Suspans pentru cetățenii din Sectorul 1: De duminică rămân iar cu gunoiul pe străzi?

Suspans pentru cetățenii din Sectorul 1: De duminică rămân iar cu gunoiul pe străzi?

Romprest a notificat Primăria Sectorului 1 că începând din dimineața zilei de duminică, 16 octombrie, va diminua operațiunile de salubrizare stradală. Adică va mătura mai puțin și nu va mai colecta gunoiul rămas în spațiile publice.

Societatea de salubrizare susține că ia aceste măsuri din cauză că primăria de sector nu i-ar fi achitat sumele datorate în baza protocolului de salubrizare.

Clotilde Armand nu a făcut oficial declarații, dar a răspuns pe subiect la o postare pe Facebook a lui Vlad Voiculescu. Surse din cadrul Primăriei Sectorului 1 susțin că nu se pune problema diminuării frecvențelor, și că primăria va plăti sumele datorate Romprest „cu mici diferențe”.

ADVERTISING

Restanțe neplătite de Primăria Sectorului 1

Potrivit documentelor consultate de spotmedia.ro, Romprest Service SRL susține că are de încasat datorii istorice de la Primăria Sectorului 1 în valoare de 95.410.391 lei, la care a calculat penalități de peste 47 de milioane de lei. Societatea a postat aceste informații pe site-ul propriu.

În plus, Romprest susține că Primăria Sectorului 1 are întârzieri de peste 30 de zile și la plata unor facturi curente de 10.548.342,63 lei, pentru servicii de salubrizare din perioada 16 iulie -15 august 2022.

De anul trecut, Romprest face curățenie nu în baza contractului de delegare pe care îl are din 2008, ci în baza unor protocoale încheiate de Primăria Sectorului 1.

ADVERTISING

Aceste protocoale prevăd frecvențe reduse (în comparație cu contractul de delegare) ale unor operațiuni cum ar fi măturatul și spălatul stradal.

Cu alte cuvinte, în baza acestor protocoale, Romprest face mai puțină curățenie, iar Primăria Sectorului 1 achită facturi mai mici.

Acum, Romprest susține că Primăria Sectorului 1 nu mai plătește la timp nici facturile calculate pentru serviciile de curățenie prestate în baza protocoalelor de salubrizare.

„În urma încălcării de către Sectorul 1 a clauzelor agreate între părți privind achitarea la termenele asumate a facturilor emise pentru prestațiile operatorului delegat în baza Anexelor parte integrantă din Addendumul din data de 20.05.2022 la Protocolul 2, prin neachitarea la termen a facturilor emise pentru prestațiile cuvenite, în valoare totală de 10.548.342.63 lei, vă notificăm prin prezenta suspendarea aplicabilității Protocolului nr. 2 din data de 12 noiembrie 2021 (și a Addendnmului din data de 20.05.2022 Ia acesta) începând cu data de 16.10.2022.

ADVERTISING

În consecință, Parțile se repun în situația anterioară semnării protocolului din data de 27.08.2022, devenind incidentă reducerea cantității serviciilor prestate notificată prin adresa operatorului nr. 2864 din data de 22.06.2021. Romprest va presta programe de salubrizare stradală cu frecvențe diminuate, începând cu data de 16.10.2022, ora 7.00”, se arată în documentul consultat de spotmedia.ro.

Ce zice neoficial Primăria

Clotilde Armand nu a făcut declarații oficiale cu privire la subiect, până la momentul publicării acestui articol. Dar a răspuns la o postare a colegului de partid, Vlad Voiculescu. ''Aş vrea să staţi liniştiţi şi să ştiţi că nu mai există pericol să fie din nou gunoiul pe străzi'', a scris Clotilde Armand.

Oficiali din cadrul Primăriei Sectorului 1 au transmis, însă, pentru presă că „nu se pune problema reducerii frecvențelor, iar cetățenii trebuie să nu fie îngrijorați că vom avea din nou deșeuri pe străzi.

Avem o controversă legată de suprafețele declarate pentru prestații, sunt diferențe de suprafețe semnalate de Curtea de Conturi. Facturile vor fi însă plătite către Romprest cu aceste mici diferențe”.

Din informațiile spotmedia.ro, „micile diferențe” la plată la care face referire Primăria Sectorului 1 se referă la modul în care se achită măturatul trotuarelor.

Reamitim că, în luna mai, Direcția de Poliție Locală și Control din cadrul PMB a amendat Primăria Sectorului 1 din cauză că frecvențele cu care se face curățenie pe unele străzi este inferioară celei impuse prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.

La scurt timp după apariția informațiilor, președintele USR București, Vlad Voiculescu, a postat un mesaj pe Facebook în care susține că Romprest profită de un moment în care Armand e atacată politic.

După o săptămână de atacuri politice la adresa primarului S1 Clotilde Armand, acum se trece la nivelul următor: Romprest...

Publicată de Vlad Voiculescu pe Sâmbătă, 15 octombrie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇