Emoții mari la FCSB: Problemă majoră pentru meciul cu Lyon

Emoții mari la FCSB: Problemă majoră pentru meciul cu Lyon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB are mari emoții înaintea meciului cu Olympique Lyon din Europa League.

Prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, FCSB a anunțat că Risto Radunovic (32 de ani) este incert pentru meciul tur cu Lyon din optimile Europa League.

Radunovic a fost călcat de Cristi Manea în derby-ul cu Rapid, glezna sa s-a umflat foarte tare, iar în acest moment prezența sa în echipa de start este pusă sub un mare semn de întrebare.

"Noi avem meci cu Lyon, reprezentăm fotbalul românesc, al 19-lea meci în Europa… La momentul ăsta nu avem fundaș stânga! (…) Nu știu cum o să fie, nu sunt semne de fractură", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Amintim că FCSB l-a pierdut și pe Valentin Crețu, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, pentru meciul cu francezii.

Partida dintre FCSB și Olympique Lyon va avea loc joi, de la ora 19:45, LIVE pe SpotMedia.ro.

Manșa retur va avea loc peste o săptămână.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!