Bugetul pentru 2022 intră în procedura de dezbatere parlamentară

Bugetul pentru 2022 intră în procedura de dezbatere parlamentară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul viitor au fost aprobate luni de Guvern, iar luni seara au ajuns la Parlament, urmând să fie dezbătute.

După cum au stabilit Birourile permanente reunite ale celor două Camere, senatorii şi deputaţii au termen până marţi la ora 12.00 pentru a depune amendamente la cele două proiecte.

Începând cu ora 14.00, bugetele instituţiilor vor intra în comisiile de specialitate pentru aviz, iar de la ora 18,00 în comisiile reunite de buget-finanţe.

ADVERTISING

Proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 vor intra joi în plenul Parlamentului, pentru dezbatere şi vot.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇