Bolojan le-a spus sindicaliștilor că PNL va vota legea salarizării în varianta convenită cu Comisia Europeană

Bolojan le-a spus sindicaliștilor că PNL va vota legea salarizării în varianta convenită cu Comisia Europeană
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea Partidului Național Liberal s-a întâlnit joi, la sediul central al partidului, cu reprezentanții principalelor confederații sindicale din România, pentru un dialog privind proiectul legii salarizării unitare în sistemul bugetar, reformă asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții confederațiilor sindicale și-au prezentat observațiile și propunerile privind proiectul Legii salarizării unitare, exprimând interesele și preocupările existente în rândurile angajaților din sectorul public, a precizat un comunicat de presă al PNL.

ADVERTISING

"Președintele PNL Ilie Bolojan, a arătat că reforma salarizării reprezintă un angajament asumat de România prin PNRR și o condiție importantă pentru accesarea fondurilor europene aferente acestui jalon.

Totodată, el a subliniat că obiectivul reformei este construirea unui sistem de salarizare mai echitabil, mai predictibil și sustenabil din punct de vedere bugetar, prin corectarea graduală a inechităților existente.

În calitate de președinte al PNL, Ilie Bolojan a informat că parlamentarii liberali vor vota în Parlament proiectul legii în varianta agreată de România cu Comisia Europeană", a precizat comunicatul PNL.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, Dragoș Pîslaru a prezentat modificările aduse proiectului în urma dialogului instituțional, a explicat negocierile cu Comisia Europeană și constrângerile bugetare aferente și a reiterat angajamentele care au stat la baza elaborării proiectului.

ADVERTISING

"Partidul Național Liberal apreciază dialogul cu partenerii sociali și consideră că reformele importante trebuie discutate în mod responsabil, astfel încât deciziile adoptate să răspundă cât mai bine interesului general al României", au transmis liberalii.

Au participat la discuții din partea PNL președintele partidului, Ilie Bolojan, alături de Dragoș Pîslaru, Robert Sighiartău, Gabriela Horga și Raluca Turcan.

Sindicatele au fost reprezentate, printre alții, de Bogdan Hosu (președintele CNS Cartel Alfa), Iulian Pope (din partea SANITAS și CNSLR Frăția), George Purcaru (din partea FSLI și CSDR), Costel Ichim (din partea Agro Propact și CSN Meridian).

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google