Spectacol comemorativ la 65 de ani de la moartea lui Brâncuși, pe scena Teatrului Dramaturgilor Români

Spectacol comemorativ la 65 de ani de la moartea lui Brâncuși, pe scena Teatrului Dramaturgilor Români
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Teatrul Dramaturgilor Români prezintă miercuri, 16 martie, începând cu ora 19:00, spectacolul „BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA!”, eveniment comemorativ la împlinirea a 65 de ani de la moartea marelui artist.

Inspirat de cartea Brâncuși, dragostea mea!, a Claudiei Motea, tradusă și publicată deja în zece limbi, acest spectacol multimedia aduce în prim plan marile iubiri ale lui Brâncuși, cu femei celebre care i-au fost muze: Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu. 

ADVERTISING

Toate cele nouă personaje feminine sunt interpretate de actrița Claudia Motea, care dovedește o adevărată performanță artistică, printr-o doză magică de talent și dăruire, în crearea diversă a acestor personalități complexe.

Iată un spectacol fascinant, în regia semnată de Beatrice Rancea, care evocă adevăratele povești de iubire din viața marelui artist, trăite în atelierul său din Montparnasse și care sunt menite să ajungă la sufletul cât mai multor spectatori! 

Vocea lui Brâncuși aparține actorului Marius Bodochi.

ADVERTISING

Durata spectacolului: 70 minute

Cu: CLAUDIA MOTEA

Voce Constantin Brâncuși: MARIUS BODOCHI

Vioară: GEANINA MERAGIU

Pian: ADINA COCARGEANU

REGIA & Light Design: BEATRICE RANCEA

Totodată, Centrul UNESCO Mihai Eminescu, alături de acest spectacol, dă viață unui eveniment brâncușian și printr-o inedită  expoziție de artă itinerantă: "BRÂNCUȘI si iubirile lui!" care are ca protagoniste portretele-picturi ale celor nouă personaje ale piesei de teatru (artist Vali Ciobanu) și pe cel al Zeului Creator Brâncuși(artist Dmitri Murahovschi).

ADVERTISING

Mulțumiri cu recunoștință, partenerilor de onoare: Asociația Culturală Libris Brașov, Asociația OR și Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Vă așteptăm cu bucurie și iubire  să cinstim memoria marelui nostrum artist.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma www.bilet.ro sau pot fi rezervate prin email la rezervari@teatruldramaturgilor.ro 

Pentru rezervări telefonice, acestea se pot face de luni până vineri între orele 09.00 – 17.00 la numărul de telefon 0756 021 106. 

Din cronici teatrale: 

„E un spectacol original, necesar, dinamic și expresiv din toate punctele de vedere, care se adresează și publicului informat, și celui profan, deoarece conține o mare doză de magie recreând portretul unui geniu. După spectacol, am avut inima plină!” - Critic de teatru Dinu Grigorescu

„Să-l sculptezi pe genialul Constantin Brâncuşi în memoria românilor, printr-un astfel de act artistic, mi se pare un dar neasemuit. Nouă roluri şi – Dumnezeule! – atâtea trăiri! Nouă muze şi o singură actriţă! Mulţumim!”  - Gabriel Lixandru - jurnalist Ziarul Argeșul

„Actrița Claudia Motea inventează și se reinventează în fiecare personaj, străbătând toată paleta artistică de sentimente: bucurie, tristețe, disperare, extaz, pe parcursul unui singur spectacol la fel de rotund și amețitor ca Sărutul lui Brâncuși. Extraordinar!”  - Prof. Dr. Carmen Bobocescu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

„Iată un fragment intim din viața celebrului artist român, purtându-ne cu originalitate și talent pe tărâmul muzelor care l-au inspirat, l-au respectat, l-au iubit și nu l-au părăsit niciodată. Un spectacol ce trebuie să ajungă la sufletele cât mai multor spectatori!” - Prof. dr. Ovidiu Cornilă –„Destinul Românesc” Madrid