Referendumul prin care islandezii au refuzat UE arată că atractivitatea Uniunii are nişte limite chiar şi într-o lume tot mai periculoasă.
De ani de zile, Bruxelles-ul promovează apartenența la UE ca pe un scut în fața unei lumi imprevizibile: siguranță, stabilitate și forță prin solidaritate.
În timp ce războiul Rusiei în Ucraina continuă, iar Donald Trump schimbă ordinea globală – mergând până la a amenința cu invadarea Groenlandei –, UE spera că va fi privită într-o lumină mai favorabilă, în pofida provocărilor generate de ascensiunea extremei drepte, a crizelor de la granițele sale și a disputelor comerciale cu SUA și China.
Votul Islandei împotriva reluării negocierilor de aderare la UE a arătat că lucrurile nu stau neapărat așa, arată o analiză Politico.
„Într-un moment în care mediul internațional de securitate a devenit mult mai incert decât era în urmă cu un deceniu, mulți se așteptau ca sprijinul pentru reluarea negocierilor de aderare să crească”, a declarat Nicola Procaccini, copreședintele grupului de dreapta Conservatorii și Reformiștii Europeni din Parlamentul European. „Faptul că islandezii au ales, totuși, să nu facă nici măcar acest prim pas ar trebui să dea Bruxelles-ului motive de reflecție.”
Respingerea la limită, prin referendumul de sâmbătă, e departe de a reprezenta o lovitură fatală pentru blocul comunitar, format din 450 de milioane de oameni.
Cu mai puțin de 400.000 de locuitori și un PIB mai mic decât cel al Estoniei, Islanda nu a fost niciodată țara care să determine succesul sau eșecul proiectului șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Rezultatul reprezintă însă o verificare incomodă a realității pentru establishment-ul de la Bruxelles, care și-a pus în ultimii patru ani speranțele în ideea că o lume tot mai periculoasă va face UE mai atractivă și care a interpretat interesul reînnoit al Islandei drept un semnal favorabil pentru propria relevanță.
„O națiune a cântărit ce ar aduce apartenența la UE peste ceea ce are deja și a răspuns: nu suficient”, a declarat europarlamentarul finlandez de centru-dreapta Mika Aaltola.
Un vot de (ne)încredere
Extinderea UE înseamnă mai mult decât adăugarea unor noi țări în Uniune. Este și un exercițiu de imagine: o modalitate prin care Bruxelles-ul poate demonstra că modelul său de democrație, prosperitate și predictibilitate rămâne atractiv într-o lume dominată tot mai mult de politica bazată pe forță.
Fiecare țară care bate la ușa UE oferă blocului comunitar ocazia de a se prezenta drept un club dezirabil, în contrast cu afirmațiile lui Trump potrivit cărora Europa este „în declin”.
Islanda era deosebit de utilă din acest punct de vedere: o democrație bogată care și-a suspendat candidatura la aderare în 2015, dar care revenise și cerea să fie primită în Uniune.
Înaintea referendumului, comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, a prezentat în mod explicit scrutinul drept un vot de încredere în UE.
„Ar confirma atractivitatea noastră tot mai mare într-o lume care se schimbă rapid”, a declarat ea pentru Politico.
Rezultatul referendumului pare, prin urmare, să transmită exact semnalul opus.
„Islanda a fost demotivantă”, a declarat un oficial european, care, la fel ca alte persoane citate în articol, a solicitat anonimatul pentru a putea vorbi liber. „Nici măcar o țară înghețată nu vrea să facă parte din UE.”
Reacția Comisiei Europene a fost, până acum, una de dezamăgire discretă. Un purtător de cuvânt al Comisiei a transmis o declarație scurtă, spunând că instituția „ia act” de rezultat și că va rămâne un „partener apropiat” al Islandei.
Un diplomat dintr-o țară candidată a fost însă mai pesimist, considerând rezultatul o lovitură majoră pentru ambițiile de extindere ale blocului comunitar și, în general, pentru imaginea UE. Liderii eurosceptici și de extremă dreapta – de la Marine Le Pen la Nigel Farage – au exploatat imediat eșecul referendumului, ceea ce face și mai dificilă promovarea extinderii UE.
Revenirea Islandei la masa negocierilor ar fi putut da un impuls candidaturilor Moldovei, Ucrainei și Albaniei, toate încercând să avanseze pe drumul către aderare.
Și Muntenegrul, care a închis mai mult de jumătate dintre capitolele de negociere, era dornic să intre în UE în același timp cu Islanda, pentru a contribui la ratificarea candidaturii sale.
Un al doilea diplomat dintr-o altă țară candidată a fost însă mai optimist în privința consecințelor votului negativ din Islanda. Deși prima reacție a fost una de dezamăgire, diplomatul a spus că se așteaptă ca Bruxelles-ul să se concentreze și mai mult pe aducerea în Uniune a țărilor candidate care își doresc cu adevărat să adere, în special Muntenegrul.
Securitatea nu a fost suficientă
Pentru alegătorii islandezi, motivele pentru respingerea reluării negocierilor s-au concentrat în jurul câtorva probleme-cheie: drepturile de pescuit, suveranitatea, economia și faptul că Islanda face deja parte din Spațiul Economic European și din spațiul Schengen, beneficiind astfel de multe dintre avantajele apartenenței la UE fără a suporta toate costurile acesteia.
Totuși, principalul argument în favoarea aderării trebuia să fie securitatea. În contextul în care Trump pune presiune asupra Groenlandei și folosește comerțul pentru a exercita presiuni asupra aliaților și adversarilor deopotrivă, ideea de a avea siguranță prin apartenența la un bloc puternic părea brusc atractivă pentru mica și îndepărtata Islandă.
„Trăim într-o lume complet diferită față de acum doar 10 ani”, declara pentru Politico ministrul islandez de Externe, Þorgerður Katrín Gunnarsdóttir, membră a unui partid favorabil UE, înaintea votului.
Înaintea referendumului, un oficial al Comisiei Europene spunea chiar că Trump a făcut un serviciu Uniunii Europene.
Referendumul de sâmbătă arată însă că, deși promisiunea solidarității europene rămâne convingătoare pentru state mai sărace și postcomuniste de pe flancul estic al Uniunii, precum Moldova, Muntenegru și Ucraina, securitatea nu este suficientă pentru a atrage în bloc țări mai bogate și deja puternic integrate în structurile europene, precum Islanda, dar și Norvegia și Elveția.
Ólafur Ragnar Grímsson, cel mai longeviv președinte al Islandei și un opozant al aderării la UE, a susținut că teama provocată de politica lui Trump nu reprezintă un argument suficient de convingător, având în vedere că Islanda este membru fondator al NATO și are un acord bilateral de securitate de lungă durată cu SUA.
„Nu există nicio dovadă că administrația președintelui Trump ar avea câtuși de puțin intenția de a slăbi acest acord”, a argumentat Grímsson.
„Am petrecut 100 de ani luptând împotriva regelui și autorităților daneze pentru a obține independența deplină”, a adăugat fostul președinte, explicând că islandezii sunt reticenți să „înceapă să împartă această suveranitate într-un fel sau altul”.
B.B.
România lansează RO Wallet în ianuarie 2027. Ce este portofelul digital și la ce va putea fi folosit
Horoscopul săptămânii 31 august - 6 septembrie
Amenințată, răpită, a fugit războiul civil și a ajuns la Jocurile Olimpice: Povestea emoționantă a Samiei Yusuf Omar
Șeful Băncii Angliei avertizează: Inteligența artificială poate destabiliza sistemul financiar global
