Protest la sediul Poștei Române. 100 de angajați au primit notificări de concediere. Conducerea spune că e vorba de "pile" ale căror posturi nu se mai justifică

Protest la sediul Poștei Române. 100 de angajați au primit notificări de concediere. Conducerea spune că e vorba de "pile" ale căror posturi nu se mai justifică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O acțiune de protest a avut loc luni, în fața sediului Poștei Române.

Mitingul a fost organizat de Blocul Național Sindical (BNS) şi vine ca urmare „a situației economice precare în care se află Compania Națională Poșta Română și a procesului de disponibilizare colectivă anunțat la nivelul acesteia”, au precizat reprezentanții BNS.

Vreo 100 de angajaţi ai Poştei Române participă la acţiunea de protest din faţa companiei, ei fiind nemulţumiţi că au primit notificări de concediere.

"Protestul este în desfăşurare. Este un pichet în faţa companiei. Sunt vreo 50 de oameni. Este un protest al lucrătorilor care au primit notificare de concediere. În cadrul proceselor de reorganizare/restructurare pe care le desfăşoară managementul, un număr de salariaţi au primit notificări de preaviz", a declarat Ionel Oţelea, preşedintele interimar al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR).

ADVERTISING

Ulterior, Sorin Şova, liderul regional Moldova al SLPR, a spus că ar fi fost vorba de vreo 100 de angajaţi.

Tot el a anunţat că o delegaţie de cinci persoane a protestatarilor de la Poşta Română a fost primită luni de directorul general al companiei, printre cerinţe fiind anularea celor 110 decizii de notificare privind concedierea.

"În timpul pichetului, am avut o întâlnire de circa 60 de minute cu domnul Valentin Ştefan, directorul general companiei. Am fost cu o delegaţie de 5 persoane la directorul general. I-am spus să anuleze cele 110 decizii de notificare privind concedierea pentru că sunt ilegale, nu s-au înregistrat paşii.

ADVERTISING

Totodată i-am adus la cunoştinţă situaţia celor 23.000 de salariaţi care sunt la Poştă, dintre care 12.800 sunt cu salariul minim pe economie. L-am rugat să ne prezinte situaţia economică clară a companiei pentru că nouă, organizaţiei sindicale, nu ne-a prezentat o situaţie clară a situaţiei financiare a companiei", a spus Sorin Şova.

Totodată, sindicaliştii au întrebat dacă Poşta Română poate să suporte majorarea salariului minim pe economie din septembrie, la 3.300 de lei. Potrivit lui Sorin Şova, directorul general a lăsat să se înţeleagă faptul că soluţia în această situaţie este ca oamenii să "plece acasă".

ADVERTISING

Pe de altă parte, liderul de sindicat Ionel Oţelea a fost întrebat dacă vor fi organizate şi alte acţiuni de acest fel.

"Noi ne pregătim de negocierea contractului colectiv de muncă şi probabil cu această ocazie o să pregătim şi un calendar de acţiuni de protest", a precizat Ionel Oţelea.

Reacţia Poştei: Printre concediaţi se regăsesc şi aşa-numitele “pile” politice

Reprezentanţii Poştei Române au transmis că reorganizarea companiei nu este un proiect nou, acesta fiind demarat în anul 2021, ca parte a procesului de modernizare.

”Majoritatea salariaţilor susţine modernizarea companiei şi a fost alături de actuala echipă de management încă de la începutul acestui proces. Ca dovadă, din cei 200 de membri anunţaţi să participe la manifestarea din data de 21 august 2023, au participat aproximativ 40.

În ultimii ani, numărul de membri de sindicat a scăzut semnificativ, iar procedura de concediere colectivă ce se finalizează în scurt timp va permite companiei să realizeze obiectivele ce ni le-am propus, inclusiv marile proiecte de investiţii precum modernizarea oficiilor, a Hub-ului logistic, achiziţionarea cutiilor poştale digitale, software-ului ERP şi multe altele. 

Concedierile colective afectează un număr de aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală şi nu vizează personalul din structurile operaţionale”, afirmă conducerea Poştei Române, citată de News.ro.

Aceasta precizează că salariaţii care au primit notificare de preaviz sunt exclusiv cei ale căror posturi nu se mai justifică în procesul de modernizare pe care îl traversează compania.

Printre aceştia se regăsesc şi aşa numitele “pile” politice ori situaţiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere ”, argumentează reprezentanţii Poştei.

Ei subliniază că managementul companiei a solicitat sindicatului reprezentativ încă din luna aprilie să transmită măsuri pentru limitarea numărului de concedieri, dar sindicatul a refuzat transmiterea vreunei măsuri în acest sens.

”În urma măsurilor aplicate de către conducerea Poştei Române, numărul de salariaţi afectaţi de concediere a scăzut de la 501, la aproximativ 100. Dintre aceştia fac parte şi toţi salariaţii care ocupă posturi de consilier director general. Pentru cei aproximativ 100 de angajaţi care au primit preaviz, managementul a pus la dispoziţie peste 180 de posturi disponibile în reţeaua poştală, din care aceştia pot alege. Oferta cuprinde posturi precum factor poştal, curier poştal, manager unitate poştală, analist date, economist şi altele”, precizează conducerea Poştei Române.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇