Real Madrid se pregătește să devină primul club din istorie cu 500 de meciuri disputate în cea mai importantă competiție continentală intercluburi la fotbal, Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor, informează agenția EFE.
Clubul ‘blanco’ va atinge această bornă cu ocazia duelului cu rivala locale Atletico Madrid, din cadrul primei manșe a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, programat marți seară, pe stadionul Santiago Bernabeu.
Real Madrid, deținătoarea recordului de trofee cucerite în Cupa Europei (15), este echipa cu cele mai multe meciuri câștigate în această competiție (301 victorii, plus 85 de egaluri și 113 înfrângeri) și cu cele mai multe goluri marcate (1.101).
În clasamentul istoric al echipelor cu cele mai multe meciuri în marea competiție continentală, Real Madrid este urmată de Bayern Munchen, cu 404 partide, FC Barcelona (357), Juventus Torino (311) și Benfica Lisabona (302).
Real Madrid este 'regina' Europei, cu 15 coroane continentale, urmată la mare distanță de AC Milan, cu 7 trofee, Bayern Munchen și FC Liverpool, câte 6 trofee, FC Barcelona (5) și Ajax Amsterdam (4).
Parcursul lui Real Madrid în Cupa Campionilor Europeni a început pe 8 septembrie 1955, cu o victorie pe stadionul Charmilles din Geneva în fața formației elvețiene Servette (scor 2-0), prin golurile lui Miguel Munoz și Rial. Madrilenii au disputat cel de-al 100-lea lor meci 17 ani mai târziu, tot în vechea Cupă a Campionilor, care cuprindea mai puține meciuri pe ediție. Real a remizat atunci cu Dinamo Kiev (0-0), în Ucraina, pe 7 martie 1973, în prima manșă a sferturilor de finală.
Clubul din capitala Spaniei a atins borna de 200 de meciuri în fața propriilor suporteri, pe Santiago Bernabeu, când a învins-o pe FC Porto (3-1), în timp ce partida cu numărul 300 a disputat-o tot pe teren propriu, în septembrie 2007, impunându-se la limită în fața germanilor de la Werder Bremen (2-1), prin golurile lui Raul Gonzalez și Ruud van Nistelrooy.
Cel de-lea 400-lea meci în competiție a fost sărbătorit de Real Madrid printr-un succes categoric în fața polonezilor de la Legia Varșovia (scor 5-1), pe Santiago Bernabeu, în data de 18 octombrie 2016, marcatori fiind atunci Gareth Bale, Marco Asensio, Lucas Vazquez, Alvaro Morata, plus un autogol al polonezului Jodlowiec.
Real Madrid este echipa cu cele mai multe participări la principala competiție continentală (44), cu cele mai multe finale disputate (18) și câștigate (15).
După ce a câștigat primele cinci ediții ale Cupei Campionilor Europeni, între 1955 și 1960, clubul madrilen traversează în prezent unul dintre cele mai frumoase momente din istoria sa în competiția continentală, având șase trofee cucerite în ultimul deceniu.