Motivul pentru care Vlad Chiricheș nu a evoluat pentru FCSB în partida derbi cu Rapid

Motivul pentru care Vlad Chiricheș nu a evoluat pentru FCSB în partida derbi cu Rapid

Vlad Chiricheș, fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, actualemente fundaș central la FCSB, a stat doar pe bancă în partida derbi de sâmbătă seara cu Rapid, scor 0-4, pe o Arenă Națională arhiplină.

Revenit recent după o lungă accidentare, de peste 6 luni, Chiricheș, fost component al echipelor Napoli, Sassuolo sau Tottenham, n-a prins niciun minut în meciul cu Rapid.

FCSB, care a jucat fără Ngezana, suspendat, a ales să îl folosească pe Ovidiu Popescu în cuplu cu Dawa în axul central: "Înainte de a intra, Chiricheş trebuia să joace un meci amical. Sunt mai multe etape. Nu am pierdut cu 4-0 pentru că a lipsit un jucător (n.r. Ngezana). Părerea mea e că Ovidiu Popescu a fost printre cei care s-au remarcat, n-a jucat rău deloc" , a declarat Mihai Stoica la Prima Sport, în cadrul emisiunii Fanatik Superliga.

REZUMAT | Rapid - FCSB 4-0 | Etapa 30, SuperLiga, 2023 – 2024

Rapid a trecut clar cu 4-0 de FCSB, venind la doar 4 puncte în spate, înaintea celor 10 etape de play-off. Golurile au fost marcate de Iacob, Rrahmani o dublă și Krasniqi.

ADVERTISING

După înjumătăţirea punctelor, în play-off, Rapid va avea 28 de puncte, iar FCSB va fi lider cu 32 de puncte.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!