Barna insistă cu restricțiile pentru nevaccinați, deși Cîțu l-a contrazis: Suntem ca înainte de 2008, când Tăriceanu ne spunea cum criza e pentru restul lumii (Video)

Barna insistă cu restricțiile pentru nevaccinați, deși Cîțu l-a contrazis: Suntem ca înainte de 2008, când Tăriceanu ne spunea cum criza e pentru restul lumii (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vicepremierul Dan Barna a insistat luni pe restricțiile aplicate celor care aleg să nu se vaccineze anti-COVID, deși, în urmă cu o săptămână, când a vorbit prima oară despre asta, premierul Florin Cîțu s-a arătat deranjat și a spus că suntem departe de astfel de măsuri.

Acum, Barna a spus că USR PLUS face propuneri de acest gen în coaliție pentru că, dacă privim la ce se întâmplă în multe țări din lume și din Europa, sunt semne că valul 4 al pandemiei ne va afecta și pe noi, mai ales că vaccinarea bate pasul pe loc.

Barna chiar a făcut o comparație cu situația de dinainte de criza din 2008, când premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, declara că România nu va fi atinsă.

ADVERTISING

”România este cumva acum în situația în care eram înainte de criza din 2008 când, vă aduceți aminte, dl Tăricenau ne explica, sigur că da, cum criza e pentru restul lumii, România nu o să aibă nicio problemă. Și am suferit cu toții niște ani de zile.

Așa suntem și acum. Vedem foate clar ce se întâmplă în toată Europa că dacă nu ne vaccinăm vor fi necesare aceste măsuri de prevenție pentru cetățeni și că aceste măsuri de prevenție vor fi adresate, cum se întâmplă în foarte multe țări în Europa, persoanelor nevaccinate tocmai pentru ca întreaga populație să fie protejată”, a spus Barna, după ședința Biroului Națioal al USR PLUS.

ADVERTISING

El a adăugat că nu discută de decizii impuse din prima la nivel național, ci că, în viziunea USR PLUS, astfel de măsuri sunt luate în funcție de rata de incidență COVID în fiecare localitate.

”E foate confortabil să avem o viață liniștită și protejată, dar pentru a se întâmpla lucrul acesta trebuie ca această campanie de vaccinare să redevină activă, funcțională, acolo unde cifrele sunt în scădere. Pentru că, da, avem câteva orașe unde lucrurile arată mai bine, dar în România profundă lucrurile nu stau deloc bine.

Și tocmai pentru a nu fi în situația de a trebui să luăm acele măsuri de prevenție și protecție pentru toată populația, măsuri care se adresează persoanelor nevaccinate, e important ca fiecare alternativă pe care o avem, discuții cu prefecții, să contribuie la încurajarea vaccinării”, a mai spus vicepremierul.

ADVERTISING

El a precizat că astfel de restricții ar urma să vizeze spații neesențiale, unde persoanele nevaccinate ar avea acces limitat sau după un program anunțat.

Jurnaliștii l-au întrebat dacă va fi ca în Slovacia sau Italia, unde la teatru, concerte sau restaurante se intră pe baza certificatului de vaccinare: ”Sunt măsuri de stimulare și încurajare a vaccinări. Astfel de măsuri pot fi luate în considerare și la noi”.

”Da, până acum, ca societate, am trecut prin 3 valuri, avem perspectiva unui val 4, care, dacă se va materializa, va fi nevoie de măsuri suplimentare. Oricine nu s-a dus să se vaccineze din comoditate, acum e un moment foarte bun să mergeți să o faceți”, a transmis Dan Barna românilor.

Vicepremierul a spus că dorește și o implicare mai mare a Bisericii în campania de vaccinare.

”Cert e că 30% (rată de vaccinare la nivel național, n.red.) e prea puțin. Un obiectiv generos e undeva la peste 50%, dar e departe acest obiectiv”, a conchis Barna.

Citește și: Barna anunță că doar cei vaccinați anti-COVID ar putea avea voie la mall în weekend. Cîțu e deranjat că liderul USR ”dă din casă”

Vicepremierul Dan Barna, declarații după ședința Biroului Național al USR PLUS de astăzi

Publicată de USR PLUS pe Luni, 26 iulie 2021


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇