De unde a plecat ideea colaborării dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou: Am vorbit cu Darren Cahill

De unde a plecat ideea colaborării dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou: Am vorbit cu Darren Cahill
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep și-a găsit un nou antrenor și chiar a dat lovitura după ce a anunțat că a început o nouă colaborare cu francezul Patrick Mouratoglou.

Omul care în ultimii zece ani a fost alături de marea campioană Serena Williams a explicat de unde a plecat ideea acestei noi colaborări pe care o are în tenisul mondial, acolo unde el este alături și de grecul Stefanos Tsitsipas, 5 mondial ATP.

Se pare că totul a plecat de la o discuție cu Darren Cahill, chiar fostul antrenor al Simonei, omul de care se leagă cele două succese de Grand Slam ale româncei, la Roland Garros și Wimbledon: „Totul a plecat de la o discuție cu Darren Cahill. Suntem prieteni buni, am lucrat împreună la TV, ne știm foarte bine în ultima perioadă. Simona avea nevoie de un partener de antrenament, iar el m-a întrebat dacă pot să o ajut. După turneul de la Doha, Simona a decis să vină la academia noastră să se antreneze. Atunci m-a rugat să rămân puțin pe teren cu ea, iar eu am acceptat.

Ulterior, când Simona juca la Indian Wells, eu am fost să discut cu Serena Williams. În urma acelei discuții, mi-am dat seama că pot antrena pe altcineva, cel puțin pentru moment. Antrenoratul este pasiunea vieții mele. E foarte dificil pentru mine să stau în afara antrenoratului, motiv pentru care nu pot fi mai fericit de atât că acum lucrez cu Simona Halep”, a sunat dezvăluirea făcută de Mouratoglou pentru cei de la Tennis Majors.

ADVERTISING

Halep a ajuns pe locul 20 WTA și cel mai probabil primul turneu pentru ea cu Mouratoglou alături va fi pe zgura de la Madrid, acolo unde a câștigat deja de trei ori în carieră.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!