L'Equipe: Răzvan Burleanu, una dintre opțiunile de contracandidat al lui Gianni Infantino la conducerea FIFA

L'Equipe: Răzvan Burleanu, una dintre opțiunile de contracandidat al lui Gianni Infantino la conducerea FIFA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

L’Equipe scrie că Răzvan Burleanu (42 de ani), șeful FRF, e luat în calcul pentru a-i face concurență lui Gianni Infantino la președinția FIFA.

Infantino și-a pierdut din susținere și popularitate odată cu Cupa Mondială 2026, când a fost implicat în mai multe controverse. Acesta și-a dorit să privatizeze prestigiosul turneu final, dar a și fost implicat în „cazul Balogun”.

Apropierea de Donald Trump, președintele SUA, pare să-i fi făcut rău lui Infantino, iar L'Equipe anunță că Burleanu se află printre opțiunile luate în calcul pentru a-i face concurență la alegerile FIFA din martie 2027.

ADVERTISING

Arsene Wenger "își evaluează opțiunile", iar președintele Federației Maghiare de Fotbal, Sandor Csany, este și el luat în calcul în afara lui Burleanu. De asemenea, Fernando Gomes este și el o opțiune.

„Printre candidați se numără Sandor Csanyi, președintele Federației Maghiare de Fotbal și vicepreședinte al Consiliului FIFA. Fiind miliardar, ar putea să-și finanțeze singur o eventuală campanie. Respectat și apreciat de colegii săi, el dispune de conexiuni și în afara Europei, ceea ce este esențial.

ADVERTISING

La fel ca Răzvan Burleanu, ambițiosul președinte al Federației Române de Fotbal, de asemenea membru al Consiliului FIFA, care fusese menționat ca posibil succesor al lui Ceferin la UEFA în cazul în care acesta ar fi demisionat în 2027 (slovenul candidează, în cele din urmă, pentru un nou mandat de patru ani).

În cele din urmă, o a treia opțiune este Fernando Gomes, fostul șef al Federației Portugheze de Fotbal și actualul președinte al Comitetului Olimpic Național al Portugaliei. Și el este destul de popular, vorbește fluent cinci limbi și are numeroase legături în afara Europei.

ADVERTISING

Aceștia trei sunt considerați candidați credibili. Însă nimic nu este încă decis, întrucât UEFA lucrează în continuare, cât se poate de secret, pentru a identifica un câștigător probabil, mai degrabă decât un plan B”, scrie L'Equipe.

Victor Montagliani, președintele CONCACAF, și-a retras candidatura împotriva lui Infantino, la fel cum a făcut-o și șeicul Salman Bin Ebrahim al-Khalifa, președintele AFC.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google