Un plan european pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligență artificială pune guvernele din UE în fața unei alegeri: să deblocheze investiții importante sau să riște să piardă și mai mult teren în cursa globală pentru AI.
Febra mondială pentru construirea unor centre de date uriașe, dedicate inteligenței artificiale, ajunge și în Europa. Dar nu toate țările europene sunt dispuse să participe, scrie Politico.
Două treimi dintre guvernele UE au promis finanțare pentru un plan care prevede construirea a 7 mari centre de calcul pentru inteligență artificială. Este cea mai importantă inițiativă de politică industrială a blocului comunitar în încercarea de a ține pasul cu dezvoltarea infrastructurii globale pentru AI.
Nouă țări, însă, nu s-au angajat să contribuie financiar, într-un moment în care bugetele naționale sunt deja sub presiune. Printre ele se numără și România.
Ce face România
România pregătește separat Black Sea AI Gigafactory, un proiect național strategic care urmărește crearea unei super-infrastructuri de calcul și inteligență artificială (AI) de relevanță regională.
Proiectul este coordonat de Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei, cu sprijinul tehnic al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR).
În luna iunie, Ministerul de Finanțe anunța că există un interes internațional semnificativ pentru proiectul Black Sea AI Gigafactory.
„Interesul manifestat confirmă atractivitatea proiectului pentru piaţa internaţională şi poziţionează România ca potenţial hub regional pentru infrastructură avansată de A.I., cloud, calcul de înaltă performanţă şi servicii digitale asociate. Până la termenul-limită de depunere au fost recepţionate expresii de interes din partea unor companii ce acoperă o arie geografică extinsă: Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia”, a transmis Ministerul Finanţelor într-un comunicat de presă.
Proiectul prevede instalarea a peste 100.000 de acceleratoare AI în două locații distincte: Cernavodă (Faza I) și Doicești (Faza II), ambele selectate pentru avantajele strategice în materie de energie, infrastructură digitală și acces la conectivitate internațională de înaltă capacitate, a anunțat la rândul său Ministerul Energiei.
SUA păstrează avansul
Statele Unite conduc în continuare cursa globală pentru furnizarea puterii de calcul necesare exploziei inteligenței artificiale. Companii precum OpenAI, Anthropic și xAI, fondată de Elon Musk, investesc masiv din fonduri private în proiecte precum Stargate și Colossus și își extind rapid rețelele de centre de date.
Europa încearcă să recupereze terenul.
Anul trecut, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat un plan prin care fondurile UE ar urma să finanțeze crearea a 7 așa-numite „gigafabrici AI”: trei centre de mari dimensiuni și alte patru mai mici, răspândite în Uniunea Europeană.
Scopul este de a le oferi cercetătorilor și startup-urilor acces la suficientă putere de calcul pentru a antrena modele AI de dimensiuni foarte mari.
Dar Bruxelles-ul nu vrea să suporte singur nota de plată. Înainte ca aceste centre să fie construite, guvernele trebuie să se angajeze să cumpere capacitate de calcul de la gigafabricile din propriile țări. Valoarea acestor angajamente trebuie să fie cel puțin egală cu finanțarea promisă de UE.
Această implicare a statelor este considerată esențială pentru atragerea investitorilor privați, care trebuie să facă față unor costuri energetice mai ridicate și unor proceduri de autorizare mai lente decât în SUA.
3 miliarde de euro, promise până acum
Statele membre au trebuit să-și anunțe poziția până la sfârșitul lunii iulie.
Potrivit unui document al Comisiei Europene, 18 dintre cele 27 de state membre au promis finanțare pentru consorțiile industriale care concurează pentru găzduirea unuia dintre cele șapte centre. Angajamentele se ridică în total la aproximativ 3 miliarde de euro.
Pentru unele guverne, însă, ideea de a aloca zeci sau chiar sute de milioane de euro în următorii zece ani este pur și simplu prea costisitoare.
Guvernul olandez a explicat într-o scrisoare din martie că bugetul actual nu permite asumarea obligațiilor financiare necesare. În schimb, Haga preferă o dezvoltare „flexibilă și sustenabilă” a infrastructurii AI, fără să își asume din timp o rezervare financiară majoră pentru viitoarele gigafabrici.
Alte țări au ales să își concentreze resursele pe proiecte AI deja aprobate, precum centrele mai mici cunoscute drept „AI Factories”.
Un parteneriat public-privat de miliarde
Proiectul se conturează astfel ca un uriaș parteneriat între sectorul public și cel privat.
„Uniunea Europeană și statele membre ajung să cofinanțeze o parte din gigafabrici”, a explicat un înalt oficial al Comisiei Europene la sfârșitul lunii iulie.
Finanțarea publică nu va reprezenta însă mai mult de 35% din investiția totală. Restul banilor trebuie să vină din partea industriei.
Interesul companiilor europene există deja. În Spania, de exemplu, Telefónica și Banco Santander s-au asociat pentru a depune o ofertă.
Entuziasmul nu este însă unanim. Politicieni și experți contestă proiectul și pun sub semnul întrebării viabilitatea economică a acestor gigafabrici.
Cine pune bani pe masă
În total, 18 din cele 27 de guverne europene s-au angajat să contribuie financiar într-o anumită formă.
Franța, Danemarca, Polonia și Cehia au promis câte 100 de milioane de euro pentru o gigafabrică de dimensiuni mai mici.
Portugalia, Spania, Germania, Italia și Grecia intenționează să aloce câte 200 de milioane de euro pentru o gigafabrică de dimensiuni mai mari.
Cea mai mare contribuție vine din Germania. Berlinul a promis încă 800 de milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului, ceea ce ridică aportul național total la 1 miliard de euro.
Alte state contribuie cu sume mult mai mici: de la 50 de milioane de euro în Suedia până la doar 1 milion de euro în Lituania. Aceste țări urmăresc, în unele cazuri, să obțină centre mai mici, conectate la gigafabrica principală din țara-gazdă.
Croația, Ungaria și Lituania susțin, de exemplu, candidatura Poloniei, cu o contribuție cumulată de 36 de milioane de euro.
Roberto Viola, cel mai înalt oficial al UE responsabil de politica digitală, a descris inițiativa, în februarie, drept „un miracol care devine realitate”.
Banii UE vin în două etape
Comisia Europeană intenționează să aleagă cele șapte proiecte câștigătoare la începutul anului viitor.
Fiecare proiect va primi inițial între 100 și 200 de milioane de euro din fonduri europene, în funcție de dimensiune. Ulterior, finanțarea ar urma să fie suplimentată cu încă 400-800 de milioane de euro.
În multe state, pregătirile bugetare au început deja, chiar dacă guvernele nu știu încă dacă proiectele lor vor fi selectate.
Iar impactul financiar nu va fi imediat.
La jumătatea lunii iulie, Consiliul de Miniștri al Poloniei a aprobat angajamentul de 100 de milioane de euro pentru proiectul polonez, potrivit Ministerului Afacerilor Digitale.
Lituania și-a aprobat, la rândul ei, angajamentul financiar în aceeași perioadă, potrivit Ministerului Economiei.
Guvernele vor deveni „clienți garantați”
Un aspect important al mecanismului este că investițiile efective din partea guvernelor nu încep imediat.
Plățile sunt declanșate abia după ce gigafabricile devin operaționale. În acel moment, guvernul care și-a asumat finanțarea devine, practic, un „client garantat” al centrului.
Irlanda, care a promis 10 milioane de euro pentru o gigafabrică găzduită de Franța, explică faptul că există o perioadă de instalare de până la 18 luni. În acest interval, centrul este configurat, instalat și pregătit pentru funcționare.
Abia după finalizarea acestei etape încep plățile publice.
Comisia Europeană vrea să anunțe proiectele câștigătoare la începutul anului viitor. Construcția acestora ar putea dura apoi aproximativ un an și jumătate.
Prin urmare, multe dintre guvernele implicate nu vor începe efectiv să plătească înainte de 2028, iar plățile vor fi eșalonate pe următorii cinci ani.
Pentru Europa, miza este însă mai mare decât simpla construire a unor centre de date: este vorba despre capacitatea continentului de a-și construi propria infrastructură AI și de a nu deveni dependent de puterea de calcul controlată de companiile și infrastructura din SUA.
