Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a anunţat, miercuri, pe site-ul său oficial, că sezonul viitor va conta pe serviciile olandezei Tess Wester, portarul naţionalei Olandei, campioana mondială en titre.
Considerată una dintre cele mai bune jucătoare din lume pe postul său, Tess Wester a semnat contract valabil din vară pentru următoarele două sezoane.
CV-ul său impresionant cuprinde, printre altele, pe lângă titlul mondial cucerit cu naţionala Olandei în 2019 în Japonia, o medalie de argint la Campionatul Mondial din 2015 (Danemarca), o alta de bronz la Mondialul din 2017 (Germania), două medalii la Campionatul European (argint în 2016 în Suedia şi bronz doi ani mai târziu în Franţa) şi un loc patru la Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro.
Tess Wester s-a născut la 19 mai 1993 în Heerhugowaard şi a început handbalul când avea doar 6 ani. La prima sa echipă, Hugo Girls, Tess jucat timp de opt ani, după care a plecat la VZV. După doar un an ea a ajuns HandbalAcademie. A debutat în handbalul mare la VOC Amsterdam, echipă în tricoul căreia a jucat în Liga Campionilor în sezonul 2008-2009, formaţia olandeză pierzând însă în calificări. După trei ani petrecuţi la VOC Amsterdam şi E&O Emmen, a urmat în 2011 transferul la formaţia germană VfL Oldenburg, cu care a cucerit Cupa Germaniei un an mai târziu. În 2015 a semnat cu SG BBM Bietigheim, punând umărul la triumful din Bundesliga din 2017. În ultimii trei ani, Tess a evoluat pentru gruparea daneză Odense Handbold.
CSM a anunţat anul acesta patru transferuri pentru sezonul viitor, dintre care trei jucătoare norvegiene - portarul Marie Davidsen (Thuringer HC), extrema dreapta Malin Larsen Aune şi interul stânga Emilie Hegh Arntzen, ultimele două aduse de la Vipers Kristiansand. CSM a adus şi pivotul muntenegrean Ema Ramusovic (Buducnost Podgorica). De asemenea, extrema dreapta spaniolă Carmen Dolores Martin Berenguer şi-a prelungit contractul.
CSM Bucureşti se va despărţi la finalul sezonului de mai multe jucătoare, fiind confirmate plecările unora dintre ele, precum pivoţii Crina Pintea (Gyor), Dragana Cvijic (Krim), interul stânga Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica), portarul croat Jelene Grubisic etc.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: