Banca Mondială a clasificat România la categoria țărilor cu ”venituri mari” de la cea a țărilor cu ”venituri medii superioare”.
Banca Mondială împarte țările lumii, în funcție de venitul cetățenilor ei, în state cu:
- venituri mici,
- venituri medii inferioare,
- venituri medii superioare,
- venituri mari.
Această clasificare este actualizată anual, în data de 1 iulie. Ea este făcută în funcție de Venitul Național Brut (VNB) pe cap de locuitor.
Astfel, România a intrat în categoria statelor cu venituri mari.
Conform World Bank, în acest an, 10 state și-au schimbat categoria.
De menționat este că pentru clasificarea din acest an a fost luat în considerare VNB pe cap de locuitor din 2019, astfel că impactul pandemiei COVID-19 nu a fost luat în considerare.
După cum se vede din grafic, Venitul Național Brut pe cap de locuitor în România a fost, în 2019, de 12.630 de dolari. În 2018, acesta era de 11.290 de dolari.
În categoria țărilor cu venituri mari intră statele care au Venitul Național Brut pe cap de locuitor mai mare de 12.500 de dolari.
Există și economii care s-au încadrat într-o categorie inferioară. Este vorba despre Algeria, Sri Lanka și Sudan.
A.D.