În această săptămână Consiliul Reprezentanților Permanenți (COREPER) va vota pentru aderarea României la Schengen pe cale aeriană și maritimă din martie 2024, pentru care deja există un acord politic.
Nu se ştie deocamdată când vom intra şi cu graniţele terestre, care reprezintă adevărata problemă, probabil în 2025, pentru că acest aspect nu se va discuta la reuniunea de final de decembrie.
Informaţia apărută pe surse de presă a fost confirmată seara de Ministerul de Interne:
"În data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omologe din Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria și aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, precum și discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere și aplicarea Acordului Dublin.
În consecință, pe parcursul zilelor de 26 și 27 decembrie au avut loc discuții pe canale diplomatice, între ministerele de interne, ministerele de externe, inclusiv la nivelul misiunilor diplomatice acreditate la UE, asupra proiectului de decizie a Consiliului care să încorporeze juridic respectivul acord politic. Aceste discuții vor continua mâine, 28 decembrie 2023", transmite MAI într-un comunicat.
Şi premierul Marcel Ciolacu scrie pe Facebook despre acest subiect:
"După 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privință!
Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile și pentru frontiera terestră".
Materializarea acordului politic într-o decizie presupune acordul tuturor statelor membre UE, demers procedural care se va continua și joi, adaugă MAI.
Ministerul mulțumește apoi președintelui, premierului și MAE, inclusiv Misiunii Permanente de la Bruxelles, pentru suportul acordat pe parcursul negocierilor desfășurate în ultimele 5 luni.
De asemenea, MAI mulțumește Comisiei Europene și Președinției spaniole, precum și MAI Austria și MAI Bulgaria pentru discuțiile constructive care au degajat acordul politic din 23 decembrie pentru accesul României și Bulgariei în Schengen.
Tomac: „Romania ar comite o mare eroare"
După ce Olanda a anunţat că nu se mai opune aderării Bulgariei (iar acordul a trecut şi de Parlament), în ultimele săptămâni, şi guvernul de la Viena s-a arătat deschis la a renunţa la opoziția sa clară faţă de extinderea Schengen.
Însă europarlamentarul Eugen Tomac crede că „Romania ar comite o mare eroare, dacă ar accepta aderarea la spaţiul Schengen în trepte, mai întâi cu aeroporturile, apoi cu graniţele terestre”.
"Trebuie să subliniem că există o schimbare de abordare, însă este o abordare destul de riscantă şi destul de neserioasă a Austriei în relaţia cu România şi Bulgaria, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că deşi este singurul stat din UE care a rămas în această logică de blocaj în ceea ce priveşte intrarea noastră în Spaţiul Schengen, totuşi încearcă să prezinte această evoluţie nouă ca pe un mare avantaj pe care ni-l face nouă. Or eu cred că trebuie să nu cădem în această capcană, pentru că am văzut cu cât festivism primul-ministru şi alţi lideri politici s-au grăbit să ridice în slăvi Viena, pentru o chestiune care nu schimbă cu nimic deocamdată regula jocului. Tratatele UE şi Acordul Schengen sunt destul de clare şi spun că atunci când îndeplineşti criteriile, trebuie să fii invitat în Spaţiul Schengen", a afirmat europarlamentarul PMP, la RFI România.
USR: Ne vând o înfrângere pe post de victorie
România merită în Schengen cu drepturi depline, iar Guvernul PSD-PNL şi Klaus Iohannis aveau obligaţia să continue negocierile pentru o aderare deplină, dar nu au făcut-o, a afirmat, miercuri, purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu.
"În timp ce Marcel Ciolacu ne anunţă victorios că intrăm în Schengen doar pe cale aeriană şi maritimă, mii de români stau la cozi la graniţe, după ce şi-au petrecut sărbătorile în ţară. Şoferii de camioane vor fi forţaţi în continuare să îşi piardă zile la cozi, iar economia va continua să piardă miliarde de euro.
S-au mulţumit cu puţin. Acum ne vând o înfrângere pe post de victorie. România şi-a câştigat dreptul de a intra în Schengen. Îndeplinim toate cerinţele. Merităm să fim membri Schengen cu drepturi depline. Terestru, maritim, aerian. Dar pentru asta aveam nevoie de Preşedinte, Premier şi miniştri care să se lupte pentru noi", a scris Moşteanu pe Facebook.
Nu este de aceeaşi părere Nicolae Ciucă, liderul PNL.
„O admitere parțială - ca urmare a unui acord politic al tuturor statelor membre UE - este un real succes. Vom continua eforturile pentru admiterea cu granițele terestre, pentru traficul rutier și feroviar și pentru obținerea statutului de membru cu drepturi depline în Spațiul Schengen. Vom continua negocierile la nivel diplomatic și lucrul la nivel tehnic pentru atingerea acestui proiect de țară esențial pentru viitorul României”, spune Ciucă.