Banca Mondială și-a revizuit în jos estimările privind redresarea economiei românești în 2021

Banca Mondială și-a revizuit în jos estimările privind redresarea economiei românești în 2021
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Economia românească ar urma să înregistreze în acest an un avans de 3,5%, după o contracţie de 5% în 2020, pentru ca în 2022 creşterea economică să accelereze până la 4,1%, conform celui mai recent raport privind perspectivele economiei mondiale publicat marţi de Banca Mondială.

Comparativ, în luna octombrie a anului trecut, Banca Mondială prognoza că economia românească se va contracta cu 5,7% în 2020, dar va înregistra o relansare de 4,9% în 2021.

ADVERTISING

Evoluția depinde de distribuția vaccinului

În ceea ce priveşte regiunea Europa şi Asia Centrală (ECA), în care este inclusă şi România, Banca Mondială se aşteaptă ca economia acestei regiuni să înregistreze un avans moderat de 3,3% în acest an şi subliniază că acest scenariu este condiţionat de distribuţia unui vaccin eficient la începutul lui 2021 în economiile avansate, pe marile pieţe emergente precum şi în economiile în curs de dezvoltare, inclusiv în Rusia, şi în a doua parte a anului şi în alte ţări.

ADVERTISING

De asemenea, scenariul pleacă de la ipoteza că tensiunile geopolitice nu vor escalada în regiune.

Banca Mondială şi-a revizuit în jos şi prognozele privind creşterea economică mondială înregistrată în 2021, până la 4% de la 4,2% cât estima anterior, după o contracţie de 4,3% în 2020, şi a avertizat că o creştere a cazurilor de infecţie cu COVID-19 şi întârzierile în distribuirea vaccinurilor ar putea limita revenirea din acest an la doar 1,6%.

"Pentru a depăşi impactul pandemiei este nevoie de eforturi pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri, a creşte flexibilitatea pe piaţa muncii şi a consolida transparenţa şi guvernanţa", a declarat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass.

ADVERTISING

Perspective incerte pe termen scurt

Banca Mondială avertizează că perspectivele pe termen scurt sunt foarte incerte şi sunt posibile diferite scenarii.

"Un scenariu pesimist, în care infecţiile continuă să crească şi lansarea vaccinului este întârziată, ar putea limita expansiunea globală la 1,6% în 2021.

În schimb, un scenariu optimist în care pandemia este controlată cu succes şi vaccinarea se face cu rapiditate, creşterea economiei mondiale ar putea accelera până la 5%", se arată în cel mai recent raport al instituţiei financiare internaţionale.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇