Șase foști ambasadori americani, dintre care patru au reprezentat Statele Unite la București, cer Washingtonului să rămână ferm alături de Ucraina și avertizează că o politică ce pune presiune mai mare asupra Kievului decât asupra Moscovei riscă să recompenseze agresiunea rusă și să compromită o pace durabilă.
Într-un editorial publicat de Politico, foștii diplomați susțin că apărarea Ucrainei este o investiție strategică în securitatea SUA și a Europei și cer administrației Trump să explice de ce a relaxat anumite sancțiuni împotriva Rusiei.
Redăm textul integral:
„Politica actuală a SUA ridică o întrebare fundamentală: înțelege Washingtonul ce este în joc?
Statele Unite nu pot apăra în mod credibil libertatea în întreaga lume, în timp ce tratează supraviețuirea unei democrații atacate ca pe o monedă de schimb.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu este doar o dispută teritorială. Este un test menit să arate dacă națiunile democratice vor apăra principiile care le susțin libertatea sau vor permite unui agresor autoritar să distrugă aceste principii prin forță militară, teroare și constrângere economică.
Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a fost ilegală. Printre acțiunile Rusiei s-au numărat atacuri asupra civililor și infrastructurii civile, iar în martie 2023, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al comisarului pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru presupuse crime de război legate de deportarea și transferul ilegal al copiilor ucraineni. Toate aceste acuzații grave impun tragerea la răspundere a celor vinovați.
În timp ce Ucraina continuă să lupte pentru supraviețuirea sa, politica actuală a SUA ridică o întrebare fundamentală: înțelege Washingtonul ce este în joc?
Dacă Moscova reușește să supună Ucraina, și alți lideri autoritari se vor întreba dacă cucerirea militară poate avea succes. Pot fi considerate de încredere angajamentele SUA? Vor rămâne națiunile democratice unite atunci când costul acestui lucru devine incomod din punct de vedere politic?
Apărarea Ucrainei nu este un act de caritate. Este o investiție strategică în securitatea americană și europeană, în credibilitatea Washingtonului și în descurajarea conflictelor viitoare.
Statele Unite au ieșit din cel de-Al Doilea Război Mondial înțelegând că o ordine internațională bazată pe suveranitate, libertate și statul de drept servește propriilor interese. Administrațiile republicane și democrate care s-au succedat au recunoscut că expansiunea autoritară neîngrădită amenință atât securitatea Americii, cât și independența aliaților săi.
Această înțelegere trebuie să ghideze astăzi politica SUA față de Rusia.
Diplomația este esențială. Negocierile pentru încheierea războiului trebuie purtate cu seriozitate. Dar pacea nu poate însemna recompensarea agresiunii, obligarea Ucrainei să renunțe la suveranitatea sa sau acordarea de timp Moscovei pentru a se reînarma în vederea unei noi invazii.
Politica de conciliere nu împiedică neapărat conflictele. Ea poate încuraja agresiunea, convingându-i pe dictatori că lumea liberă nu are voința de a li se opune. Iar o încetare a focului fără garanții eficiente ar putea deveni doar o pauză înaintea următorului atac. Un acord care lasă Ucraina fără apărare ar amâna conflictul, nu l-ar rezolva.
Pacea nu ar trebui evaluată în funcție de rapiditatea cu care este semnat un acord, ci în funcție de capacitatea acestuia de a proteja independența Ucrainei și de a reduce riscul unui nou război.
Presiunea economică este unul dintre cele mai importante instrumente non-militare de care dispun SUA în acest proces, întrucât capacitatea Rusiei de a purta războiul depinde în mare măsură de veniturile din energie, de accesul la piețele internaționale și de rețelele care facilitează eludarea sancțiunilor.
La 18 septembrie, președintele american Donald Trump a promulgat Legea Lindsey O. Graham privind sancționarea Rusiei și Iranului. Apoi, la 16 octombrie, a emis un ordin executiv prin care a suspendat anumite sancțiuni, restricții și taxe autorizate de această lege, invocând interesul național.
Acest ordin ridică o întrebare legitimă cu privire la modul în care Washingtonul intenționează să folosească pârghiile economice puse la dispoziție de Congres.
Trebuie explicate obiectivele concrete pe care aceste derogări de la sancțiuni urmăresc să le atingă, motivele pentru care servesc securității naționale a Americii și condițiile care ar determina reconsiderarea lor.
SUA trebuie să aplice în mod consecvent restricțiile, să închidă căile de eludare a sancțiunilor și să impună consecințe atunci când țări sau companii oferă în mod conștient sprijin material efortului de război al Rusiei, încălcând legislația aplicabilă.
Acest lucru nu presupune abandonarea diplomației. Presupune o politică coerentă, în care relaxarea presiunii economice să contribuie la atingerea unor obiective de securitate clar definite.
Dacă Washingtonul își slăbește propria presiune fără să obțină concesii semnificative, riscă să renunțe la un instrument de influență, lăsând în același timp agresiunea Rusiei nerezolvată. Fiecare sursă de venit care ajută Moscova să-și susțină campania militară are consecințe pentru civilii ucraineni, care le suportă prin case distruse, familii destrămate și vieți pierdute.
Politica SUA nu ar trebui să faciliteze finanțarea de către Rusia a unui război despre care Washingtonul spune că vrea să-l încheie.
Istoria Americii are o tradiție bipartizană de leadership care îmbină apărarea libertății cu judecata strategică.
Harry Truman a înțeles că securitatea SUA depinde de rezistența în fața expansiunii autoritare.
În timpul Crizei rachetelor din Cuba, John F. Kennedy a demonstrat că forța și diplomația nu sunt opuse.
Ronald Reagan a înțeles că libertatea trebuie apărată împotriva celor care încearcă să o suprime.
Iar George H. W. Bush știa că suveranitatea și alianțele sunt esențiale pentru o ordine internațională în care statele nu pot redesena granițele prin forță.
Deși au aparținut unor epoci diferite, conducerea acestor președinți a reflectat un principiu comun: securitatea Americii este consolidată atunci când SUA îmbină forța militară, alianțele, diplomația și angajamentul față de independența națiunilor libere.
O politică ce pune mai multă presiune asupra Ucrainei decât asupra Rusiei, care oferă Moscovei relaxare economică fără concesii substanțiale sau le cere ucrainenilor să accepte un viitor nesigur nu reprezintă o strategie pentru o pace durabilă. Ea riscă să recompenseze agresiunea și să încurajeze noi conflicte.
Și, mai presus de toate, viitorul Ucrainei nu ar trebui decis fără participarea ucrainenilor.
Instituțiile democratice pot fi atacate și distruse mult mai repede decât pot fi reconstruite. Prin urmare, lupta Ucrainei înseamnă mai mult decât un singur război. Este vorba despre întrebarea dacă lumea democratică va rămâne o comunitate de națiuni unite de principii comune sau va deveni o colecție de state lăsate să negocieze individual cu regimurile autoritare.
Istoria nu va judeca politica SUA doar în funcție de costurile imediate ale armamentului, energiei sau sancțiunilor.
Va judeca dacă America a fost alături de o națiune care luptă pentru supraviețuire, dacă a susținut principiile pe care le cere și altora să le respecte și dacă a contribuit la prevenirea unor războaie viitoare, demonstrând că agresiunea nu aduce beneficii".
Autorii sunt:
- Adrian Zuckerman - fost ambasador al SUA în România (2019-2021);
- Mark Gitenstein - fost ambasador al SUA în România (2009-2012) și la Uniunea Europeană (2022-2025);
- Ron Gidwitz - fost ambasador al SUA în Belgia (2018-2021) și ambasador interimar al SUA la UE (2020-2021);
- Jim Gilmore - fost ambasador al SUA la OSCE (2019-2021);
- Kathleen Kavalec - fost ambasador al SUA în România (2023-2025);
- Jim Rosapepe - fost ambasador al SUA în România (1998-2001).
B.B.
