Verdictul specialistului în privința penalty-ului controversat din Slovacia - România 1-1

Verdictul specialistului în privința penalty-ului controversat din Slovacia - România 1-1
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Penalty-ul primit de România în meciul contra Slovaciei (1-1, în ultimul meci din grupa E) a generat controverse.

Fostul arbitru Adrian Porumboiu a venit, însă, joi, cu un verdict de specialist.

Porumboiu a spus că decizia luată de centralul Daniel Siebert a fost una corectă și a explicat de ce.

”Eu cred că judecata a fost una dreaptă. Iniţial a fost un contact în afara suprafeţei de pedeapsă, dar atacul neregulamentar a continuat în careu unde este un fault evident. Decizia corectă este 11 metri, poate să spună orice oricine, noi vorbim de textul regulilor de joc.

ADVERTISING

Dacă jucătorul cădea în prima instanţă şi nu era lovit a doua oară era loc de interpretări. Pentru că există o acţiune în care arbitrul nu a fluierat imediat şi greşea dacă fluiera contactul respectiv. Atunci puteau să fie unele comentarii, aşa jocul a continuat cu faza imediat următoare unde este busculat evident Ianis Hagi, deci nu sunt dubii”, a declarat fostul mare arbitru, conform iamsport.ro.

În optimile de finală, România va juca pe 2 iulie de la ora 19:00 cu Olanda, la Munchen. România și Olanda s-au întâlnit ultima dată în 2017, într-un meci amical pe care l-am pierdut cu 3-0. Am mai întâlnit Olanda și în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014 și am pierdut cu 4-1 și 4-0.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!