Sistemul de învățământ de stat nu pregătește deloc elevii pentru piața muncii, din cauză că încă se mizează pe memorare și teorie, fără să îi ajute să deprindă acele abilități de care au nevoie mai departe în viață.
Așa a declarat pentru SpotMedia.ro Ovidiu Atanasiu, fondatorul AmSchool, o școală privată „normală la cap”, după cum el însuși descrie acest proiect.
Aici, cursurile se țin ȋn clustere de 5-7 copii, nu există teme sau meditații, iar profesorii sunt mai degrabă mentori.
În a doua parte a dialogului nostru, am discutat despre cum ar trebui să arate sistemul de învățământ pentru ca să reducem din analfabetismul funcțional.
Care sunt competențele pe care elevii români au nevoie să le deprindă ACUM în școală, astfel încât să le fie bine pe viitor la job și în viață, dar sistemul clasic de învățământ eșuează în a-i ajuta să le deprindă?
În acest moment există o ruptură între sistemul național de educație și cerințele minimale ale pieței forței de muncă.
Indiferent de job, tinerii noștri au nevoie de abilități excelente de comunicare, de exemplu. Dar, în școală, învață cum să nu pună întrebări, ca să nu deranjeze lecția. A deranja ora înseamnă că un profesor are de predat o materie și se concentrează pe acest lucru, dincolo de interesele copiilor. Și nu are timp să aducă în dezbatere subiectul predat.
Există o frică uriașă a profesorului față de superiori și față de ceea ce ar putea păți dacă nu s-ar ține de plan... Acest lucru nu conduce la nimic bun. În loc să aibă în prim-plan dezvoltarea potențialului copiilor, activitatea de predare „cu forța” e prioritară. Sunt o mulțime de nuanțe aici care ar trebui să ne dea de gândit.
De ce sunt mai importante lucruri precum gândirea critică, lucrul în echipă și empatia decât memorarea unor noțiuni?
Mediul de lucru are nevoie de tineri care să știe să argumenteze, să aibă puterea de a-și confrunta colegii sau șeful, să aibă încredere în sine, să știe să rezolve probleme, să știe să ia decizii corect fundamentate, să știe să prezinte în public ceva, să gândească analitic, să gândească critic, să știe cum să facă o prezentare, să lucreze în echipă, să aibă abilități de conducere, planificare, organizare, negociere. Și exemplele pot continua la nesfârșit.
Degeaba ai mintea plină de concepte fără nicio aplicabilitate. A învăța nu înseamnă să știi despre lucrul respectiv, ci să știi să-l faci. Sunt generații întregi de absolvenți care habar nu au cum să facă lucruri simple, dar îți pot vorbi teoretic despre subiecte extrem de complicate.
Memorarea, fără integrarea conceptelor în practică, în viața de zi cu zi, nu are niciun sens. Nu mai spun că avem în fața noastră generații de tineri extrem de pragmatici pe care îi pierzi, la propriu, prin împingerea lor spre memorare. Să nu ne mai plângem de analfabetism funcțional când tot ceea ce se întâmplă în școală are ca efect analfabetismul funcțional.
Sunt șocat să văd tineri care pot să învețe ”pe de rost” două pagini de text în doar 10 minute! Nu vorbim despre un caz sau două. Au capacitatea aceasta. Dar, dacă îi întrebi ceva despre subiect și vrei să ai un dialog, șansele sunt foarte mici să iasă ceva suculent de acolo.
Concluzia? Copiii s-au adaptat perfect la sistem. Le cerem să memoreze? Și-au dezvoltat memorarea în detrimentul înțelegerii. Nu așa ajunge un copil să înțeleagă ceva. Of, aș putea vorbi despre subiectul acesta zile în șir, păcat că puțini înțeleg despre ce vorbesc. Includ aici și părinții care sunt foarte mândri de copiii lor de 10. Dar, luați la amănunt, câți dintre ei credeți că au și înțeles ceea ce au ”învățat”?
”Să-l fac pe profesor”, este o practică generalizată. Vă dați seama ce abilitate dezvoltă copiii noștri?!! Cum să păcălească, cum să-l facă pe ”prof” să le pună o notă mare, fără să depună vreun efort. Și mulți dintre ei chiar reușesc. În 12, 16, chiar 20 de ani de școală, ajung să fie maeștri perfecți ai simulării înțelegerii.
Având în vedere că fundamentul sistemului clasic de învățământ nu mai este în conformitate cu vremurile în care trăim, ce ar presupune o reformă a sistemului de învățământ românesc? Cum putem da un upgrade major educației din țara noastră? Care ar fi soluțiile?
Aud cuvântul reformă de 30 de ani încoace și nu se întâmplă nimic. Și nici nu se va întâmpla ceva. Nu se poate face nicio reformă în acest context. Să ne uităm la alții cum au reușit. Irlanda, Hong Kong, Finlanda. Decizie politică fără echivoc și transpartinică, formare intensivă a unor generații noi de profesori cu cerințe și obiective foarte clare.
Abia în pasul 3, noii profesori formează generațiile tinere și așteptăm vreo 30 de ani să vedem rezultatele. La noi doar se cheltuie bani pe formări ale unor profesori depășiți de situație. Citiți, vă rog, doar cum se numesc programele de formare ale profesorilor. Nu am văzut în viața mea denumiri mai comuniste, într-un limbaj 100% de lemn.
Problema esențială a reformei este că nu ai cu cine să o faci. În primul rând, atitudinea, mentalul celor care formează copiii nu au nicio legătură cu viața reală. Mental, mulți profesori aparțin de secolul trecut. Nu au nicio vină, pentru că formarea lor provine din secolul trecut. Nu vreau să arunc cu pietre, dar aceasta este realitatea pentru cine poate să o vadă.
În al doilea rând, experiența practică din viața reală este zero. Unii nu au lucrat niciodată într-o firmă să vadă cum se pune problema. Pe vremuri, la stat, mergea. Acum, e imposibil. Cum să schimbi ceva despre care nu știi nimic? Formările lor se concentrează pe metode noi de formare a copiilor. De parcă asta ar salva situația. Atitudinea greșită și lipsa experienței sunt factorii decisivi ai eșecului reformelor. Vă dați seama cine se ocupă de conceperea curriculei naționale și de scrierea manualelor? Ambele aspecte ar trebui realizate de oameni din viața reală, cu ghidajul specialiștilor în educație. Așa poate s-ar schimba ceva.
Cum poate educația făcută în școlile de stat să semene mai mult cu cea făcută în cele private?
Dar cine spune că educația în școlile private stă altfel față de cea din școlile de stat? Cu cine lucrează școlile private? Nu cumva tot cu aceiași profesori din școlile de stat? Problema le rămâne. Și le este foarte greu să schimbe atitudinea profesorilor.
Am avut ocazia să ajung într-o școală privată ca și consultant și mesajul directorului școlii a fost: ”Ovidiu, am vopsit pereții și am schimbat băncile. Arată frumos. Dar, mental, suntem exact ca o școală de stat. Cum îi fac eu pe profesorii noștri de matematică să conlucreze? Pentru că acum se ascund unii de alții și se află într-o luptă internă continuă, totul în detrimentul copiilor”.
Ȋntr-adevăr, sunt și școli private care au schimbat ceva. Lucrează cu profesori expați sau și-au format propriii profesori. Și rezultatele se văd.
Prin urmare, care ar fi soluțiile?
Nu mai cred în schimbarea venită de sus. Dar cred organic în schimbarea venită de la firul ierbii, de jos în sus. Prin înființarea unor altfel de școli, inițiative private, și care, la un moment să devină modele pentru celelalte. În acest fel, celelalte vor vedea ce funcționează și cum ar trebui făcut. Și s-ar vedea puțin expuse și nevoite să se schimbe. Sau nu.
În transformarea sistemului educațional, ce rol au copiii, părinții, profesorii, administrația și statul pentru a încuraja și susține o schimbare în bine?
Copiii nu au niciun rol. Nu sunt băgați în seamă, nu sunt ascultați. Există o revoltă și o opoziție uriașe din partea lor. Și nu va funcționa schimbarea dacă nu îi ascultăm și nu îi implicăm în decizii. Părinții vor performanță, vor ca tinerii lor să reușească. Dar nu sunt uniți, fiecare familie este pe cont propriu. Dacă au resurse să suplinească eșecul școlii clasice, au un avantaj. Dacă nu au resurse...
Părinții depun un efort financiar uriaș în susținerea educației copiilor, educație cu care se laudă profesorii. Am văzut un top al celor mai bune licee din București. Este un top al rușinii. Să calculăm impactul efortului părinților în rezultatul final al copiilor dintr-un anumit liceu și apoi să mai vorbim. Aș vrea să văd un top al liceelor în care copiii nu mai fac meditații.
Despre profesori am vorbit, cred că sunt o frână la schimbare. Iar administrația, statul, pare că visează cai verzi pe pereți. Specialiștii în educație implicați în politică fie sunt sugrumați din fașă de deciziile partinice și nu pot face nimic, oricât de mult și-ar dori, fie sunt dinozauri conservatori din secolul trecut. De aceea am tot spus, educația, și aș adăuga și sănătatea, ar trebui total depolitizate.
În acest context, vedem cu ochiul liber că actorii sistemului educațional sunt în opoziție unii cu alții. Haideți să vedem ultima confruntare legată de educația sexuală în școli. La ce s-a ajuns? Vorbim despre reformă populist și la modul general, dar tare ne mai place așa cum este acum. Ce ar trebui să se întâmple? Să tragă toți în aceeași direcție. De aceea sunt sceptic că se va întâmpla vreodată. Sper să mă înșel.
Ce rol credeți că ar trebui să aibă școala în viața oricărui om?
Școala trebuie să te pregătească pentru viață și profesie, nu să te învețe sinus și cosinus și punct. Școala, așa cum am mai spus, și-a pierdut rolul esențial, acela de a forma global o personalitate. Școala ar trebui să fie aproape de copil, să fie un sprijin real și nu o autoritate cum este acum.
Ce doriți să adăugați și nu v-am întrebat?
Am credința că în viitorii ani, prin inițiativa noastră și multe altele care există sau vor apărea, vom reuși să aducem școala pe direcția ei normală, aceea de a pregăti real copiii. Asumat. Responsabil. Am credința că modelele alternative vor da un suflu nou și vor deveni modele de bune practici pentru sistemele clasice.