Austria își menține veto privind aderarea României și a Bulgariei la Schengen cu granițele terestre, a anunțat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner. Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare,…
Citește mai multe despre: România aderare Schengen
Am intrat în Schengen. De ce păstrează CNAIR personal la granițe și ce se întâmplă cu instalațiile de cântărire
România a intrat în Schengen cu graniţele terestre de la 1 ianuarie, iar CNAIR păstrează în punctele de trecere a frontierei personal pentru comercializarea de roviniete şi emitere de Autorizaţii…
Austria s-a enervat că România exultă pentru intrarea în Schengen înainte de un acord: Nu există un termen pentru încheierea negocierilor
Oficialii austrieci sunt iritați că membrii guvernului de la București au vorbit triumfător despre negocierile Schengen și despre acordul de principiu în timp ce discuțiile erau încă în desfășurare. Bucureștiul…
Condițiile puse de Viena pentru "Schengen Air". Ministru austriac: În prezent, nu există negocieri privind aderarea deplină
Austria a ţinut să reamintească joi că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi nu a prezentat un…
Aderarea la Schengen. Austria face o ultimă analiză, Bulgaria continuă negocierile complicate, România deja sărbătorește: „De oriunde te uiți, e un succes!”
Proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află la autorităţile austriece, care analizează documentul şi urmează să facă observaţii pe marginea…
Ciolacu și MAI confirmă: România intră în Schengen cu porturile și aeroporturile, în martie 2024
În această săptămână Consiliul Reprezentanților Permanenți (COREPER) va vota pentru aderarea României la Schengen pe cale aeriană și maritimă din martie 2024, pentru care deja există un acord politic. Nu…
Iohannis a fost cu "șerpașii" la o discuție pe Schengen, la Bruxelles: Negocierea rămâne complicată (Video)
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că tema aderării României la Schengen „rămâne complicată” şi că în acest dosar „mai e mult de negociat”. Iohannis a avut o întrevedere informală…
Predoiu temperează isteria cu invazia migranților: Ne trimite Austria mase de sirieni și afgani?
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că ”măsurile adiacente” cerute de Austria pentru a fi de acord cu Air Schenghen pentru România sunt, de fapt, proceduri pe care ţara noastră…
Reacție dură la Viena privind acceptarea României în Schengen: „Cât de proști cred Nehammer și Karner că sunt austriecii?”
Decizia Austriei de a accepta România în spațiul Schengen a stârnit reacții dure la Viena în rândul extremiștilor de dreapta. Austriecii au transmis că România poate întra în Schengen pentru…
Ce nu spune premierul Marcel Ciolacu despre cum intrăm în Schengen
Chiar dacă meritul de a fi creat o breșă în poziționarea intransigentă a Austriei nu aparține autorităților de la București, premierul Marcel Ciolacu are meritul de a fi înțeles rolul…
Ciolacu spune că SUA au „ajutat cu adevărat” ca Austria să-și schimbe poziția privind aderarea României la Schengen, dar au fost și alții
Premierul Marcel Ciolacu susține că administraţia Statelor Unite s-a implicat în „această nedreptate pe care o păţeşte România”, referindu-se la veto-ul Austriei în privinţa aderării la Schengen. Ciolacu afirmă, însă,…
Condițiile Austriei pentru primirea României în Air Schengen și poziția Comisiei Europene. Reacțiile îndeamnă la prudență
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, spune că Executivul de la Viena este gata să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen în ceea ce privește aeroporturile, cu condiția…
USR, despre anunțul Austriei privind Schengen: Un măr otrăvit!
USR consideră că anunțul Austriei privind extinderea Schengen este un măr otrăvit, iar o aderare „parţială” a ţării noastre este insuficientă şi echivalează cu „praf în ochi”. Potrivit eurodeputatului USR…
Ciolacu duce România în Schengen? Cu ce riscuri?
Austria ar fi de acord cu aderarea României în Schengen în doi pași, dacă Bucureștiul agreează câteva condiții. Cotidianul austriac Der Standard citează condițiile în care Viena ar fi de acord…
Schengen a intrat în România
Dacă vrem să grăim oblu, limba română e muma celei latinești, suna una dintre exagerările Școlii Ardelene, a cărei miză era să demonstreze latinitatea exemplară a limbii române. Folosind raționamentul,…
Eurodeputatul Victor Negrescu prezintă trei variante pentru aderarea la Schengen până la sfârșitul anului
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu afirmă duminică, într-o postare pe Facebook, că există trei variante posibile pentru obţinerea unei decizii favorabile aderării României la Schengen până la finalul anului. El apreciază…
Predoiu: Extinderea Schengen nu este discutată pentru că noul Guvern din Olanda nu și-a precizat poziția
Extinderea Spaţiului Schengen nu este discutată la Consiliul JAI de la începutul lunii decembrie în condiţiile în care Olanda nu şi-a exprimat oficial poziţia faţă de Bulgaria după alegerile care…
Aderarea României la Schengen nu va fi supusă la vot în Consiliul JAI din 5 decembrie (Surse)
Consiliul JAI care va avea loc pe 4-5 decembrie nu va supune la vot aderarea României la Schengen, desi subiectul se află pe ordinea de zi a reuniunii. Astfel, se…
Ce a răspuns premierul Bulgariei, întrebat de Dacian Cioloș dacă există o strategie comună pentru Schengen
Întrebat de europarlamentarul român Dacian Cioloș (Reper/Renew Europe) dacă există eforturi coordonate ale României și Bulgariei pentru aderarea la Schengen, premierul bulgar a spus, în plenul Parlamentului European reunit la…
Consiliul JAI din 5 decembrie are pe agendă aderarea României la Schengen
Eurodeputatul USR Vlad Gheorghe anunţă că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este pe ordinea de zi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), din 5 decembrie. „ACUM la…