este în creștere datorită avansului creditării (crește baza la care se aplică dobânzile), fenomen susținut chiar de Guvern prin diverse programe pentru facilitarea accesului la capital în contextul provocărilor din economie. Spre exemplu, soldul creditelor acordate de bănci sectorului privat (companii și populație) din România a crescut doar în ultimii 5 ani (2020-2026 mai) cu 180 miliarde RON (de la 260 mld ron în ian. 2020 până la 440 mld ron în mai 2026), de 3 ori mai mult decât avansul înregistrat în deceniul precedent (+60 miliarde ron între 2010 – 2019).
  • Același trend se observă pe ambele segmente, populație și business. Astfel, soldul creditelor acordate gospodăriilor populației ajunge la 212 miliarde ron în mai 2026, vs 143 mld ron în ian. 2020 sau 100 mld ron în ian. 2010. În ceea ce privește soldul creditelor acordate societăților nefinanciare, acesta ajunge la 226 mld ron (mai 2026), vs 118 mld RON (ian 2020) sau 97 mld RON (ian 2010). Evident, pe fondul accelerării într-un ritm istoric al soldului creditelor în ultimii ani, au crescut proporțional veniturile și profiturile totale înregistrate la nivelul întregului sector bancar. În același timp, majorarea deficitului fiscal a însemnat o creștere a necesarului de finanțare al statului, care a oferit dobânzi din ce în ce mai mari având în vedere inflația în creștere.

Două mențiuni sunt importante: (1) nu din cauza dobânzilor (așa cum documentăm mai departe), ci datorită efectului de bază (volumul creditării) crește profitul sectorului bancar; (2) la un randament pe capitalul investit inferior față de media înregistrată de sectorul de afaceri din România, deci nu este niciun profit „excepțional” ori „supradimensionat” având în vedere randamentul pentru investitori și riscul asumat.

image
image

Un alt aspect important este reducerea costurilor prin digitalizare la nivelul sistemului financiar. Băncile din România au ajuns să aibă la finalul primului trimestru din 2026 cca. 46.201 de angajați, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.221 unități. În ultimul an, 3.887 de bancheri au plecat din sistem, în timp ce numărul de unități teritoriale bancare a scăzut cu 116 sucursale și agenții.

Ritmul restructurării s-a accelerat din nou în 2025 și la începutul lui 2026, după o perioadă de relativă stabilizare în anii precedenți.

Față de perioada de dinaintea crizei financiare din 2008, sistemul bancar funcționează astăzi cu aproximativ o treime mai puțini angajați și cu aproape jumătate din rețeaua teritorială de atunci, transformare determinată atât de accelerarea digitalizării, cât și de procesul continuu de consolidare prin fuziuni și achiziții.

În perspectivă, restructurarea va continua atât ca efect al digitalizării accelerate, cât și al consolidării pieței bancare.

Este remarcabil faptul că, în urma unui proces amplu de optimizare, sistemul bancar românesc administrează în prezent un volum de active și de credite de câteva ori mai mare decât în urmă cu două decenii, cu resurse umane și o infrastructură fizică semnificativ reduse, ceea ce reflectă câștiguri importante de productivitate și eficiență operațională.

Citește integral analiza Este MARE profitul băncilor active în România? realizată de Iancu Guda, economist și consilierul onorific al premierului demis Ilie Bolojan, pe blogul personal.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google