Iohannis a fost cu "șerpașii" la o discuție pe Schengen, la Bruxelles: Negocierea rămâne complicată (Video)

Iohannis a fost cu "șerpașii" la o discuție pe Schengen, la Bruxelles: Negocierea rămâne complicată (Video)

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că tema aderării României la Schengen „rămâne complicată” şi că în acest dosar „mai e mult de negociat”.

Iohannis a avut o întrevedere informală cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cancelarul austriac Karl Nehammer şi premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, la care subiectul principal al discuţiei a fost evident aderarea celor două state vecine la spaţiul Schengen.

„A fost o discuţie bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie”, a declarat şeful statului.

ADVERTISING

El a adăugat, chestionat dacă există o deschidere a Austriei privind ridicarea graniţelor aeriene pentru ţara noastră, cum a declarat premierul Marcel Ciolacu, până la finalul anului, că „mai este mult de negociat”.

„Negocierea pe Schengen rămâne complicată. Am încheiat acum patru minute o întâlnire informală la care ne-a invitat doamna von der Leyen, preşedinta Comisiei. Au participat cancelarul austriac, premierul bulgar şi eu, împreună cu şerpaşii noştri", a afirmat Klaus Iohannis.

(Iohannis a folosit termenul şerpaş cu sensul din limba engleză, de funcționar public sau diplomat care întreprinde lucrări pregătitoare înainte de un summit, în limba română înseamnă doar ghid sau cărător în expedițiile alpiniștilor din Himalaia)

ADVERTISING

Preşedintele susţine că a fost o discuţie bună, "într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat, până când ajungem la o concluzie care este, evident, satisfăcătoare pentru toate părţile, fiindcă nu pot să îmi imaginez o decizie care este satisfăcătoare pentru o parte şi complet nesatisfăcătoare pentru altă parte.

Nu vreau să intru în detalii. Suntem în negocieri, suntem în discuţii. Mai e de discutat”.

Chestionat dacă optimismul moderat anunţat de premier legat de o deschidere măcar pentru căile aeriene din martie rămâne în continuare viabil, şeful statului a răspuns: „Mai e mult de negociat”.

ADVERTISING

Întrebat din nou dacă exclude un Consiliu extraordinar până la finalul anului, în perioada Preşedinţiei spaniole, preşedintele Iohannis a replicat: „Nu exclud aşa ceva”.

„Negocierile merg mai departe. Toată lumea este foarte implicată, ca să mă exprim aşa. Sigur că, la un moment dat, dacă dintr-o dată se arată o soluţie, ea poate fi pusă în termeni formali, dar încă mai avem de lucru până atunci”, a completat Iohannis.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, că Austria „şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”. „Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a mai explicat şeful Executivului.

Declarații de presă susținute în marja participării la reuniunea Consiliului European

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇