Replica lui Bolojan pentru Nicușor Dan: Să fie clar, nu i-am cerut președintelui să negocieze pentru mine cu PSD!

Replica lui Bolojan pentru Nicușor Dan: Să fie clar, nu i-am cerut președintelui să negocieze pentru mine cu PSD!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Ilie Bolojan i-a dat miercuri replica lui Nicuşor Dan, care a spus aseară că au fost persoane care, având diverse probleme de guvernare, au venit la el să-i spună: ”n-ai putea să vorbeşti tu cu PSD-ul, că noi nu putem”.

"Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clare!

Toate discuţiile instituţionale pe care le-am avut, în permanenţă, au ţinut cont de problemele României, aspecte care ţin de politicile comune pe care Preşedinţia şi Guvernul le au de gestionat, apărare, politică externă, sau de aspecte foarte importante care ţin de PNRR, de absorbţie, de jaloane, unde sumele foarte mari care au fost la bătaie legate de ultimele jaloane, dacă nu ar fi fost trecută legislaţia prin Parlament, ar fi însemnat că pe lângă cele 770 de milioane pe care le-am pierdut din vina PSD, pentru că n-a votat legea salarizării unitare, să pierdem şi alte sute de milioane. Acestea au fost discuţiile la nivel instituţional. Dacă altcineva a cerut altceva, n-am de unde să ştiu", a precizat Ilie Bolojan.

ADVERTISING

Liderul PNL a arătat că "politica nu înseamnă doar aritmetica politică, ci înseamnă principii, înseamnă consecvenţă, înseamnă respectarea angajamentelor pe care ţi le-ai luat în faţa electoratului".

"Problema nu este ceea ce s-a întâmplat în toamnă cu aritmetica parlamentară, problema de bază a fost că demiterea Guvernului şi spargerea coaliţiei s-au bazat pe o trădare, iar trădarea nu poate să fie un fundament pe care poţi să construieşti ceva serios.

E doar o problemă de timp până lucrurile se surpă. Voi căuta în permanenţă, cât timp voi fi în spaţiul public, să respect principiile care ţin de consecvenţă, de respectarea angajamentelor pe care ni le-am luat în faţa cetăţenilor, de respectarea înţelegerilor politice, pentru că, fără asta, e greu de presupus că vom putea recâştiga, lumea politică, în anii următori, încrederea cetăţenilor", a mai comentat Bolojan.

ADVERTISING

În conferinţa maraton de marţi seară, preşedintele Nicuşor Dan a explicat de ce este o iluzie că PNL şi USR, în configuraţia politică actuală, ar putea să guverneze fără un dialog cu PSD, el arătând că, pentru a guverna o ţară, trebuie să ai 50% şi niciun preşedinte din nicio ţară democratică nu poate să suplinească diferenţa între 30% şi 50%.

Şeful statului a mai spus că, dacă eşti minoritar în Parlament, ai două opţiuni, ori reuşeşti să formezi o coaliţie majoritară, dar nu vei face tot ce ţi-ai propus, pentru că trebuie să lucrezi într-o coaliţie, sau nu vrei să faci asta, mergi în Opoziţie şi speri să faci mai mult, să guvernezi după alegerile viitoare.

ADVERTISING

El a afirmat că "a văzut mulţi oameni la televizor, într-o echipă politică, într-o cheie cumva eroică: că noi ne luptăm cu PSD-ul, guvernăm în acelaşi timp, ne luptăm şi cu sistemul, ne luptăm şi cu preşedintele care susţine şi PSD-ul şi susţine sistemul".

"Foarte bine. Dacă n-ar fi fost alţii, în acelaşi timp, care, având diverse probleme de guvernare, să nu vină tot la preşedinte şi să-i spună, n-ai putea să vorbeşti tu cu PSD-ul, că noi nu putem. Păi, sau una sau alta. Bineînţeles că am vorbit cu PSD-ul, dar, sau una sau alta, dacă vrem să avem o minimă decenţă", a mai spus Nicuşor Dan.

Întrebat cine l-a sunat ca să vorbească cu PSD, preşedintele a răspuns că "mulţi oameni din coaliţia USR-PNL", de nenumărate ori.

Spotmedia.ro v-a prezentat cele mai importante declaraţii ale preşedintelui - Nicușor Dan, despre pericolul AUR pentru ratingul de țară și cum știe intuitiv că procurorii șefi sunt buni: Sunt aceeași persoană pe care oamenii au votat-o. Am luat cele mai bune decizii! (Video)

Vezi şi:

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google