Chiar dacă meritul de a fi creat o breșă în poziționarea intransigentă a Austriei nu aparține autorităților de la București, premierul Marcel Ciolacu are meritul de a fi înțeles rolul pe care îl poate juca, un lucru care i-a rămas străin lui Klaus Iohannis, chiar și după aproape două mandate de președinte. Totuși, capcana întinsă de Viena ar putea fi una grea.
Observația că Marcel Ciolacu lucrează la o modificare de profil politic, pentru a putea înainta o candidatură la prezidențiale, este deja un loc comun. Pentru mulți observatori, colegi din politică și nu numai, surpriza a venit de la profesionalismul cu care Ciolacu înțelege strategia pe care o are de respectat: nu are isprăvi formidabile, nu transmite mesaje fundamentale și nici nu apare în cele mai bune fotografii politice, dar se duce în locurile potrivite și, mai ales, îl expune pe Klaus Iohannis într-un registru mic, turistul care își încheie mandatele de președinte în derizoriu.
Astfel, devine un candidat la prezidențiale care face ceea ce președintele în funcție nu face.
De pildă, face Schengen-ul. Cu toate că PSD a ratat să convingă Spania, care deține președinția rotativă a UE, să pună extinderea Schengen cu România (și Bulgaria) pe ordinea de zi a consiliului JAI din 5 decembrie, presiunea venită dinspre UE și SUA asupra Austriei, și care e de dată mai veche, au făcut ca Austria să lase o mică fereastră deschisă, cu rol mai degrabă simbolic în ceea ce privește extinderea Schengen, dar crucial în ceea ce privește politica de gestionare a migranților.
Cine urmărește atent politica UE poate observa că, pe măsură ce alegerile europene se apropie, preocuparea instituțiilor și liderilor Uniunii a fost aceea de a tempera ascensiunea populismului, fie el de producție internă sau de fabricație rusească.
Or, rezultatul recent din Olanda, care a consacrat victoria unui extremist cu experiență, a pus din nou UE în alertă, cu toate că tabloul politic de la Haga trebuie înțeles în contextul lui intern, mesajele din campanie ale lui Wilders având mai puțin de-a face cu euroscepticismul și cu spectrul unui Ne-exit, pe care l-a mai temperat, cât mai degrabă cu migranții și, pe fondul ajutoarelor pentru migranți, cu scăderea nivelului de trai al olandezilor.
În plus, a fost un vot de blam îndreptat către Mark Rutte, care ar viza mai degrabă șefia NATO decât prelungirea rolului din politica internă. Totuși, chiar dacă la Haga lucrurile nu stau chiar dezastruos, felul în care acest rezultat a fost citit în capitalele europene, pe de o parte, și apoi la Moscova, pe de altă parte, a determinat UE să pedaleze mai rapid pe temele unde poate adjudeca un succes.
Intrarea României și a Bulgariei în Schengen a fost una dintre temele pe care Bruxelles-ul, prin Parlament și prin Comisia Europeană, și le-a asumat clar.
Faptul că Austria lasă acum să apară prima breșă nu se datorează nici ministrului Predoiu, care la intrarea în Consiliul JAI încă dădea vina pe Olanda că nu are guvern stabil, nici lui Marcel Ciolacu, care nu poate raporta o ispravă nemaipomenită după vizita în SUA, ci mult mai mult Bruxelles-ului (și Washington-ului, așa cum se vorbea încă de anul trecut, de la votul care a închis practic intrarea României în Schengen pentru o vreme).
”Acum este rândul Comisiei”, a declarat ministrul de Interne Karner pentru jurnalul matinal al postului Ö1, după ce în weekend s-a aflat despre o posibilă relaxare a veto-ului Austriei faţă de primirea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, cu ridicarea graniţelor ariene. Adică dialogul nu se poartă cu București, ci cu Bruxelles.
În mod concret, Austria cere Comisiei o triplare a numărului de poliţişti de frontieră. De asemenea, Comisia trebuie să aloce fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. Este necesară în primul rând o modernizare tehnică a frontierelor bulgaro-turcă şi româno-sârbă.
În plus, Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.
Marcel Ciolacu are însă un merit și este important: a înțeles momentul și s-a asociat cu triumful, deși aici s-ar putea să existe o capcană pe care România încă nu o poate aproxima: condiția pusă de Austria ca România și Bulgaria să primească înapoi migranții ilegali care au ajuns în Austria trecând prin cele două țări.
Aici e semnificația noii poziționări a Austriei, care obține astfel mult mai mult decât obține Bucureștiul, prin intrarea în Schengen doar cu aeroporturile, variantă luată în calcul încă de acum un an, dar fără condiția pusă de Viena, care arată ca un "MCV" pentru Schengen, condiții pe care România și Bulgaria ar trebui să le îndeplinească suplimentar față de celelalte state membre.