Unul dintre cei mai promițători gimnaști români a decis să se retragă din activitate la doar 19 ani.
Rafael Szabo a făcut de ceva timp pasul către lotul național al României, însă din senin a trimis o scrisoare oficială către Federația Română de Gimnastică în care își anunță retragerea.
În această scrisoare, Szabo a invocat faptul că gimnaștii nu au parte de tratamentul fotbaliștilor și că el câștigă doar 2.000 de lei pe lună.
"Dacă am fi fost și noi tratați măcar pe jumătate cum sunt tratați fotbaliștii altfel ar fi stat lucrurile în acest sport. Noi muncim că sclavii, de zece ori mai mult dacă e să facem o comparație cu ei, ne rupem oasele în sala de gimnastică și suntem foarte prost plătiți. Am întâlnit un colectiv excelent de antrenori, colegi minunați, de la care am avut multe de învățat, în frunte cu Marian Drăgulescu sau Andrei Muntean, dar, când vine vorba de banii pe care-i primim, aceștia erau foarte puțini. Eu, câștigam 2.000 de lei pe lună. Este adevărat că aveam cazarea și mesele asigurate, dar cum poți trăi cu acești bani în București? Așa că, am preferat să renunț. Mă voi înscrie la facultatea de educație fizică și sport din Timișoara. Îmi doresc să devin antrenor de gimnastică", a spus Szabo pentru ProSport.
Despre retragerea neașteptată a lui Szabo a vorbit și marele campion Marian Drăgulescu. Acesta s-a arătat surprins de motivul invocat.
"Vorbim de sporturi diferite. Sunt câteva sporturi foarte bine plătite, cum ar fi, fotbalul, tenisul, golful, baschetul in NBA, golful, automobilismul, mă refer la raliurile de top. Deci, nu putem face comparații. Dar, într-adevăr, dacă aș fi făcut fotbal și aș fi avut performanțele din gimnastică, eram realizat pe viață. Și trei generații după mine", a comentat Drăgulescu.
Citește și alte articole interesante de pe SpotMedia.ro:
