Cum e să mergi la singura școală din România fără teme și fără meditații, unde profesorii sunt mentorii elevilor? Dialog cu Ovidiu Atanasiu, fondatorul AmSchool

Cum e să mergi la singura școală din România fără teme și fără meditații, unde profesorii sunt mentorii elevilor? Dialog cu Ovidiu Atanasiu, fondatorul AmSchool

Unu din doi bucureșteni nu are ȋncredere ȋn sistemul de educație de stat, ȋn timp ce 71% dintre locuitorii Capitalei sunt de părere că ȋnvățământul românesc are nevoie de o reformă majoră, potrivit unui sondaj Avangarde, publicat luna trecută.

Publicitate

Percepția publică este susținută și de datele oficiale venite de la Ministerul Educației, care arată că doar 77% dintre absolvenții de liceu de anul acesta s-au înscris la examenul de Bacalaureat, interesul fiind mai scăzut decât ȋn 2020 (82,4%).  

Ȋn acest context, Success Academy - un program de dezvoltare personală, leadership și antreprenoriat pentru copii și adolescenți din România, în parteneriat cu Mizzou Academy (USA) - lansează American Alternative School (AmSchool), școala gimnazială și liceul cu programă americană și diplome recunoscute internațional.

Publicitate

Cursurile au următoarea structură: Școală Generală (clasele VI-VIII) și Liceu (clasele IX-XII). Sistemul de educație dezvoltat în cadrul University of Missouri de către College of Education oferă modele noi, moderne și eficiente de predare/învățare.

În premieră ȋn România, AmSchool folosește modelul de predare „flip education”

Modelul ,,flip education" pornește de la elev spre profesor, iar accentul cade pe comunicare, colaborare și performanță. Practic, se inversează rolurile și responsabilitatea ȋnvățării. Prin planificare și obiective clare, tinerii sunt responsabili de propriul lor proces de învățare, iar profesorii au rolul de a-i sprijini necondiționat pentru ca ei să-și atingă obiectivele. Din această perspectivă, profesorul devine trainer, coach și mentor pentru studenții săi. 

Particularitățile AmSchool

AmSchool înglobează practici educaționale moderne, precum:

  • Singura școală din România care funcționează după modelul ,,flip education"
  • Școală fără teme, fără meditații și fără after school;
  • Elevii studiază ȋn clustere de 5-7 copii, nu ȋn clase de 30;
  • Studenții sunt evaluați continuu și ghidați spre traseele profesionale, indiferent de clasa în care se află;
  • Suport personalizat pentru fiecare copil;
  • Spații deschise de învățare (open space learning);
  • Profesori cu funcție de mentori;
  • Echipă de suport formată din traineri, coachi și consilieri educaționali, cu toții implicați în susținerea performanței copiilor;
  • Singura școală din România adaptată 100% la copii, la interesele și talentele lor;
  • Singura școală din România care își însoțește studenții până în momentul în care sunt admiși la facultățile pe care și le doresc.

Am stat de vorbă cu Ovidiu Atanasiu, fondatorul AmSchool, ca să înțelegem mai bine cum funcționează această școală „altfel”.

Explicați-ne cum merg lucrurile în cazul școlii dvs. Care sunt principalii piloni ai școlii dvs și cum poate un elev să învețe fără teme?

AmSchool este tot ce și-ar putea dori copiii și părinții. Pentru că am creat conceptul de școală pe două axe: prima, părerea tinerilor și, a doua, cele mai noi practici educaționale din lume. La început i-am întrebat pe copiii de gimnaziu și pe liceeni cum ar trebui să fie o școală. Și răspunsurile au fost uimitoare pentru că au luat provocarea în serios și nu au venit cu idei care să iasă din aria normalității.

Apoi am cercetat sisteme educaționale inovatoare și care obțin performanță. Am contactat și vizitat școli, am vorbit cu foarte mulți specialiști internaționali în educație și am văzut cum fac ei lucrurile să se întâmple. Am învățat foarte multe. Best practices. A fost o experiență faină. Sunt extrem de deschiși în a împărtăși experiențele lor cu oricine dorește să afle.

Care sunt principalii piloni pe care se bazează școala?

Am inovat, am adaptat și am creat un model unic de școală bazat pe mai multe principii, piloni cum le numiți dumneavoastră. 

În primul rând, suntem o școală ”flip education”. Asta înseamnă că încurajăm studenții să devină independenți de intervenția unui profesor. Copiii sunt responsabili de învățarea lor, iar tutorii – așa se numesc profesorii noștri – au rolul de a-i însoți pe drumul către performanță. Tutorii seamănă mai mult cu niște coach, care au și cunoștințele necesare în materia pe care o susțin, știu să fie foarte apropiați de copii și ne-am dorit să fie umani și poziționați egal cu copiii.

Mai există oameni care confundă politețea cu respectul. Când ne vorbim direct, pe nume, crește respectul copiilor. Dacă vreți, tutorul este un instrument utilizat de copii pentru a ajunge la performanță. Astfel, avem o intervenție constantă și chiar și remedială în caz de insucces.

Haideți să ne gândim ce se întâmplă acum când un copil obține o notă proastă în școala clasică. Nimic. Nu mai revine nimeni să descopere de ce s-a întâmplat asta și să întreprindă ceva pentru a remedia. Tutorii noștri au această responsabilitate pentru că știm că o casă nu se poate construi cu cărămizi lipsă prin ea.

Apoi, suntem o școală în care copiii lucrează în clustere de 3-5-7 copii care au un interes comun. Am renunțat la clasele de 30-40 de copii ineficiente din punct de vedere performanță. Dacă vreți să-i vedeți în mod natural cum performează, uitați-vă în pauze la ei și o să vedeți clusterele despre care vorbesc. Clasele-mamut sunt o relicvă a epocii industriale când era nevoie de formare pe bandă rulantă pentru a acoperi necesarul de oameni.

Copiii în cluster au ca prim-principiu idea că nimeni nu este lăsat în urmă (”nobody is left behind”). Ei sunt evaluați și în echipă și au responsabilitatea de a-și ajuta un coleg în cazul în care el rămâne în urmă. Învățarea este socială, copiii au nevoie de responsabilități și de mediu social de învățare.

Pornind de aici, următorul pilon este cooperarea. Încurajăm lucrul în echipă, învățarea în echipă, proiectele de echipă. Asta în detrimentul competitivității acerbe promovate de sistemul clasic de educație. Prin cooperare tinerii obțin cu mult mai mult decât prin competitivitate anormală.

După 3 ani de grădiniță privată, fiul meu este în competiție cu mine pe orice, inclusiv pe ”cine e mai înalt”! Și nu e o copilărie, ci este indusă ideea. O mulțime de școli au cooperarea ca principiu, dar ei, intern, nu sunt o echipă, nu au format niciodată o echipă și totul este la doar nivel declarativ.

O mulțime de oameni crede că dacă pui 5 copii împreună, ei vor funcționa în echipă. Fals. În 21 de ani de consultanță am creat sute de echipe în proiectele de business și vă spun că nu așa se obține o echipă. Și aici se vede lipsa de experiență.

Lucrăm în open space. Spații libere de învățare. Pentru a ne adapta la modul de învățare al copiilor și pentru a le dezvolta competențe sociale esențiale – empatie, întrajutorare, cooperare, dezinvoltură, a cere ajutorul, socializare, încredere în sine etc. Tinerii noștri pot alege cum vor să învețe. Singuri sau în cluster sau cu ajutorul unui coleg sau prin clasica predare. Orice formă de învățare este bună cât timp conduce la rezultate. Nu mai spun că învățarea trebuie să se producă la școală. Nu acasă cum se întâmplă acum. Ce școală e aia în care tinerii învață acasă, singuri, în ”întuneric”. De ce se mai duc la școală?

Copiii împreună cu familiile lor sunt pe cont propriu astăzi. Dacă nu fac ei, nimeni nu face nimic. Toate rezultatele vin ca urmare a efortului lor individual. Am vrut să schimbăm acest lucru. De aceea copiii lucrează la școală, nu au teme pentru acasă. Timpul de acasă trebuie folosit pentru ei, pentru relațiile de familie. Astăzi, ritmul unui copil este inuman. Un adult nu are ritmul unui elev. Pleacă la școală 6-7 ore, se duce apoi la meditații vreo 2 ore, apoi, dacă mai are vreun hobby, mai alocă vreo 2 ore, dacă mai face și un sport... Nu mai spun că ajuns acasă, după 10-11 ore, se apucă de teme. Faceți socoteala și spuneți-mi că este normal. Noi suntem o școală „normală la cap”.

Un alt pilon este responsabilitatea pe care ne-o asumăm pentru formarea unui copil. Promisiunea noastră este să-i conducem pe elevi până în momentul în care sunt admiși la facultățile pe care și le doresc. Asta înseamnă să lucrăm la partea de orientare profesională. De la observarea punctelor forte, la testare, la consilierea personalizată, toate se duc în direcția descoperirii direcției profesionale. Astăzi școala te pregătește pentru matematică, să spunem. Dar fără un scop final. Fără să știe la ce l-ar ajuta pe un copil matematica. Și asta se întâmplă cu toate materiile. Școala s-a decuplat de la scopul ei esențial. Să îi pregătească pentru viață și profesie. 

De ce e important ca vocea elevilor să fie ascultată, să se facă dezvoltare personală și la școală și să deprindă anumite soft skills necesare pe viitor?

Am creat o școală adaptată 100% la copil. De la planul de studiu – sistemul american le permite trasee educaționale personalizate, nu impuse, la respectul pentru modul propriu de învățare, la spațiile de învățare, la subordonarea tutorilor. Tot ce facem este să ne adaptam la copii pentru ca ei să obțină performanță.

Astăzi, indiferent de școală, copiii trebuie să se adapteze la școală, la profesori, la context, la orice. Și nu este normal. Pentru că tinerii sunt diferiți și au nevoie de o abordare personalizată a educației lor.

Suntem o școală pe programă americană pragmatică. AmSchool este un parteneriat între Success Academy – cel mai puternic și complex program multianual de dezvoltare personală, leadership și antreprenoriat din România și Mizzou Academy, programul de gimnaziu și liceu dezvoltat în cadrul Departamentului de Educație al Universității din Missouri. 

Cum vă recrutați profesorii și specialiștii? Cum îi formați? De ce contează ca elevii să vadă în dascăli niște mentori, nu niște tartori?

Ăsta este un secret! (râde) E simplu. De fiecare dată când auzim de vreun profesor ”altfel”, întrebăm cum îl cheamă. Când auzim că un copil este entuziasmat de un profesor, știm că profesorul respectiv face treabă bună. În acest sistem defect există profesori extraordinari. Apoi, am căutat profesori cu experiență în meditații. Ei știu deja cum să se adapteze la copii.

Apoi, am căutat specialiști cărora să le placă să lucreze cu tinerii. Care sunt motivați. Spre exemplu, la biologie am descoperit 2 medici fantastici care chiar au văzut cum arată un nerv și au și experiență în pregătirea copiilor pentru examenele la biologie. Orice metodă atipică este ok pentru noi.

Apoi, toți profesorii noștri intră într-un program de Training of Trainers și Train the Coach. Pentru că acestea sunt cele două funcții pe care ni le dorim de la ei. Lucrăm consultativ, în echipă, dezvoltăm o cultură internă, ca în business, dar adaptată la specificul muncii noastre. Am căutat oameni cu o atitudine pragmatică și pozitivă, inspiraționali.

Ce trebuie să facă un elev ca să se înscrie la școala dvs?

Intră pe site-ul nostru – AmSchool.ro – și completează un formular. Apoi, ne aduce formularul de înscriere și adeverințele de studii de la școala lui pentru a i se echivala ceea ce a făcut până în acest moment. Avem nevoie și de un atestat de limbă engleză, ne asigurăm că un copil poate înțelege ce citește sau aude. La final, partenerii noștri americani ne confirmă că un tânăr a fost admis.

Citește și:

Nota minimă pentru intrarea în liceu trebuie să fie 5. Ce a făcut Ministerul Educației cu 30 de milioane de euro? - Interviu

Ministrul Educației: De anul viitor, e nevoie de creşterea duratei anului şcolar. Suntem printre ţările europene cu cea mai mică durată

Sistemul de învățământ are mari hibe, produce pe bandă rulantă falși specialiști. Tinerii nu știu să răspundă la o întrebare simplă: “Unde te vezi în viitor?”

Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇