Arhiepiscopul de Târgoviște îndeamnă la vaccinare: Biserica creștină este împotriva ignoranței, împotriva superstițiilor de tot felul

Arhiepiscopul de Târgoviște îndeamnă la vaccinare: Biserica creștină este împotriva ignoranței, împotriva superstițiilor de tot felul

IPS Nifon, arhiepiscop de Târgoviște, și-a îndrumat credincioșii spre vaccinare, pentru că ”Biserica creștină este împotriva ignoranței, împotriva superstițiilor de tot felul”.

El amintește că vaccinurile au dat șansa la sănătate tuturor copiilor și spune că ”Biserica e pentru lumină, pentru știință, în sensul nobil al cuvântului”.

IPS Mitropolit Nifon Arhiepiscop al Târgoviştei…Să ne ferească Dumnezeu de așa păstori!????

Publicată de Caută Mântuirea pe Vineri, 2 iulie 2021

”Evangelia lui Hristos înseamnă lumină, înseamnă inteligență, înseamnă bucurie în Duhul Sfânt. De aceea, de la Sf. Apostoli Petru și Pavel noi învățăm că Biserica creștină este împotriva ignoranței, împotriva superstițiilor de tot felul.

ADVERTISING

De aceea și astăzi câtă superstiție poate să fie, credulitate în sensul cel urât al cuvântului, să fii împotriva vaccinului.

Toți copiii s-au vaccinat de diferite boli și sunt sănătoși până astăzi, dar sunt oameni care pretind în numele Bisericii. E diabolic acel lucru. Biserica e pentru lumină, pentru știință, în sensul nobil al cuvântului”, a spus ÎPS Nifon în cadrul unei slujbe în aer liber.

În ciuda îndemnurilor pline de înțelepciune, mulți dintre internauţi s-au arătat sceptici la vorbele părintelui.

ADVERTISING

”Să ne ferească Dumnezeu de așa păstori!”, scrie și blogul religios care face publică filmarea, care a adunat peste 350 de comentarii supărate la adresa preotului.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇