Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne Marian Neacșu are „foarte multă putere”, datorită experienței și cunoașterii procedurilor administrative, fiind considerat un om cu o influență importantă, în special în rândul miniștrilor PSD, a declarat Oana Gheorghiu, fost vicepremier în Guvernul Bolojan.
Gheorghiu a spus la Digi 24 că Marian Neacșu are foarte multă putere, pentru că este unul dintre oamenii cei mai vechi din guvern.
„Are memoria instituțională, cunoaște foarte bine procedurile, ceea ce te ajută să faci și foarte bine, dacă vrei, și să împiedici lucruri, dacă vrei. Și, cu siguranță, premierul Luca Niculescu se bazează foarte mult pe vicepremierul Marian Neacșu”, a declarat ea.
Tot ce se discuta în Guvernul Bolojan trecea pe la Neacșu
Oana Gheorghiu a afirmat că Marian Neacșu era considerat un om cu mare influență în Guvernul Bolojan, în special în relația cu miniștrii PSD: „Da, era recunoscut ca fiind omul din guvern cu mare putere și este un lucru cunoscut. Îl știe toată lumea.”
Ea a precizat că nu știe exact dacă miniștrii se consultau cu Neacșu înaintea ședințelor de Guvern sau dacă acesta centraliza propunerile, dar că rolul său informal era cunoscut.
„Nu pot să știu exact dacă se întâlneau înainte, pentru că nu îl monitorizam să văd ce face domnul Neacșu. Pot să vă spun însă că informal se știa că, dacă domnul Neacșu zice că se întâmplă ceva, se va întâmpla. Dacă domnul Neacșu zicea că nu se poate, nu se putea”, a spus Gheorghiu.
Aceasta a precizat că Marian Neacșu participa la discuțiile privind deciziile importante din Guvern, inclusiv la cele referitoare la proceduri și aspecte administrative.
„Deci, ca să fie foarte clar, tot ce se discuta în guvern, la nivel de decizii importante, era și în prezența vicepremierilor, și în prezența domnului Neacșu, pe care noi îl ascultam, mai ales în ceea ce privește procedurile și aspectele administrative”, a declarat ea.
Adevăratul șef al Guvernului
Totodată, Oana Gheorghiu a evidențiat experiența politicianului PSD în mecanismele administrative ale Executivului.
„Acum, da, eu nu pot să fac un test de competență. Pot să vă spun însă că, în ceea ce privește procedurile, știe foarte bine tot mersul administrativ al unui proces de reglementare la nivel de guvern. Cunoaște foarte bine fluxurile, știe unde pot fi accelerate, unde pot fi întârziate, pentru că a ocupat în guvern sau este în guvern în funcția de vicepremier. A fost secretar general, adică, în ultimii 20 de ani, cred că a fost aproape în permanență în guvern”, a afirmat fostul vicepremier liberal.
Întrebată dacă aparatul de lucru al Executivului îl consideră pe Marian Neacșu drept șeful informal al instituției, ea l-a descris ca un reper pentru angajații administrației centrale, datorită continuității sale în structurile guvernamentale.
„Cu siguranță, cu siguranță că așa este, pentru că domnul Neacșu este personajul, punctul de stabilitate în guvern, indiferent ce guvern ar veni acolo. Și atunci eu cred că e foarte greu pentru oamenii care lucrează în guvern, pentru că lucrurile se schimbă, oamenii se schimbă, șefii se schimbă, vine cineva, o iei de la capăt. Ai nevoie cumva, la un moment dat, să ai un reper, să știi că cineva rămâne și că cineva știe despre ce e vorba în diferite tipuri de procese”, a explicat Gheorghiu.
T.D.
