Ce spune LPF despre varianta suspendării Ligii I din cauza cazurilor de coronavirus

Ce spune LPF despre varianta suspendării Ligii I din cauza cazurilor de coronavirus

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, miercuri, că exclude suspendarea Ligii I înainte de final din cauza apariţiei numeroaselor cazuri de coronavirus, subliniind faptul că terminarea campionatului pe teren constituie un obiectiv important pentru LPF.

„Refuz să accept că, doar pentru că are notorietate, fotbalul trebuie arătat cu degetul sau trebuie readus într-o stare de urgenţă. România trebuie să meargă mai departe şi aşa trebuie să se întâmple şi cu fotbalul. Sub nicio formă nu luăm în calcul suspendarea campionatului. Aşa cum a recomandat şi UEFA din luna aprilie, competiţiile trebuie terminate pe teren. Pe 3 august trebuie să comunicăm echipele participante în cupele europene. E normal ca aceste echipe să fie decise confirm competiţiei sportive. Pentru noi să terminăm această competiţie pe teren este un obiectiv foarte important”, a declarat Ştefan la Digi24.

ADVERTISING

Oficialul LPF a precizat că jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei CFR Cluj urmează să efectueze un alt test joi, după care urmează să se ia o decizie privind reprogramarea meciurilor: "La CFR Cluj aşteptăm retestarea tuturor componenţilor şi staff-ului tehnic în 23 iulie, la 5 zile după prima testare pozitivă care s-a petrecut în cadrul clubului. Apoi, după această testare vom vedea ce se va întâmpla cu meciurile. Analizăm acum meciurile celor de la Dinamo".

Justin Ştefan a comparat situaţia cazurilor de COVID-19 din fotbalul românesc cu cele de la nivel naţional.

ADVERTISING

"Rămânem ataşaţi principiului terminării competiţiei pe terenul de joc, atâta vreme cât ne permit datele din calendarul competiţional şi situaţia privind sănătatea sportivilor. Din punctul meu de vedere este o situaţie grea la nivel naţional, nu numai la nivelul fotbalului românesc. Cumva, ceea ce se întâmplă la nivel naţional se oglindeşte la nivelul fotbalului. Am recomandat tuturor cluburilor să intre într-o autoizolare la domiciliu, să se deplaseze doar la antrenamente şi meciuri. Vom vedea dacă va fi nevoie de măsuri suplimentare", a mai spus Justin Ştefan.

ADVERTISING

De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţi şi jucători ai cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, ceea ce a dus la suspendarea unor meciuri şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇