Christian Badea dirijează pentru prima dată la Opera Națională București

Christian Badea dirijează pentru prima dată la Opera Națională București

Opera Națională București (ONB) prezintă Otello de Giuseppe Verdi, în două spectacole extraordinare ce vor avea loc pe 8 și 11 Iunie 2022.

Este pentru prima dată când o serie de spectacole de la ONB beneficiază de prezența unui cvartet de artiști excepționali invitați la București.

În rolul titular este invitat tenorul Arsen Soghomonyan, având-o ca parteneră pe soprana Hrachuhí Bassénz în rolul Desdemonei, în timp ce Iago va fi interpretat de baritonul Vladislav Sulimsky, în producția semnată de Giancarlo del Monaco.

Christian Badea a dirijat sute de spectacole în principalele teatre de operă de pe toate continentele, de-a lungul unei cariere care continuă și după patru decenii. La Metropolitan Opera, Royal Opera House, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper München, Sydney Opera sau Teatro Colón din Buenos Aires, repertoriul său vast, cuprinzând peste 100 de titluri de la Gluck și Mozart până la Șostakovici și Barber, are în centru marile capodopere ale lui Verdi, Puccini sau Wagner. Otello a fost deseori parte din acest repertoriu, pentru care a primit mereu aprecierile publicului și ale presei.

ADVERTISING

Cei trei soliști invitați pentru rolurile principale reprezintă noul val al cântăreților de top ai operei mondiale.

Arsen Soghomonyan (Otello) are o reputație foarte bine stabilită în repertoriul de tenor spinto-dramatic la Royal Opera House Covent Garden, Bayerische Staatsoper München sau Berliner Philharmoniker. A debutat la Covent Garden ca Don José din Carmen pentru ca, în scurtă vreme, să abordeze rolul lui Otello, pe care l-a cântat în concert cu Berliner Philharmoniker dirijat de Zubin Mehta, un rol care a devenit semnătura sa vocală. Arsen Soghomonyan vine la București imediat după o serie de spectacole cu Otello la Bayerische Staatsoper München.

Arsen-Soghomonyan

Hrachuhí Bassénz (Desdemona) a debutat la Royal Opera House Covent Garden din Londra cu Adriana Lecouvreur, urmată de Donna Elvira din Don Giovanni și Amelia Grimaldi din Simon Boccanegra. Prezența sopranei la București este urmată de o serie de spectacole în rolul Desdemonei din Otello, pe care le va susține în luna următoare tot la Covent Garden.

Hrachuhi-Bassenz

Vladislav Sulimsky (Iago) vine la București după o serie de spectacole de mare succes cu Dama de pică susținute în Festivalul de la Baden Baden, alături de Berliner Philharmoniker dirijată de Kirill Petrenko. După debutul său din 2019 la Bayerische Staatsoper München, în rolul Contelui de Luna din Il trovatore, și seria de spectacole cu Otello de la Wiener Staatsoper, este apreciat drept unul dintre cei mai importanți baritoni verdieni pe scena internațională. După spectacolele de la București, Sulimsky va debuta la Opéra de Paris și Concertgebouw.

Vladislav-Sulimsky

Distribuția este completată de Mihaela Ișpan (Emilia), Liviu Indricău (Cassio), Andrei Lazăr (Roderigo), Filip Panait (Lodovico) și Iustinian Zetea (Montano), alături de Orchestra și Corul Operei Naționale București.

ADVERTISING

Biletele (începând de la 25 RON) se pot achiziționa pe tickets.operanb.ro și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

 Miercuri,   8 Iunie 2022, ora 18:30
 Sâmbătă, 11 Iunie 2022, ora 18:30

Giuseppe Verdi: Otello
Libret de Arrigo Boito, după piesa de teatru Othello de William Shakespeare

Dirijor: Christian Badea

Otello: Arsen Soghomonyan
Desdemona: Hrachuhí Bassénz
Iago: Vladislav Sulimsky

Emilia: Mihaela Ișpan
Cassio: Liviu Indricău
Roderigo: Andrei Lazăr
Lodovico: Filip Panait
Montano: Iustinian Zetea

Orchestra și Corul Operei Naționale București (maestru de cor: Daniel Jinga)
Regie, decor și lumini: Giancarlo del Monaco
Costume: Stella del Monaco, asistent costume: Ricardo Coelho
Asistent regie și supervizare reluare în stagiunea 2021/22: Alex Nagy

ADVERTISING

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR  

Parteneri: Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Pop Cola, Sansha   

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Mediatrust