Comisia Europeană cere Volkswagen să despăgubească toţi clienţii europeni înşelaţi în cazul dieselgate

Comisia Europeană cere Volkswagen să despăgubească toţi clienţii europeni înşelaţi în cazul dieselgate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia Europeană şi autorităţile pentru consumatori ale UE au cerut grupului german Volkswagen să îi despăgubească pe toţi consumatorii, nu doar pe cei din Germania, pentru că i-a indus în eroare în privinţa emisiilor poluante ale vehiculelor cumpărate.

Constructorul auto şi-a recunoscut vina în scandalul dieselgate în 2015, ceea ce a dus la o serie de procese, dintre care unele la Curtea Europeană de Justiţie, transmite Reuters.

”Există decizii judecătoreşti care au expus tratamentul incorect al Volkswagen faţă de consumatori şi, totuşi, producătorul auto nu doreşte să colaboreze cu organizaţiile consumatorilor pentru a găsi soluţiile corecte pentru consumatori.

ADVERTISING

Aşa cum am scris companiei anul trecut, nu doar consumatorii din Germania, ci toţi consumatorii trebuie să fie despăgubiţi”, a afirmat într-un comunicat comisarul UE pentru Justiţie Didier Reynders.

Potrivit Comisiei Europene, Volkswagen a informat-o că în opinia companiei nu sunt justificate plăţile voluntare către consumatorii europeni din afara Germaniei, întrucât maşinile afectate au fost modificate pentru a respecta prevederile legale.

”Poziţia companiei nu s-a modificat, în pofida deciziilor recente ale curţilor naţionale şi europene, acesta fiind motivul pentru care Comisia şi autorităţile pentru consumatori din UE amplifică presiunile”, a afirmat Comisia, într-un comunicat.

ADVERTISING

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇