Pericolul extremismului și al magnetismului pe care acesta îl exercită asupra multor oameni este departe de a fi trecut. Am primit doar un răgaz, până la prezidențialele din, cel mai probabil, martie-aprilie, pentru a ne pregăti de un nou impact și de aceste pregătiri depinde dacă el va fi sau nu letal pentru democrația și societatea românească.
Și pregătirea ar trebui să înceapă cu înțelegerea semnalului dat de votul din 24 noiembrie.
Ce e de înțeles?
Sigur, o parte dintre votanții lui Călin Georgescu sunt conspiraționiști iremediabili, alții antiglobaliști neîmpăcați, alții fascinați de tămăduitori sau dacopați, homofobi, naționaliști radicali. Ei probabil că vor rămâne pe aceleași poziții și ar vota orice candidat care le satisface credințele.
Dar nu cred că ei sunt majoritari în electoratul lui Călin Georgescu. Dacă ar fi fost, fenomenul s-ar fi manifestat demult.
Marea masă a celor care au avut această opțiune sunt oameni doar extrem de furioși pe întreaga clasă politică și radicalizați din cauza dezamăgirilor repetate. Ei nu l-au votat pe Georgescu ca persoană, unii nici nu știau mare lucru despre el, ci și-au votat propriile frustrări.
Lor li se adaugă o zonă socială căreia nimeni nu i se adresează, la care nimeni nu ajunge, care se simte desconsiderată atât de conducători, cât și de restul societății, oameni care au simțit că pentru prima dată cineva li se adresează prin singurul vehicul accesibil către ei, Tik Tok, distracția la-ndemâna oricui, fără efort financiar sau intelectual.
Principalul efort al următoarelor luni, până la prezidențiale, trebuie să fie recuperarea unei părți cât mai mari din aceste două categorii, care să primească primele semnale clare că lucrurile încep să se schimbe. Este esențială începerea refacerii în ritm alert a încrederii în instituțiile statului, în vot și democrație.
Primul semn - constituirea Guvernului
Dacă partidele vor începe cu același negocieri netransparente, exclusiv pe funcții pe care să și le împartă indiferent dacă au oameni calificați pentru ele, dacă vor veni cu aceleași figuri prăfuite și decredibilizate de miniștri, semnalul va fi foarte prost.
Oamenii vor să vadă figuri noi, educate, cu cariere serioase în spate, care și-au făcut școlile la timp.
Apoi, va fi foarte important modul în care va începe viitoarea guvernare. Prima condiție va fi transparența și onestitatea. Mulți oameni sunt dispuși să accepte chiar măsuri impopulare cu condiția să le fie explicate simplu și credibil. Dacă iar vor începe cu populisme, abureli, vorbe mari și sforăitoare, tensiunea va continua să crească.
La fel, dacă iar vor începe să se certe, să-și arunce lături în cap, în timp ce se înțeleg de minune la împărțeala sinecurilor și a banilor. O mare parte din rezultatul votului a fost consecința faptului că de ani de zile dezbaterea politică și confruntarea electorală au fost echivalate cu bălăcăreala dezgustătoare.
Nu va fi ușor, cât timp acest început de guvernare se va suprapune campaniei prezidențiale, dar business as usual nu mai funcționează, s-a terminat o epocă, lumea s-a schimbat.
Alegerile pe bază de pomeni electorale, găleți și tricouri, adunări câmpenești, primari care aliniază oamenii la vot s-au dus. Campania se face cu alte mijloace, cu alte mesaje și cine nu înțelege piere, cum au pierit dinozaurii.
Cine va candida?
Apoi, esențiale vor fi noile candidaturi.
Eu sper că niciunul dintre candidații din zona proeuropeană cu șanse reale de a juca finala, cel puțin, să nu fie de pe lista care a candidat în 24 noiembrie. Candidații cu șanse în alegerile de-abia anulate au fost o rușine a politicii românești, cea mai slabă și penibilă garnitură din ultimii 35 de ani.
Dl Ciolacu și-a primit măsura tracțiunii electorale, și-a arătat toate fisurile și limitele, ar fi deja enorm să rămână, circumstanțial, premier. Dl Ciucă a obținut un scor lamentabil, e deja complet discreditat.
Iar dna Lasconi a ajuns în finală doar pe vârful unui val de spaimă antiextremist pentru care a primit și votul unor oameni îngroziți de inadecvarea domniei sale.
Iar reacțiile de după decizia CCR, prima de gospodină furioasă care dă oalele de pereți pentru că i s-a tăiat crema pentru tort urmată de scrisoarea dincolo de penibil către Donald Trump, sunt mostre esențiale că nu are ce căuta la Cotroceni.
După sinistra experiență a acestei toamne, am avea nevoie de candidați puternici, adecvați, care să obțină și voturi pozitive, nu numai de frica a ceva mai rău sau de furie. Care să recredibilizeze competiția electorală și funcția prezidențială după lamentabilul deceniu Iohannis.
Ar trebui să fie candidat comun?
Al cui? PSD-PNL ar ridica din presiunea pe noua guvernare, din care nu au cum lipsi cele două partide.
Dar ar trimite direct la argumentele și planurile coaliției stabilității aspru sancționata la vot. În plus, s-ar lovi de obstacolul major din primăvară: să fie de la PSD sau de la PNL.
Dacă premierul va fi PSD, logic ar fi să fie de la PNL, care și are un potențial candidat redutabil, pe Ilie Bolojan. Dar ar mai trage un PSD cu atât mai mult dacă va avea sacii șefiei guvernului în căruță? Să ia PNL șefia guvernului și PSD candidatura prezidențială? Greu de crezut că pesediștii vor accepta.
Să fie candidat USR-PNL? Aceeași întrebare. Cine? Nu văd care dintre partide ar renunța în favoarea celuilalt, mai ales că nici problema unui schimb cu funcția de premier nu se poate pune.
Aud vehiculată candidatura lui Nicușor Dan, ca independent susținut de, să-i zicem, dreapta. Personal am spus demult că nu cred în soluția președintelui independent care ar fi, de fapt, un președinte inutil.
Prerogativele exclusive sunt foarte puține, cele mai multe și mai importante nu pot fi eficient exercitate decât prin intermediul unui partid sau a unei coaliții pe care președintele să o controleze.
Dar, dincolo de asta, până să vorbim serios de această candidatură, ar trebui văzut ce tracțiune electorală are Nicușor Dan dincolo de granițele Capitalei pentru că, ne place sau nu, România, cu ruralul și urbanul ei mic, nu e doar un București mai mare.
În plus, dacă tot suntem sub semnul Rusiei, nu știu dacă prietenul lui Matei Păun e chiar cel mai indicat candidat.
Din punctul meu de vedere, cea mai onestă ar fi o ofertă de candidați ai partidelor mari, convingători, cu discurs și proiect.
Doar așa, nu cu șmecherii gen candidat comun votat de frică, poți calma valul celor atât de supărați încât au fost dispuși să crediteze un sonat/șarlatan.
Cel mai probabil el nu va mai putea candida, dar cererea va genera oferta. George Simion deja a preluat stindardul.