Simona Halep confirmă demiterea antrenorilor săi: Nu caut în momentul acesta un tehnician

Simona Halep confirmă demiterea antrenorilor săi: Nu caut în momentul acesta un tehnician

Simona Halep, fosta lideră mondială WTA, a confirmat demiterea foștilor săi antrenori, Daniel Dobre și Adrian Marcu, infirmând în același timp zvonurile care au susținut că este în negocieri cu un antrenor polonez, Piotr Sierzputowski.

Halep, aflată acum pe locul 23 în lume, spune că nu a discutat niciodată cu fostul tehnician al Igăi Swiatek, mai adăugând un lucru important, și anume că în prezent nu caută un nou antrenor.

„Confirm că m-am despărțit de domnul Marcu și de domnul Dobre, dar n-aș vrea să discut de ce am ales așa. Nu ne-am certat. Nimic de genul acesta. Suntem și rămânem în continuare prieteni. Așa am simțit eu că e mai bine pentru mine. Nu am antrenor și nu caut în momentul acesta. E o perioadă în care vreau să-mi asum responsabilitatea și să mă dezvolt ca persoană. E fals cu antrenorul polonez, niciodată nu am vorbit cu el”, a fost declarația făcută de Simona Halep pentru portalul treizecizero.ro.

ADVERTISING

Așadar, Simona Halep va zbura către următoarele turnee fără a fi însoțită de un antrenor, e vorba de turneele de la Dubai, între 14 - 19 februarie și Doha, 20 - 26 februarie.

„Dubai, Doha, Indian Wells, Miami şi Charleston, pentru prima dată. Vreau, înainte să mă las de tenis, să joc şi turneul acesta. Nu am făcut acest lucru până acum, de aceea am vrut să încerc. Zgura verde este mai rapidă decât zgura roşie şi cred că nu o să fie atât de greu să mă adaptez”, mai adăuga sportiva româncă, pentru aceeași sursă citată mai sus.

Simona Halep v Alizé Cornet Extended Highlights (4R) | Australian Open 2022

La Australian Open, ultimul turneu la care a participat, Halep a fost eliminată de Alize Cornet în optimi de finală.

ADVERTISING

D.A.

PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!