Sociologul Gelu Duminică explică, într-o postare pe Facebook, de ce crede „cu tărie” în existenţa unei singure Românii, „extrem de diversă şi stratificată” şi aminteşte cum îi poate uni pe toţi românii „emoţia” atunci când „ceva sau cineva” reuşeşte să-i „însufleţească” şi să-i facă să iasă pe străzi, „umăr lângă umăr, toţi cei care acum” se uită „chiorâş unul la altul”.
„În ultimii ani, clivajul intern a atins cote paroxistice: suntem împărţiţi intre ”suveranisti” şi „cei ce apără democraţia”, între cei ce protestează şi lasă curăţenie după ei şi cei ce sparg seminţe, în Bucureşti versus restul ţării sau, şi mai rău, între „dependenţi”/”săraci”/”beneficiari de ajutoare sociale” şi „tineri liberi”, „intelectuali” şi „cei ce apără ţara”.
Până de curând marile rupturi erau, şi încă mai sunt, între „de drept credincioşi” şi „homosexuali păcătoşi”, „ţigani care ne fac de râs prin Europa” şi „români care muncesc pentru o bucată de pâine”, între „boşorogi/ţărani analfabeţi care votează pentru un mic şi-o bere” şi „orăşeni iubitori de democraţie”, trecând cu vederea că cei pe care îi înjurăm sunt cei alături de care trebuie să facem ţara asta să înflorească şi că ei, la rândul lor, au o mulţime de prejudecăţi despre noi”, arată sociologul Gelu Duminică într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Acesta mărturiseşte că nu a înţeles niciodată „cum Dumnezeu ne aşteptăm să câştigăm sprijinul celor care ne sunt diferiţi, în condiţiile în care noi continuăm să le arătăm că nu-i respectăm şi că-i considerăm inferiori şi vinovaţi pentru toate relele ce se întâmplă în jurul nostru!”.
„Cum de nu înţelegem că promovând dihonia şi etichetele, îl oblig pe celălalt să reacţioneze instinctiv şi să mă blameze la rându-i? Cu ce altceva, decât a mă situa deasupra tuturor, mă ajută această împărţire în „România lui” şi „România mea”?
Eu cred cu tărie că există o singură Românie, care este extrem de diversă şi stratificată. România mea are, în interiorul ei, oameni care nu au văzut un bec aprins în viaţa lor şi oameni pentru accesul la apa potabilă, canalizare, drum şi o viaţă demnă este încă un vis. În ţara mea sunt o mulţime de oameni analfabeţi, fără dinţi, beţivi, săraci, femei, bărbaţi, etnici unguri, romi, evrei, lipoveni, italieni, saşi şi secui, homosexuali, creştini şi atei, care pleacă în căutarea unei vieţi mai bune sau care stau aici şi muncesc pentru copiii lor, intelectuali, sportivi, hoţi şi cinstiţi, iubăreţi, corupţi şi corupători, proxeneţi şi lucrătoare sexuale, politicieni, oameni cu vile, antreprenori, dependenţi şi alcoolici etc., care au făcut pentru ţara asta, la un moment dat în viaţa lor, mai mult decât am reuşit eu vreodată”, explică Gelu Duminică.
Sociologul remarcă, în aceeaşi psotare, că pe toţi „ne poate uni emoţia pe care o simţim atunci când cineva reuşeşte să ne reamintească cât de mândri suntem de apartenenţa noastră naţională atunci când avem motive să o facem”.
„Zilele astea echipele naţionale de fotbal şi de handbal feminin au reuşit să facă acest lucru. Am mai experimentat-o şi în trecut, atunci am ieşit pe străzi, umăr lângă umăr, toţi cei care acum ne uităm chiorâş unul la altul. Am făcut-o din varii motive pentru simplu motiv că ceva, sau cineva, a reuşit să ne însufleţească”, spune sociologul.
În opinia acestuia, România are nevoie de suflet şi stimă de sine.
„Are nevoie de înţelegerea faptului ca ţara asta e un construct care cuprinde pe toţi cei ce simt, trăiesc şi respiră din aerul ei şi de faptul că pentru a fi frumoasă are nevoie de fiecare dintre noi. Şi să se uite la greşelile ei atent, învăţând lecţiile pe care trebuie să le înveţe. Nu există mai multe Românii.
Există doar o ţară în care fiecare om care compune această naţiune trebuie să simtă că România este ”acasă”. Şi la asta trebuie să lucrăm împreună!”, mai spune sociologul Gelu Duminică.