Criza de la Marie Curie: Unul dintre bebelușii care așteptau un loc la ATI a murit. Medicii au întocmit ”lista rușinii și a disperării”. Guvernul a găsit o soluție de avarie

Criza de la Marie Curie: Unul dintre bebelușii care așteptau un loc la ATI a murit. Medicii au întocmit ”lista rușinii și a disperării”. Guvernul a găsit o soluție de avarie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Criza de la Spitalul de Urgență pentru Copii Marie Curie este tot mai gravă. Unul dintre cei nouă copii care așteptau eliberarea unui pat la ATI a murit, potrivit medicului Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă.

Medicul avertizase recent că Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți de la Spitalul „Marie Curie” din București trece printr-o situație critică, după ce șapte asistente au plecat, iar posturile nu au putut fi ocupate din cauza blocării angajărilor.

"De unul am aflat că a murit între timp. Nu am putut să îl luăm. Când avem 22 pacienți, atunci suntem la maxim", a declarat pentru Antena3 doctorul Cătălin Cîrstoveanu.

Întrebat ce șanse au copiii care așteaptă eliberarea unui loc, medicul a precizat: "Evident că nu au șanse, evident că nu mai au nicio șansă, pentru că oprim săptămâni în șir internările aici, ca să ajungem să eliberăm cele cinci paturi pentru care nu avem asistente".

ADVERTISING

„Lista rușinii și a disperării”

Medicii au creat o listă publică a copiilor care așteaptă un loc la terapie intensivă, pe care au numit-o „lista rușinii și a disperării”.

Acelaşi dr Cătălin Cîrstoveanu, a declarat pentru Digi24 că, în cei șase ani de când funcționează aplicația, 150 de copii aflați pe lista de așteptare au murit.

„Am făcut o listă. Noi am numit-o a rușinii și a disperării în același timp, pentru că nimeni nu credea că noi nu avem locuri. Și am pus o listă transparentă, care se actualizează la un minut. Pe această listă, pe care oricine o poate accesa, se văd pacienții care așteaptă, iar statistica pe care noi o vedem de șase ani, de când am deschis această aplicație, (…) arată că pe listele de așteptare au decedat 150 de copii. Scoțând încă cinci paturi, închipuiți-vă ce înseamnă mai mult lucrul acesta”, a spus medicul.

El avertizează că reducerea numărului de paturi din secție riscă să agraveze și mai mult această situație.

ADVERTISING

Cătălin Cîrstoveanu afirmă că problema nu privește doar Spitalul Marie Curie, ci întregul sistem sanitar, și critică reducerea personalului din centrele care tratează cele mai grave cazuri.

Guvernul deblochează 22 de posturi la „Marie Curie”

Tot azi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că a avizat memorandumul Ministerului Sănătății pentru deblocarea a 22 de posturi la Marie Curie, document care urmează să fie discutat în ședința de guvern de joi.

„Am avizat în această dimineață memorandumul MS pentru deblocarea celor 22 de posturi necesare într-o situație care impunea intervenție urgentă. Documentul va fi discutat în ședința de guvern de azi. Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică ce afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reușit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații”, a transmis ministrul Finanțelor, într-o postare pe Facebook.

Nazare a precizat că aprobarea celor 22 de posturi nu schimbă poziția Guvernului în privința deblocării posturilor vacante din întregul sistem public.

ADVERTISING

„Trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică, și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a subliniat ministrul.

Săptămâna trecută, Ministerul Finanțelor nu a avizat memorandumul MS care prevedea deblocarea a 7.600 de posturi vacante din spitalele din întreaga țară, invocând impactul bugetar al măsurii.

La rândul său, deputatul PSD Alexandru Rogobete a anunțat joi că a depus un amendament prin care posturile din sănătate să fie exceptate de la blocarea angajărilor.

"Reforma în sănătate nu se poate face cu orice preț. Din păcate, astăzi, ea riscă să fie făcută chiar cu prețul vieții oamenilor. Iar asta este o limită peste care nu voi trece niciodată. Asta nu este nicio reformă, este disperare și inconștiență! În această dimineață, împreună cu colegii mei din grupul parlamentar PSD, am depus un amendament prin care cerem ca posturile din sistemul de sănătate să fie exceptate de la blocarea angajărilor. Amendamentul va fi dezbătut săptămâna viitoare în Comisia pentru Sănătate, iar apoi sper să primească votul Parlamentului", a scris Rogobete pe Facebook.

Dr. Cîrstoveanu spune că e doar o ”soluție de avarie”

În replică la decizia Finanţelor, dr Cîrstoveanu spune că măsura e necesară, dar reprezintă doar „o soluție de avarie”.

El avertizează că reducerea capacității secțiilor ATI din cauza lipsei de personal este „o direcție greșită”.

„Sigur reprezintă ceva, însă pentru mine ideea în sine de a tăia locurile de la ATI-uri din țară, pentru că o să urmeze lucrul ăsta, să se depopuleze, cred că eu n-am mai văzut lucrul acesta în Europa. Sigur, e important pentru spitalul meu, dar ideea este, nu este doar pentru mine lucrul acesta.

Sigur, e o soluție de avarie într-un loc centru regional, un centru unde se adună mulți copii bolnavi și unde tăierea paturilor înseamnă mortalitate imediată. Și așa nu eram în stare să aducem toți copiii în acest loc și așa eram cu mai puține asistente decât în mod normal. Este o picătură. Bun, este bine, dar ideea în sine într-o țară, «lasă că rezolvăm acum și vedem noi mai încolo», că de fapt asta e direcția, este o direcție greșită”, a declarat Cîrstoveanu, la Digi 24.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google