100.000 de cadre medicale din 500 de spitale au fost două ore în grevă de avertisment. Amenință cu greva generală (Foto & Video)

100.000 de cadre medicale din 500 de spitale au fost două ore în grevă de avertisment. Amenință cu greva generală (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

100.000 de cadre medicale din 500 de spitale au fost azi, între orele 9.00 – 11.00, în grevă de avertisment și amenință cu greva generală.

Au fost asigurate urgențele medicale și continuitatea serviciilor esențiale, însă activitatea obișnuită a fost redusă.

Urgențele au fost preluate, iar SANITAS a afirmat că acțiunea nu este îndreptată împotriva pacienților.

Medicii de la Floreasca au ieșit cu bannere și vuvuzele: „Vrem dreptate pentru sănătate”

Medicii și ceilalți angajați ai Spitalului Clinic de Urgență Floreasca au protestat în fața unității medicale cu bannere și vuvuzele. Cadrele medicale spun că acțiunea reprezintă un semnal de alarmă față de prevederile noii legi a salarizării.

greva Floreasca
Foto: Inquam Photos / George Călin

„Vrem dreptate pentru sănătate”, au scandat protestatarii adunați în fața spitalului, potrivit Antena 3.

Personalul medical susține că nemulțumirea din spitale a ajuns la un nivel extrem de ridicat. Una dintre principalele probleme o reprezintă limitarea sporurilor pentru condiții grele de muncă la cel mult 50%. În plus, potrivit protestatarilor, numai 10% dintre angajații unor secții precum ATI sau Boli Infecțioase ar urma să beneficieze de aceste sporuri.

greva Floreasca 2
Foto: Inquam Photos / George Călin

„Ducem greul în sănătate, mai ales în spitalele mari”, au transmis medicii. Ei cer salarii echitabile și actualizarea veniturilor în funcție de inflație.

ADVERTISING

Angajații Spitalului Floreasca afirmă că sunt mai hotărâți ca oricând să declanșeze greva generală dacă revendicările lor nu vor fi luate în considerare.

Protest și la Constanța și Timișoara

200 de cadre medicale au ieșit la protest și în fața Spitalului Județean Constanța.

”Se mișcă țara! Politicul trebuie să asculte. Când mii de oamenii spun același lucru, nu mai este nemulțumire, este un avertisment: AJUNGE!”, afirmă cadrele medicale.

De asemenea, la Spitalul Județean din Timișoara, aproximativ 150 de cadre medicale au participat la greva de avertisment. Angajații spun că au ieșit în stradă și în urmă cu zece ani, însă puține dintre revendicările lor au fost soluționate de atunci.

SANITAS: Noua lege a salarizării a fost făcută „în spatele ușilor închise”

Federația acuză Guvernul Bolojan că încearcă să adopte noua lege a salarizării bugetare fără o negociere reală cu sindicatele și susține că forma prezentată nu corectează inechitățile din sistem.

ADVERTISING

„O lege construită «în spatele ușilor închise» nu poate produce echitate! După luni întregi de presiune, în care Federația Sanitas din România a solicitat pe toate căile draftul legii salarizării publice, după ce la începutul lunii iunie 2026, 15.000 de membri SANITAS au protestat în Piața Victoriei iar angajații din sistemul public de sănătate și de asistență socială au intrat în grevă japoneză, Guvernul a făcut public o nouă variantă a proiectului legii salarizării.

În continuare acuzăm perpetuarea unor inechități salariale între diferite categorii profesionale din sistem, în continuare constatăm că vor exista pierderi salariale pentru unii colegi, în continuare valoarea socială a muncii angajaților din Sănătate este subestimată de cei care fac politicile salariale în această țară, de aceea vom continua programul de greve anunțat”, a declarat Iulian Pope, președintele SANITAS, în comunicatul federației.

ADVERTISING

Sindicatul susține că modificările făcute după discuțiile cu autoritățile sunt insuficiente și că proiectul menține sau introduce restricții care pot reduce veniturile unor categorii de angajați.

Principala nemulțumire: reducerea sporurilor

Una dintre cele mai contestate prevederi este schimbarea modului în care sunt acordate sporurile pentru condiții de muncă, ture de noapte, weekenduri și sărbători legale.

SANITAS afirmă că sporurile nu sunt privilegii, ci compensații pentru riscurile și condițiile în care lucrează personalul medical.

Potrivit federației, proiectul ar introduce o compensație de numai 3–5 lei pe oră pentru munca de noapte, în weekend sau în zilele de sărbătoare legală. De asemenea, peste 30% dintre angajații sistemului sanitar ar putea să nu mai primească niciun spor, deși activitatea și riscurile profesionale ar rămâne aceleași.

„Așa-zisa restructurare a sporurilor ascunde, în realitate, o diminuare semnificativă a veniturilor personalului din sănătate.

Spre exemplu, un spor de 3-5 lei/oră pentru cei care lucrează în ture de noapte, în weekend sau de sărbătorile legale este mai mult decât demotivant: este o bătaie de joc la adresa celor care țin sistemul medical public în funcțiune”, susține Federația SANITAS.

Sindicaliștii cer anularea reducerilor, păstrarea sporurilor pentru ture, weekenduri și sărbători legale și acordarea fără discriminare a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță.

Personalul TESA și asistența socială rămân în urmă

Federația reclamă și menținerea diferențelor salariale care afectează personalul tehnic, economic și administrativ din spitale, precum și angajații din asistența socială.

SANITAS amintește că spitalele nu pot funcționa fără economiști, juriști, specialiști IT, personal administrativ, tehnic și de suport, dar aceste categorii continuă să fie salarizate sub nivelul altor angajați din sistem.

Sindicatul susține că noul proiect nu corectează aceste dezechilibre, ci riscă să le accentueze.

Grevă generală din 28 iulie, dacă nu se ajunge la un acord

Greva de avertisment de luni este prima etapă a calendarului de protest.

Dacă Guvernul nu reia negocierile și nu modifică proiectul legii salarizării, SANITAS a anunțat declanșarea grevei generale pe termen nelimitat începând cu 28 iulie.

Și în timpul unei eventuale greve generale trebuie asigurate urgențele și activitatea medicală minimă prevăzută de lege, însă efectele asupra consultațiilor, internărilor și procedurilor programate ar fi mai mari decât în cazul protestului de două ore.

Federația afirmă că va continua protestele până când Guvernul va relua dialogul și va prezenta un proiect negociat cu partenerii sociali.

„O lege a salarizării care nu va mai putea fi modificată în următorii cinci-șapte ani trebuie să fie rezultatul negocierii și al respectului față de profesioniști, nu al deciziilor politice luate unilateral”, transmite Consiliul Național al Federației SANITAS.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google