Transferuri la Rapid: Daniel Pancu vrea doi jucători noi

Transferuri la Rapid: Daniel Pancu vrea doi jucători noi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, și-a făcut lista dorințe pentru perioada de mercato din iarnă.

„Pancone” vrea doi jucători noi și știe deja posturile pe care le dorește acoperite pentru a doua parte a sezonului.

Pancu a spus, la conferința premergătoare meciului cu FK Csikszereda din Superliga, că șefii Rapidului știu deja despre dorințele sale și, mai departe, rămâne de văzut dacă vor fi îndeplinite.

Tehnicianul nu este sigur că vor fi investiți bani pentru aducerea fotbaliștilor solicitați.

"Personal, acum, dacă mă întrebați, Rapid are nevoie de doi jucători. Nu vă spun posturi. Doi jucători cu mare experiență, atât! Conducerea știe, va vedea. Nu știu financiar dacă mai e posibil. Știți foarte bine, s-au cheltuit foarte mulți bani anii aceștia.

ADVERTISING

Dacă mă întrebați pe mine, în momentul de față Rapid are nevoie de doi jucători de mare experiență, atât. Ar fi singura mea cerință pentru Crăciun. Posturile le am, jucătorii nu, și profilurile, da, dar numele nu.

E și problema financiară, s-au cheltuit foarte mulți bani aici. Toate vin din urmă, probabil au fost păcăliți și anii trecuți", a declarat Daniel Pancu, la conferința de presă.

Jucătorii sosiți la Rapid în vară

La Rapid au sosit, în vară, Filip Stojilkovic, Ebenezer Annan, Mohammed Kamara, Daniel Graovac, Jason Kodor, dar şi Mohamed Bakayoko, Latif Ouedraogo, Vladan Babunja, Chec Bebel Doumbia, Alin Kumer Celik, Sheriff Sinyan sau Răzvan Ducan.

ADVERTISING

Rapid se află pe locul trei în clasamentul Superligii, cu 27 de puncte, după 13 meciuri jucate.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google